Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 53 / 27 dec. 1936, p. 5
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie are dumnezeiasca însuşire de a fi categoric, lămurit, necruţător cu păcatul; tăietor fără milă în păcat şi fărădelege. Aşa e şi locul de la Ieremia capitolul 1, versetele 10-15, unde Dumnezeu mustră praznicele iudeilor.
„Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare – zice Domnul –, căci Mi-e scârbă de tămâie. Nu vreau luni noi, sabate şi adunări de sărbătoare, căci nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea. Urăsc praznicele voastre, Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult; căci mâinile voastre sunt pline de sânge” (Is 1, 13-15).
Ce osândă, ce judecată aspră era aceasta pentru praznicele de pe atunci! Dar această osândă stă în picioare şi azi. Cuvântul lui Dumnezeu strigă şi azi: „Urăsc praznicele voastre… pentru că nu pot să văd praznicul batjocorit de păcat…”.
O, cum a ştiut diavolul să sape mereu în creştinismul din lume, în lucrul lui Dumnezeu din lume! În toate orânduielile lui Dumnezeu se vede săpătura vicleanului diavol. Dar parcă în nici una n-a săpat cu atâta succes ca în a strica praznicele Domnului; în a împreuna fărădelegea cu sărbătoarea. Din fiecare praznic, diavolul a făcut un prilej de chef, de petrecere, de desfătare lumească, de păcat.
Şi, o, cât de meşter a fost diavolul în lucrul acesta! Căci, din ce este praznicul mai mare, necuratul a făcut ca şi fărădelegea să fie mai mare. Acum pe la Crăciun, pe la Anul Nou, pe la Botez şi pe la Paşti, se fac cele mai multe chefuri, beţii şi păcate. Până şi cel mai sărac om ţine să-şi petreacă (adică să se îmbete) de sărbătorile cele mari. Şi tot aşa şi de ziua numelui, pe la praznicele sfinţilor. Sărbătorile cele mari şi praznicele sfinţilor sunt azi prilejuri pentru cele mai multe păcate şi fărădelegi.
Eu, după a mea pricepere, zic, că de câte ori soseşte vreun praznic al sfinţilor, sfinţii din cer suspină şi se întristează, gândindu-se că se apropie iar un prilej de batjocorire a lor.
Şi Fiul lui Dumnezeu, aşişderea, de câte ori soseşte vreun praznic împărătesc în cinstea Lui, Se uită cu durere de sus din cer cum batjocoresc creştinii Numele Lui, unind fărădelegea cu sărbătoarea.
O, ce meşter a fost diavolul în a împreuna praznicul cu păcatul! La ţară, când oamenii ies dimineaţa de la biserică, se salută cu frumosul salut: „Dumnezeu să primească sfânta slujbă”. Dar după-amiază, se duc pe la petreceri, taifasuri, desfătări lumeşti sau prin târguri, purtându-se parcă astfel ca Dumnezeu să nu primească sfânta slujbă.
Omul împarte praznicul între Dumnezeu şi diavolul şi îşi închipuie că şi-a făcut datoria de creştin.
Dar în faţa acestor praznice şi în faţa acestor creştini, Cuvântul lui Dumnezeu strigă şi azi lămurit, categoric, necruţător: „Urăsc praznicele voastre, mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi, pentru că nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea. De aceea, când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult; căci mâinile voastre sunt pline de sânge”.
Într-un loc din Psalmi se spune că în vremile din urmă Antihristul va striga: „Veniţi să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ” (Ps. 73, 9 ed. Sf. Sinod). Dar, durere, aici nu trebuie să mai vină Antihristul. Am făcut noi slujba aceasta grozavă. Am stins noi praznicele lui Dumnezeu, unindu-le cu păcatul şi fărădelegea.
Fraţi ostaşi! Noi luptăm şi pentru praznicele Domnului. De ani de zile luptăm mereu ca să dezunim, ca să despărţim sărbătoarea de fărădelege. Să desfacem ceea ce a împreunat satan.
Să ducem înainte lupta noastră pentru praznicele Domnului! Să strigăm pe tot locul, cu curaj şi îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu şi înştiinţarea lui Dumnezeu că El urăşte praznicele unite cu fărădelegea… Că trebuie să despărţim praznicul de fărădelege… pentru că El numai atunci ascultă rugăciunile noastre…
Deci, fraţilor, cu toţi la luptă aprigă pentru praznicele Domnului!