Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 25 august:
„Nu vă împietriţi inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustiu…“ (Psalmi 95, 8).
Oricât de bine v-ar merge pe pământul acesta, în vreo zi sau în vreun loc, nu vă pierdeţi bunul cumpăt!
Oricât de sus veţi fi ajuns pe scara vieţii între oameni, în vreo situaţie sau vreme, şi oricât de siguri vi s-ar părea că puteţi fi pe scaun, nu vă umpleţi de mândrie prea tare!
Oricât de departe vi s-ar părea că sunteţi de moarte şi oricât de mult v-ar plăcea să nu fie adevărate înştiinţările lui Dumnezeu – totuşi, voi nu vă împietriţi inima în nebunia trufiei şi nu dispreţuiţi înştiinţările înţelepciunii
şi nu râdeţi de Cuvântul lui Dumnezeu,
nici nu lepădaţi învăţătura cea dreaptă!
Căci, dacă batjocoriţi credinţa părinţilor şi a strămoşilor voştri
şi dacă huliţi biserica lui Hristos în care s-a închinat şi v-a închinat mama voastră,
voi vă veţi încuraja la rău, vă veţi prăbuşi în orbie şi vă veţi uni cu pierzătorul sufletului vostru, cu diavolul, devenind ca el!
Feriţi-vă de asta, ca să nu vină cumva şi peste voi, pe neaşteptate, lovitura răzbunării, ca peste atâţia alţii care au mai făcut aşa!
Feriţi-vă de asta, ca să nu ajungeţi cumva şi voi prea curând ca un pai luat de vârtejul mâniei lui Dumnezeu, cum au mai ajuns atâţia alţii care s-au mai purtat astfel!
Nu-ţi aduna, prin împietrirea inimii tale, revărsarea pedepsei dreptei mânii a lui Dumnezeu! (Rom. 2, 5).
Nu grămădi osânda asupra capului tău îndrăzneţ şi trufaş!
Nu-ţi îmbărbăta picioarele pe drumul încăpăţânării sau al desfrânărilor!
Nu-ţi urzi chiar cu mâinile tale laţul nimicirii, prin faptele neascultării, ale nepăsării şi stricăciunii!
Nu-ţi acoperi ochii şi nu-ţi înfunda urechile!
Nu-ţi împietri inima şi nu-ţi prăbuşi singur sufletul în flăcări!
Tinere, o tinere om, ascultă aceste înştiinţări, până nu te-ai prăbuşit şi până nu te-ai ruinat de tot! Ascultă-le acum, te rog, până nu-i prea târziu!
Nu lepăda mustrările tatălui tău şi nu batjocori lacrimile mamei tale!
Nu nesocoti îndemnurile mai-marilor tăi cinstiţi şi nu râde de bunele sfaturi pe care se trudesc să ţi le dea binevoitorii tăi!
Nu-ţi împietri inima faţă de aceste lucruri în vremea când le ai şi le poţi asculta cu folos, pentru ca să nu vină cumva timpul să nu mai ai nimic din acestea,
iar apoi să le doreşti, să le plângi şi să le regreţi prea amar, prea târziu şi pe totdeauna în zadar!…
Dragă suflet de soţ sau de soţie, ia bine seama şi tu!
Câtă vreme ai încă lângă tine jumătatea pe care ţi-a rânduit-o Dumnezeu şi ţi-ai ales-o tu, nu-ţi împietri inima faţă de ea!
Nu o lepăda de lângă inima ta,
ci ţine-ţi faţă de ea inima mereu caldă, deschisă, apropiată şi iubitoare până la sfârşit,
fără să-ţi împarţi inima ta cu nimeni altcineva, căci aceasta ar fi o nelegiuire care ţi-ar împietri inima ta, nenorocindu-vă pe amândoi
– şi pe cine mai ştie câţi încă – din vina ta!
Frate sau soră, nu-ţi împietri inima ta, ca să nu mai asculţi de fraţi,
ca să nu mai iubeşti părtăşia cu ei,
ca să nu mai alergi în lucrul Domnului între ei şi să nu mai ţii la ei!
Teme-te din timp de soarta pietrelor. Şi nu te face de piatră, ca să nu fii aşa pe veci!
Şi voi, tată sau mamă, nu vă împietriţi inima faţă de copiii voştri, căci, dintre toate pietrele, piatra aceasta ar fi cea mai tare şi mai blestemată!
Şi tu, omule vrăjmaş şi pârâtor,
necredincios şi făţarnic,
pizmaş şi lacom,
urâtor şi desfrânat,
criminal al altora şi al sufletului tău,
voi, toţi cei care provocaţi zilnic pe Dumnezeu şi-L întărâtaţi împotriva voastră prin păcatele pe care le săvârşiţi, nu vă împietriţi,
o, nu vă împietriţi inima, rămânând mereu aşa!
Veniţi-vă în minţi şi prăbuşiţi-vă înaintea lui Dumnezeu cu pocăinţă! Căci imensa Lui milă se va îndura şi de voi! Nu rămâneţi cu inima împietrită mereu, despietriţi-vă inimile!
O Nemărginit de bun şi de puternic Dumnezeu,
Care poţi zdrobi ziduri de fier şi munţi de piatră,
ai milă de toate inimile omeneşti, care, prin înşelăciunea păcatului, s-au făcut de piatră şi de fier!…
Ai milă de toate acele inimi care trebuiau să rămână deschise până la moarte, dar s-au închis…
Care trebuiau să rămână calde, iubitoare, ascultătoare, apropiate de Tine şi de ai lor, dar s-au împietrit, devenind gheaţă şi lemn.
Trimite peste ele iarăşi Duhul Tău de viaţă, ca să se moaie şi să se încălzească iarăşi.
Sau trimite focul încercării milostive care să le dezgheţe, mai înainte de a veni peste ele focul iadului care le-ar pietrifica pe veşnicie.
Pune în noi toţi, în locul unei inimi de piatră, o inimă de ceară,
gata să se moaie,
să se încălzească
şi să se înduplece pentru orice lucru bun.
Amin.
Cântarea Psalmului 95
Al lui David.
1. Veniţi, veniţi, nălţaţi cu toţii
spre Domnul cânturile voastre,
veniţi, strigând cu bucurie,
spre Stânca Mântuirii noastre!
2. Să mergem către El, cântându-I,
spre slava-I imnuri să răsune!
3. El e-Mpăratul, Dumnezeul
a Cărui slavă nu apune.
Mai sus decât toţi dumnezeii
El este Dumnezeul Mare,
4. El ţine-a lumilor adâncuri
şi munţii-n mâna Lui îi are.
5. A Lui sunt marginile mării,
de mâna Lui e ea creată
şi El a întocmit uscatul
cu mâna-I binecuvântată.
6. Veniţi să ne-nchinăm nainte-I
şi să cădem spre Sfânta-I Faţă,
să ne plecăm genunchii noştri
Acelui ce ne-a dat viaţă!
7. Căci El e Dumnezeul nostru,
noi, turma din a Lui păşune,
povăţuită de-a Lui mână…
– O, de-aţi urma ce El vă spune!
8. «Nu vă-mpietriţi, ca la Meriba
şi ca la Masa, în pustie,
9. Unde părinţii voştri-adus-au
ispită şi-ncercare Mie…
deşi văzură-a Mele lucruri
10. ei, patruzeci de ani întruna,
de M-am scârbit de neamu-acesta
ce-i cârtitor întotdeauna
şi-am zis: E-un neam al rătăcirii
ce-a Mele căi nu Mi le ştie.
11. Nu vor intra-n a Mea odihnă,
jurat-am în a Mea mânie!»…