Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu

O femeie păcătoasă îngenuncheată la picioarele Domnului ne arată această evanghelie. Cercetătorii Evangheliei spun că această femeie a fost Maria Magdalena. Şi era această Marie o femeie vestită în desfrânări şi păcate. Ce a adus-o pe această Marie păcătoasă la picioarele Domnului? Poate undeva în oraş era tocmai petrecere şi joc de unde Maria nu lipsea niciodată; ce i-a venit ei acum să lase jocul şi petrecerea şi să alerge la Iisus?
Pe Maria a adus-o la Iisus o greutate pe care o simţea în suflet, o greutate sufletească pe care lumea cu toate jocurile şi plăcerile ei n-o putea uşura.
Cercetătorii Evangheliilor spun că această femeie desfrânată a fost Maria Magdalena, despre care ne spune o altă evanghelie că a scos Iisus din ea şapte duhuri necurate (Lc. 8, 2). Această greutate sufletească a duhurilor necurate, a patimilor şi a păcatelor o aduseseră pe Maria la picioarele Domnului.
Această greutate a scos lacrimi fierbinţi din ochii ei. Maria s-a mântuit în clipa când s-a simţit doborâtă de greutatea păcatelor şi a căzut la picioarele Domnului, stropind cu lacrimi fierbinţi trecutul ei şi luând tămăduire prin credinţă.
Aceasta este calea mântuirii şi pentru noi. Cea dintâi condiţie a mântuirii e să simţi ticăloşia sufletească în care ai ajuns. Nu e pierdut cel păcătos, ci acela care nu simte păcatul şi greutatea păcatului. Maria avusese şapte duhuri necurate în ea. Te înfiori – nu-i aşa? – iubite cititorule, de acest lucru; dar eu te întreb: îţi dai tu seama că de multe ori şi tu eşti cuprins de aceste duhuri rele care sunt cele şapte păcate de moarte? (trufia, desfrânarea, mânia, lăcomia, pizma, zgârcenia, lenea).
Maria n-a avut odihnă şi linişte sufletească până nu L a aflat pe Mântuitorul şi n-a luat tămăduire. Şi tu stai liniştit în păcate şi te simţi bine cu ele? O, ce povară grea este păcatul pentru cine-l simte! De ai avea şi ţi-ar da cineva tot aurul şi toate bogăţiile acestei lumi, nici atunci nu poate să-ţi ia nimeni nici măcar pentru o clipă sarcina şi greutatea păcatului de pe sufletul tău.
Este însă cineva care îţi ia de pe suflet greutatea păcatelor fără nici o plată şi pentru totdeauna. Acela este Iisus Mântuitorul. Un singur lucru se cere de la tine, să te apropii de acest Mântuitor şi să te atingi de El cu toată credinţa sufletului tău, cu toată încrederea că El a murit pentru tine şi păcatele tale.
Apropie-te, dragă suflete, apropie-te de Domnul în orice stare de ticăloşie te-ai afla. Îngenunchează plângând la picioarele Lui, stropeşte-ţi păcatele cu lacrimile tale şi cu Sângele Lui şi îndată vei lua tămăduire şi mântuire.
O, ce mare schimbare s-a făcut în viaţa Mariei după ce s-a ridicat iertată şi mântuită de la picioarele Domnului!
Vecinii ei se vor fi întrebat miraţi: Da’ ce-i cu păcătoasa asta de femeie că nu mai umblă nopţile, nu mai merge pe la jocuri, nu mai petrece cu bărbaţii… trebuie că a păţit ceva, nenorocita…
Lumea se va fi mirat de schimbarea Mariei (aşa cum se miră şi azi când începi să trăieşti o viaţă cu Domnul). Lumea nu înţelegea că în viaţa Mariei s-a pe¬trecut o mare schimbare. Maria cea veche a murit şi în locul ei trăia alta, adusă la viaţă prin Iisus Mântuitorul.
Aceasta e şi azi dovada cea bună că cineva s-a apropiat cu adevărat de Mântuitorul şi „s-a atins“ de El: să-ţi schimbi purtările şi să începi o viaţă nouă cu El. O credinţă ce nu-ţi schimbă viaţa cea păcătoasă n-ajunge nimic, căci şi dracii cred în Dumnezeu şi se cutremură, dar nu-şi schimbă purtările.
După iertarea ei, Maria s-a făcut o femeie nouă şi a început o viaţă nouă. În tot restul vieţii sale s-a ţinut pe urmele Domnului. L-a însoţit pe Domnul în drum spre Golgota, L-a plâns când murea pe cruce, a plâns când nu L-a aflat în mormânt. Iertarea păcatelor a făcut o schimbare din temelii în viaţa Mariei.
Dintr-o femeie păcătoasă, s-a făcut o vestitoare a Domnului. Aşa trebuie să ne schimbe şi pe noi iertarea Mântuitorului. Din nişte prăpădiţi şi păcătoşi, să ne facem nişte „nebuni pentru Hristos“ (I Cor. 4, 10).
Nu e destul să luăm iertarea păcatelor, ci trebuie să începem o viaţă nouă, stârpind păcatul din rădăcină. Să luăm învăţătură din istorioara de mai jos.
O fetiţă credincioasă curăţa în fiecare zi casa de păianjeni. Într-o dimineaţă, după ce mătură casa, ea se rugă astfel: „Doamne Dumnezeul meu, curăţă şi sufleţelul meu de păcate aşa cum curăţ eu casa asta de păianjeni“.
„Bine te-ai rugat, fetiţo – îi răspunse un glas ceresc – dar eu te întreb ce folos ai tu că mături în fiecare zi casa de păianjeni şi ei iarăşi se fac? Mai bine te apucă şi omoară păianjenii şi atunci nu se va mai face păienjeniş”…
Aşa e şi cu noi. Ce folos că Domnul ne iartă mereu păcatele, ne curăţă mereu de ele, iar noi ne încărcăm din nou cu ele?
De când eram preot la ţară îmi aduc aminte de unii care veneau la spovedanie regulat, an de an, tot cu aceleaşi păcate.
Domnul Iisus n-a venit numai să ierte păcatele, ci El a venit să nimicească păcatul din rădăcină, a venit să nimicească izvorul păcatului, să nimicească boala care face păcatul.
Domnul Iisus ne dă putere să omorâm „păianjenul“ care face păienjenişul păcatelor, să nimicim firea noastră cea veche, omul nostru cel vechi… El ne dă putere nu numai să stricăm pânza ispitelor, ci ca să alungăm şi păianjenul, pe ispititorul diavol.
Domnul ne dă ajutor să biruim, să omorâm în noi pe omul cel vechi, pe omul cel lumesc, ca să trăim în omul cel nou, în omul cel duhovnicesc şi, scăpând la libertate sufletească deplină, să putem începe o viaţă nouă.
Pe Maria aceasta o mustra Simon şi fariseii, şoptind că-i prea păcătoasă să se apropie de Domnul. Aşa păţesc şi azi cei ce se apropie de Domnul şi îngenunchează la picioarele Lui. Un ostaş din Oastea Domnului îmi scrie că oamenii l-au băgat cu puterea la birt şi l-au pus să bea şi să înjure, spre a dovedi prin asta că nu „s-a pocăit“ şi ţine la „tradiţie“…
O viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului a fost, este şi va fi totdeauna mustrată şi batjocorită de oamenii cei lumeşti, cum arătăm în capitolul următor.

Rugăciune

Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Ca femeia cea păcătoasă ce-Ţi spăla picioarele cu lacrimi, vin şi eu şi cad cu lacrimi fierbinţi la picioarele Tale. Mă aduce în faţa Ta greutatea păcatelor mele şi suspinul sufletului meu care doreşte după libertate şi viaţă.
Maria Ţi-a adus şi mir cu bun miros. Eu n-am ce Ţi aduce, Doamne, decât lacrimile şi păcatele mele. Mirul cel sufletesc l-am pierdut, l-am prădat cu desfătările lumii.
Ca o candelă goală de untdelemn şi ca o floare ce şi-a pierdut frumuseţea şi mirosul, aşa stau înaintea Ta. Stau înaintea Ta cu toate lacrimile mele şi cu toate suspinele inimii mele. Redă-mi Tu, Preabunule Doamne, sănătatea şi frumuseţea mea cea sufletească. Ridică povara păcatului de pe sufletul meu, ca să pot învia la o viaţă nouă şi să pot începe o viaţă nouă.