1. Ce ades îmi amintesc, cu îndurerare, în rugăciunile mele de acum, fericirea rugăciunilor mele de altădată!
2. Atunci, în rugăciunile mele, nici nu-mi aminteam de mine. Nici nu mă gândeam la durerile mele. Nici nu mă îngrijeam de vreo lipsă a mea.
3. Uitam de orice dorinţă pământească şi-mi dăruiam întreaga inimă Ţie, plină numai de dragostea Ta.
4. Tot braţul îmi era plin numai de cererile altora şi toate lacrimile mele se vărsau numai pentru durerile din afara mea.
5. Atunci Tu îmi erai centrul meu, casa mea, comoara şi soarele meu.
6. Fraţii şi semenii mei îmi erau grădina şi câmpiile mele…
7. Lucrarea Ta îmi era cerul meu şi pământul meu şi toată lumea iubirilor mele.
8. Iar eu, undeva, lângă toate acestea, între ele, nevăzut, bucurându-mă în umbra rugăciunilor mele de lumina Ta negrăită şi strălucită.
9. Acum, din lumea cea atât de limpede a zărilor acelora, cât de întunecată şi jalnică trebuie să se vadă rugăciunea mea de azi!
10. Rugăciunea mea, în care toate gândurile îmi roiesc numai în jurul meu, numai în slujba trebuinţelor mele, numai în robia dorinţelor mele.
11. Vai, ce obositoare şi amară trebuie să-Ţi pară Ţie alergarea rugăciunii mele, când ea se învârte numai în jurul meu!
12. Rugăciunile acestea se fac împrejurul meu un zid puternic, deasupra mea un acoperiş gros, iar dedesubtul meu un pod întunecat, despărţindu-mă şi de Tine – Soarele meu şi de fraţi – grădina mea.
13. Unde am uitat eu astăzi oare rugăciunea Ta, prin care mă învăţai că dragostea nu ştie spune „al meu“, ci numai „al nostru“?
14. Că îi este groază de singurătatea lui „eu“ şi se strânge cu tot sufletul de „noi“?
15. Pe ce drum greşit am apucat eu, oare, spre mântuirea mea, dacă acum, când ar trebui să mă găsesc atât de aproape de Ierusalim, mă văd în singurătatea coborâtoare spre Ierihon,
16. pe unde trece numai nepăsătoarea iubire de sine şi pândeşte ascunsă numai tâlhăreasca bandă a pornirilor fireşti, gata să mă ucidă?
De ce am coborât, în loc să urc?
17. Tu, Cel care atât de mult Te-ai unit cu mine, încât ai trecut păcatele mele asupra Ta şi meritele Tale ai făcut să apară ca şi cum ar fi ale mele, fă-mă iarăşi după inima Ta!
18. Fă-mă iarăşi într-atât de una cu Tine, încât inima mea să primească şi să dea viaţă din sângele venelor Tale. Şi ceea ce ai fost Tu pentru mine să fiu eu pentru alţii.
19. Să nu mai am umbră! Fiindcă nimic altceva, din tot ce-mi aparţine pe pământ, nu-mi mai este proprietate, numai a mea cu adevărat, decât umbra mea.
20. Să nu o mai am la moarte, ca să nu o mai am nici la Înviere.
21. Să nu mi se îngroaşe inima, alipindu-mi-se de cele ce mă pot dezlipi de Tine, căci toate acestea ar deveni vrăjmaşii mei.
22. Ci să învăţ a mă ruga numai pentru alţii, căci doar acestea sunt singurele rugăciuni care mă pot ajuta, cu adevărat, pe mine.
Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele