Preot Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului
Însemnări din călătoria la Ierusalim
Automobilele se pregătesc să plece cu noi spre Iordan, la locul unde S-a botezat Mântuitorul. De la Marea Moartă până la locul unde S-a botezat Mântuitorul în râul Iordan, e o cale cam de 4-5 kilometri. Plecând într-acolo cu automobilul, folosesc parcursul acestui drum ca să spun unele amănunte despre râul Iordan.
Râul Iordan izvorăşte din munţii Libanului, dintr o stâncă de granit cu un izvor vestit de mare. În calea sa primeşte apoi şi alte izvoare şi văi. Trece, după aceea, prin Lacul Tiberiadei (Marea Galileii), şi de acolo o ia apoi în jos, pe sub Muntele Taborului, spre Marea Moartă (vezi harta de la pag. 25). Cu totul, râul Iordanului face un drum de peste 300 de kilometri, cu toate că, în linie dreaptă, această curgere abia ar fi pe jumătate. Lungimea o fac cotiturile cele multe ce le are Iordanul. De la Lacul Tiberiadei până la Marea Moartă, Iordanul face o cale de 104 kilometri şi, în această cale, coboară 200 metri, adică o coborâre foarte mare, la fiecare kilometru câte 2 metri de coborâş. Această cădere face ca râul Iordan să fie un râu foarte repede curgător.
„Repejunile Iordanului“, de care vorbesc cântările bisericeşti, de fapt sunt aievea, căci râul Iordan curge cu mare repeziciune. În cea mai mare parte, Iordanul curge printre stânci şi locuri stâncoase. Se varsă în Marea Moartă. Însă în vremile biblice, înainte de pieirea Sodomei şi Gomorei, Iordanul curgea înainte, până la Marea Roşie, şi pe locul unde e azi Marea Moartă era o câmpie frumoasă şi bogată ca un paradis, udată fiind de apa Iordanului. Poate tocmai acest belşug i-a făcut pe cei din Sodoma şi Gomora să uite pe Dumnezeu, căci aşa e omul, din ce e mai sătul şi mai îmbuibat, uită mai mult pe Dumnezeu. (…)
Ne apropiem de Iordan. O lume pustie se întinde de jur-împrejurul râului sfânt. Pământul e nisipos şi spălat de apele de iarnă, când Iordanul se revarsă peste locurile de şes. Pe multe locuri ţărmurii Iordanului n-au nici un fel de vegetaţie, ci numai pământ sterp şi stâncos, însă pe cele mai multe locuri Iordanul e înconjurat cu o desime de fel de fel de plante şi arbori. Locul unde S-a botezat Mântuitorul încă e înconjurat cu astfel de desime. Mai în sus, spre Galileea, împrejurul Iordanului e pământ mănos şi cultivat.
Iată o biserică se iveşte. E mănăstirea «Sf. Ioan Botezătorul», semn că ne apropiem de locul unde S-a botezat Mântuitorul. Automobilele cotesc cu noi spre dreapta. Mai mergem încă 2 km. şi automobilele se opresc. Ne dăm jos. Intrăm prin luminişul unui desiş şi, iată, în faţa noastră râul Iordan şi locul unde S-a botezat Iisus Mântuitorul. Ne descoperim capetele şi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să vedem şi acest loc sfânt. Ţărmul din acest loc al Iordanului e săpat şi întocmit frumos pentru închinătorii care vin aici. Dincolo, pe celălalt ţărm, se vede atârnată de un pom o icoană mare cu Sf. Botez. Coborâm pe nişte trepte săpate în pământ şi ne aşezăm lângă apă, într un loc larg săpat în coasta ţărmului şi acoperit cu frunzele arborilor. Aici, în faţa noastră, e locul unde S-a botezat Mântuitorul. Amintirea acestui loc a dăinuit din om în om şi din veac în veac. Până prin veacul al patrulea, spun călugării, era în acest loc o cruce mare de piatră în apa Iordanului. Au fost şi câteva mănăstiri aici, în apropiere, din care însă abia se mai văd urmele. Ţărmurii Iordanului erau aici îmbrăcaţi în marmură scumpă, însă a venit năvala hoardelor păgâne şi au distrus totul.
În acest loc, Iordanul e liniştit. Abia i se vede cursul. Parcă stă pe loc. De jur-împrejur, ţărmurii sunt plini cu fel de fel de plante, arbori şi tufişuri de tot soiul, dar nici un soi nu e dintre cele de pe la noi, din Europa. Sunt şi mulţi finici, iar unele plante fac un fel de fructe – boabe galbene şi roşii. E de o frumuseţe încântătoare acest loc. În faţa potopului de lumină ce vine de sus, din cerul veşnic senin, apele râului strălucesc ca nişte oglinzi de argint. Prin desime, zboară şi ciripesc neîncetat privighetori şi alte feluri de păsări.
Nu locuieşte nimeni pe aici. Totul creşte în voia Domnului. Un fior religios te străbate. În mijlocul pustiei acest loc e ca un paradis şi te simţi ca într-un paradis pe care Domnul l-a împodobit.
O sfeştanie românească la râul Iordanului
Î. P. S. Sa, Mitropolitul Nicolae, împreună cu P. S. Sa, Episcopul Teculescu şi cu un mitropolit venit cu noi din Ierusalim se pregătesc să facă sfeştanie. Sfeştania se va face în mijlocul Iordanului. Spre acest scop, soseşte o barcă în care se suie Î. P. S. Sa, Mitropolitul Nicolae, P. S. Sa, Episcopul Teculescu, Mitropolitul din Ierusalim şi câţiva călugări şi cărturari. Barca se depărtează de la ţărm şi, oprindu se în mijlocul Iordanului, se începe slujba sfinţirii apelor. Corul nostru răspunde de pe ţărmuri, unde stăm. Clipe neuitate şi înălţătoare de suflet sunt acestea. Pe locul unde S-a botezat Mântuitorul Iisus Hristos răsună pentru prima dată pe limba noastră românească slujbă de laudă şi mărire lui Dumnezeu. O sută şaizeci de închinători români cântă pe locul unde S-a botezat Mântuitorul Troparul Botezului: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…“ Un neam întreg parcă e alături de noi şi cântă cu noi…
Un fotograf a surprins această slujbă sfântă. Dăm mai jos imaginea ei.
E obiceiul ca toţi închinătorii veniţi la Locurile Sfinte să se spele şi să se afunde în râul Iordanului, în semn de curăţire a păcatelor. Ne pregătim şi noi de acest „botez“, împrăştiindu-ne de-a lungul ţărmului. Unii şi au adus haine noi şi curate anume pentru acest „botez“. Peste câteva clipe, suntem în apa Iordanului. Unii, care ştiu înota, străbat râul, alţii se spală la ţărmuri. Iordanul are pe locul acesta o lăţime de 5-6 metri şi o adâncime de 3-4 metri. Pe alte locuri, Iordanul ajunge la o lăţime până la 30-40 metri. Adâncimea regulată e de 3 metri. Culoarea apei Iordanului e tulbure din pricina pământului argilos pe care-l străbate. Tot din această pricină Iordanul are şi mult nămol.
La suprafaţă, apa e lină, dar îndată ce te afunzi în ea, dai de repeziciunea apei, de curentul cel repede. Pentru cei care nu ştiu înota, depărtarea în mijlocul apei e primejdioasă. Călugării de pe acolo spun că mulţi pelerini s-au înecat în apele Iordanului, apucaţi fiind de vârtej, şi ei nu ştiau înota. Cu deosebire pe la cotituri curentul apei e mare şi numai cei mai dibaci înotători îl pot trece.
Clipe de neuitată înălţare sufletească am avut în momentul când am intrat în apele Iordanului. După ce mă închinasem în peştera din Betleem, după ce sărutasem Sfântul Mormânt şi plânsesem în locul Golgotei, simt apele Iordanului ca pe o baie de renaştere sufletească, de înmormântare a omului meu cel vechi şi de înviere la o viaţă nouă (Romani 6). Potopul de lumină ce se revarsă de sus, din cerul de-a pururi senin, este parcă focul Duhului Sfânt. Peste viaţa mea cea plină de stricăciunea patimilor şi păcatelor simt pogorându se o înnoire, o curăţire, o putere nouă. Mă aplec şi rostesc Psalmul 50, apăsând pe cuvintele: „stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi… inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine…“.
Simt o greutate sufletească ce caută uşurare. Mă aplec într-o parte şi lacrimi calde începură să picure din ochii mei în apele Iordanului. Cu ele mi se pare că se ridică şi se duce o mare greutate de pe sufletul meu. Mă simt uşurat ca un copil nevinovat şi renăscut la o viaţă nouă. Mă îmbrac în albiturile cele noi pe care le-am adus de acasă şi le duc acasă, să le păstrez până când moartea va veni să-mi închidă ochii şi să mă treacă în lumea Mântuitorului meu. Păstrez aceste haine nu pentru că în ele ar fi ceva putere de mântuire, ci pentru ca să le văd neîncetat şi, văzându-le, să nu uit făgăduinţa ce am adus-o de la Iordan de a-mi păstra curăţia trupească şi sufletească şi a sta neîncetat sub darul şi puterea Duhului Sfânt.
După ce ne îmbrăcăm, luăm cu toţii în sticle apă din râul Iordanului, ca să o ducem acasă prin satele şi oraşele noastre. Prin multe locuri, credincioşii noştri s-au „botezat“ în anul 1926 cu apă din râul Iordanului, adusă de cei ce au fost în pelerinaj.
Cu noi a venit din Ierusalim şi un călugăr care singur ştie vorbi româneşte. Ne istoriseşte lucruri interesante. „Mai demult, în vremile de pace – spune călugărul – veneau zeci de mii de închinători aici, la Iordan, cei mai mulţi din Rusia. În 1894, au fost aici douăzeci de mii de închinători, iar în primăvara anului 1914 au fost 25 de mii de ruşi. Închinătorii plecau din Ierusalim în Ziua Învierii, pentru ca în noaptea Învierii „să se boteze“ în Iordan, aşa cum se botezau «catehumenii», la începutul creştinismului. Era o armată întreagă de închinători. În fruntea lor aveau steaguri albe, cu semnul Crucii pe ele. Între închinători erau şi o mulţime de părinţi cu copiii lor. Uriaşa ceată venea cântând cântări creştineşti. Ruşii cântau şi Credeul. De la Ierusalim calea ţinea pe jos o zi până la Ierihon, unde ceata închinătorilor poposea, iar în zori de zi pleca spre Iordan cu făclii aprinse. În răsăritul soarelui, Iordanul era plin cu cei pogorâţi în valurile lui cu dor de mântuire sufletească.“
Locul unde a fost Botezul Domnul, grecii îl numesc „El benii“, iar arabii, „Mahadet Hadjle“. Acest loc e la o depărtare cam de 5-6 kilometri de la Marea Moartă, mergând în sus pe cursul Iordanului, şi stă cam faţă în faţă cu Ierihonul (vezi harta de la pag. 25).
Înainte de a ne depărta de acest loc sfânt, mă uit în Biblie să aflu şi să citesc ce s-a mai petrecut pe aici.
Ioan Botezătorul
Deschid mai întâi la capitolul 3 din Evanghelia de la Matei unde se vorbeşte despre Ioan Botezătorul. „Şi acest Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, iar hrana lui era acride şi miere sălbatică. Atunci ieşeau la dânsul tot Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată latura dimprejurul Iordanului şi se botezau în Iordan… şi mustra Ioan pe farisei şi pe saduchei…“ (citiţi pe larg la Matei, cap. 3).
Stând aici lângă Iordan, parcă-l văd pe Ioan şi aud predica lui şi mustrarea lui. Ioan mustra fără cruţare păcatele vremilor şi ale oamenilor. Mă gândesc: Doamne, multe năravuri urâte ar mai avea de mustrat Ioan şi în zilele noastre! Un astfel de nărav urât este şi datina păgână cum serbează creştinii de azi ziua şi amintirea Sf. Ioan Botezătorul. Ioan a fost o pildă măreaţă despre înfrânare, despre o viaţă pusă cu totul în slujba Domnului şi a sufletului. Încă din pântecele mamei sale, Ioan a fost vestit ca unul care „nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare“ (Luca 1, 15). Însă creştinii care îi poartă numele – „Ionii“ de azi – ţin cu orice preţ să-şi petreacă şi să se îmbete în ziua Sf. Ioan (ziua a doua a Botezului). Este acest lucru cea mai mare batjocură ce se poate aduce amintirii celui ce trăia cu „acride şi miere sălbatică“. Dacă Ioan s-ar ivi azi în lume, el ar striga mai întâi – ca odinioară după farisei – după acei creştini „Ioni“ care îi batjocoresc amintirea.