Orice bine-n lumea asta l-am plătit adânc şi greu.
Bucuria, chiar de-o clipă, mi s-a-ntors, în drumul meu,
cu obrajii arşi de febră şi cu ochii storşi de plâns
la un preţ cu mult mai mare, decât bucurie-am strâns.
Chiar de mi-au plăcut vreodată scurtele-adieri de vânt,
mi le-am ars apoi în doruri necuprinse în cuvânt.
Sau în şoapta înserării meditând de-am stat cândva,
liniştirea de-o clipită s-a întors în contra mea.
Dacă-n aurora zilei lăcrimam cumva de drag,
din înfiorarea sfântă doar suspine-am în desag.
Am plătit un bine-al lumii către mine-n greu suspin,
dar şi cel al meu spre lume mi-a-ntors şi mai mult venin.
Şi-am crezut atunci că numai binele cel pământesc
îl plătesc cu-atâtea lacrimi, ca să nu-l mai îndrăgesc.
Dar şi clipele în care sufletu-mi se nalţă lin
lângă-ai Tăi şi lângă Tine le plătesc şi mai din plin.
Şi-nţeleg, Iisuse Domane, că prin lume greu plătim
mai degrabă-un bine veşnic, decât ce păcătuim.
Ca să n-aşteptăm răsplata bucuriei pe pământ,
ci cu cât mai scump e-un bine, mai slăvit e-n cerul sfânt.
Doamne, toată suferinţa oricărei trădări de-acum
să nu-nfrângă-n noi credinţa şi să nu ne-o facă scrum.
Ci, din focul crunt, să iasă aurul cel mai curat,
iar obrazul ars ne fie doar de Tine sărutat.
Vlad Gheorghiu