1. Păstorul bun va lupta să dărâme dezbinările dintre inimi, dintre familii, dintre fraţi, va căuta să-i ridice pe cei care nu pot merge pe picioarele lor, având grija întăririi lor duhovniceşti, va munci să-i călăuzească spre o muncă rodnică pe toţi cei care nu fac nimic bun şi să-i facă pe toţi a trăi în pace şi în unire între ei.
2. Păstorul cel leneş şi rău va ţine mereu oile în „staul“, adică fără păşune şi fără apă, sub frica şi intoleranţa sa, fără milă şi fără grijă de starea şi suferinţa lor. O, cât de nefericite sunt oile unui păstor leneş şi cum strigă suferinţa lor către cerul Bunului Păstor Iisus! Vai de plata pe care o va primi păstorul leneş!
3. Păstorul cel bun este în fruntea tuturor când este vorba de mărturisirea Evangheliei, în curăţie şi în îndrăzneală, şi este pilda turmei sale în osteneli, în posturi şi în privegheri, în lepădare de sine, în modestie şi în bună-cuviinţă. Ferice de un astfel de păstor!
4. Păstorul cel mai bun este cel care doarme cel mai puţin, dar se roagă cel mai mult. Este cel mai paşnic, cel mai cinstit, cel mai înţelegător. Un astfel de păstor poate spune oilor sale, fraţilor săi, casei sale ca Sfântul Pavel: „Călcaţi pe urmele mele, că şi eu calc pe ale lui Hristos.“
5. Păşune este numai dincolo de Uşă. O hrană duhovnicească adevărată pentru fiecare suflet flămând după Hristos, o bucurie dorită de inima noastră după harul ceresc se găseşte numai dincolo de naşterea din nou. Adică după ce ai trecut din felul acesta de vieţuire şi ai ieşit de partea cealaltă, adică în viaţa cea nouă cu Hristos.
După ce ai intrat prin Hristos, ieşind din lume, din prietenia ei, din vălmăşagul ei, din şuvoiul şi din potopul desfrâului ei (I Ptr 4, 4).
Şi ai ajuns dincolo de toate acestea, în patria şi în împărăţia Sa.
6. Până nu intri prin Hristos şi până nu ieşi din lume, nu găseşti păşunea gustoasă a Cuvântului Său, nu afli înviorarea Duhului Sfânt şi nu cunoşti bucuria şi fericirea adevăratei părtăşii cu Tatăl-Dumnezeu.
7. Fericiţi cei care au intrat şi au ieşit prin Hristos! Ei vor ieşi şi vor intra în curând, din viaţa aceasta, Dincolo de ea, în strălucita împărăţie veşnică a lui Dumnezeu. Acolo vor găsi veşnicele păşuni verzi şi odihnitoare, nespus mai fericite de cum ne-am fi putut gândi noi.
8. Când sufletele oamenilor şi mai ales ale fraţilor se vor feri de tine cu teamă şi cu suspiciune
şi când vei vedea că ochii lor te pândesc cu răceală, cu frică sau cu neîncredere,
atunci tu eşti un păstor străin.
Îngrozeşte-te şi schimbă-te îndată şi deplin.
9. Să nu fii un străin de inima şi de iubirea oilor tale, cu care trebuie ca tu să ai totul împreună. Când nu mai poţi avea părtăşie cu ele, eşti pierdut.
Oile tale vor privi la tine atunci ca la un vrăjmaş, totdeauna cu neîncredere şi chiar cu împotrivire, ca la un străin primejdios.
Inima lor va fi departe de tine şi paşii lor nu te vor putea urma.
10. Toate sfaturile tale vor răsuna în gol când în glasul tău oile tale nu-L recunosc pe El. Şi când nu pot recunoaşte şi simţi niciodată căldura sfintei legături a încrederii şi iubirii sincere faţă de tine.
Şi cu cât vei fugi tu mai mult după ele, cu atât oile tale vor fugi mai tare de tine.
11. Pe oi, de alungat, le poţi alunga din urmă cu cio¬magul tău sau cu ţipetele tale –
dar de atras după tine, nu le poţi atrage decât dacă ştii să le cucereşti iubirea şi încrederea sufletului lor; iar pentru a le putea atrage, se cere un suflet curat şi plin de dragoste fierbinte faţă de ele. Suflet pe care străinul nu-l are.
Şi oile simt totdeauna unde este sau unde nu-i un astfel de suflet.
12. Oile sunt fiinţele cele mai simple, mai nevinovate şi mai fără vicleşug. Şi ele simt că tu ai sau nu ai un suflet bun.
Căci sufletul păstorului
sau lipsa lui de suflet
este lucrul cel mai uşor de simţit de către o oaie.
Pe fiinţele nevinovate, duhul nu le înşală.
13. Există nu numai idei hoaţe şi patimi hoaţe, care vin în numele păcatului, ca să fure, să junghie şi să prăpădească oile Domnului.
Ci există şi duhuri hoaţe şi indivizi hoţi, care vin în numele lui Hristos (Mc 12, 22-23)
şi în numele Evangheliei Sale.
Vin într-un fel prefăcut şi viclean, dar vin numai să fure, să junghie şi să prăpădească (Mt 24, 24; II Cor 11, 13-15; In 10, 10).
14. Cel mai greu de primit şi de păzit sunt cele două porunci ale Domnului care vorbesc despre ascultare şi despre statornicie.
Adică cele două însuşiri pe care le au oile sănătoase. Şi fără de care piere toată turma care cade în neascultare de Păstor ori în nestatornicie în urmarea Lui.
15. Cuvintele Domnului sunt Duh şi Viaţă…
Cine nu are o pricepere duhovnicească şi o credinţă vie, acela nici nu le poate înţelege, nici nu le poate simţi.
16. Cea mai anevoioasă muncă este de a învăţa pe oameni cunoaşterea Adevărului,
adică dreapta şi curata înţelegere a Cuvântului drept şi sfânt al lui Dumnezeu.
Fiindcă mintea oamenilor este, de obicei, încuiată de tot felul de prejudecăţi şi de neputinţă.
Iar pentru încuietorile astea numai dragostea şi bunătatea au cheile şi ştiu calea către ele.
17. Cel mai adesea, sufletele oamenilor sunt nespus de leneşe.
Nu se silesc să facă nici cea mai mică sforţare pentru a ieşi la lumină.
Cu câtă greutate îi poţi hotărî pe oameni să facă chiar şi un pas spre Dumnezeu!
Dar ce fericit este acest pas, când se face!
18. După ce au făcut un pas, adesea sufletele se obosesc şi se opresc îndată pe loc sau rătăcesc apoi în cine ştie ce altă parte.
După aceasta, trebuie din nou alte lupte pentru a putea să le porneşti mai departe. Sau să le întorci spre drumul cel drept.
De multe ori cad înapoi sau nu mai întorc niciodată.
19. Primii paşi în viaţa omului sunt întotdeauna grei. Dar pe calea cunoaşterii Cuvântului Sfânt, pe calea Luminii cereşti, aceşti paşi sunt şi mai grei.
Cine a făcut însă aceşti paşi şi a reuşit să iasă la lumină, acela se încălzeşte şi prinde dragoste tot mai aprinsă după Soare.
20. De fericirea mereu nouă a luminii nu se mai satură sufletul său niciodată.
Însă până când sufletele prind această dragoste, câtă muncă şi câte jertfe,
câte osteneli şi lacrimi şi răbdare îi trebuie îndrumătorului lor!
Dumnezeul nostru Bun, Te rugăm, dăruieşte aceas¬tă putere şi bucurie tuturor alor Tăi!
Amin.
Traian Dorz, Lumina iubitului fiu