Traian Dorz, versificarea
1. Cel ce va iubi mustrarea va iubi ştiinţa vie,
cine va urî certarea este-un prost şi stă-n prostie.
2. Celui bun, întotdeauna Domnu-i dă bunăvoinţa,
dar la cel cu răutate osândită-i e fiinţa.
3. Omul rău nu se-ntăreşte până-n veac prin răutate,
dar cei fără vină-avea-vor rădăcini neclătinate.
4. Pentru soţ, ca o cunună e femeia cea cinstită,
dar cea care-i face-ocară: putrejune urgisită.
5. Ale celor fără vină drepte-s gândurile bune,
însă sfaturile celor răi sunt toate-nşelăciune.
6. Ale celor răi cuvinte toate-s curse-ucigătoare,
gura celor fără vină însă e izbăvitoare.
7. Cei răi sunt pe neaşteptate răsturnaţi, să nu mai fie,
casa celor buni stă însă în picioare pe vecie.
8. Omu-i preţuit în viaţă după-a minţii lui măsură,
cel cu inima stricată e dispreţuit cu ură.
9. E mai bine s-ai o slugă, chiar fiind în joasă stare,
decât plin de fudulie şi să n-ai nici de mâncare.
10. Cel neprihănit se-ndură şi de vita cea umilă,
însă inima, la cel rău, este rea şi fără milă.
11. Cine îşi munceşte-ogorul are pâine pe-ani nainte,
cine umblă după fleacuri este-un om ce n-are minte.
12. Omul rău doreşte prada celor cu nelegiuire,
însă rădăcina celor buni e-n veşnică rodire.
13. În păcătuirea gurii este cursa morţii-ntinsă,
dar cel fără vină scapă din necaz şi ceartă-ncinsă.
14. Prin al gurii rod te saturi, când e-un rod de bunătate,
şi oricare-şi ia răsplata după faptele lucrate.
15. Calea celui fără minte lui îi pare fără vină,
dar cel înţelept ascultă sfatul bun şi ia lumină.
16. Pe nebun îl vede-ndată, la mânie, orişicine,
dar cel înţelept ascunde ce-i ocară şi ruşine.
17. Cine spune adevărul face-o mărturie dreaptă,
însă mincinosul martor vrea să-nşele orice faptă.
18. Cine-n chip flecar vorbeşte, ca o sabie străpunge,
însă limba înţeleaptă ca o vindecare unge.
19. Cel ce spune adevărul, întărit e pe vecie,
limba mincinoasă însă doar o clipă o să ţie.
20. În toţi cei cu răul cuget înşelătoria zace;
bucuria-i partea celor care sfătuiesc la pace.
21. Celor fără de prihană nu se-ntâmplă lucruri rele,
dar cei răi cad în primejdii şi sunt năpădiţi de ele.
22. Domnu-n veci urăşte gura care umblă cu minciuna,
dar plăcuţi I-s Lui câţi umblă cu-adevărul totdeauna.
23. Omul înţelept ştiinţa şi-o ascunde-nţelepţeşte,
însă inima nebună nebunia şi-o vesteşte.
24. Mâna oamenilor harnici stăpâni-va bogăţie,
mâna leneşă plăti-va bir mereu la sărăcie.
25. Inima neliniştită pe-orice om îl prăbuşeşte,
dar o vorbă bună,-adesea, cât de mult înveseleşte.
26. Cel neprihănit arată prietenului calea bună,
dar pe cei răi calea-i duce în pierzare şi-n minciună.
27. Leneşul nu-şi frige singur nici vânatul său acasă,
dar la omul harnic munca e-o comoară preţioasă.
28. Viaţă este totdeauna pe cărarea cea curată
şi pe drumul neprihanei nu e moarte niciodată.