Traian DORZ
Slăvit să fie Domnul!
Tot ce vom face și vom spune acum aici, dorim din toată inima să fie spre slava lui Dumnezeu Tatăl și spre cunoașterea Fiului Său Preaiubit, Iisus Hristos, Scumpul nostru Mântuitor, prin inspirația și îndrumarea Sfântului Duh. Dorim prin aceasta să ajutăm la mângâierea și întărirea în credință a fraților și surorilor de pretutindeni, care L-au primit pe Domnul Iisus ca Mântuitor al lor personal, ca să-L iubească și să-L asculte tot mai mult. Iar celor care încă nu L-au primit, dorim să-i ajutăm să-L primească și ei și să fie fericiți cu El aici și-n veșnicie. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
La începutul Evangheliei Sale, în Predica de pe Munte, descrisă de Sfântul Evanghelist Matei în capitolele 5, 6 și 7, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vestit chiar din prima clipă, tuturor celor care vor porni pe calea Lui cea strâmtă și vor lupta să câștige Împărăția Lui Cerească, că vor avea multe ispite și mari împotriviri până la biruința lor finală, dar și că vor avea un mare și sfânt ajutor în calea și lupta aceasta, prin puterea lui Dumnezeu și prin cele trei mijloace de biruință, care sunt: postul, rugăciunea și milostenia, cum spune în Matei capitolul 6, versetele 3, 7 și 17.
Postul – puternica armă de biruință a credincioșilor Domnului – a fost instituit încă din grădina Edenului, în prima poruncă a lui Dumnezeu dată omului, când i-a zis: „Din acesta să nu mănânci! Acesta este oprit” (Gen 2, 17). Fiindcă Dumnezeu a vrut ca omul să știe că, oriunde ar fi, nu toate îi sunt îngăduite. Ci, tocmai spre binele său, să fie cumpătat, înțelegând că sunt împrejurări și zile, și locuri când nu-i este îngăduit să aibă tot ce-ar vrea, ci este dator să-și impună înfrânare, cumpătare, renunțare chiar și la unele lucruri care în mod obișnuit îi sunt îngăduite. Aceasta, tocmai în vederea fericirii și bucuriei adevărate, care nu se poate afla decât în ascultarea și umblarea curată și sfântă a omului cu Dumnezeu.
Câtă vreme omul a ascultat de porunca postului, el a fost fericit. Dar îndată ce a nesocotit postul, și-a pierdut înfrânarea, omul a căzut în păcat. Iar păcatul i-a adus suferința. Dar suferința aceasta i-a fost totuși spre bine, prin harul lui Dumnezeu, căci ea l-a învățat rugăciunea, l-a adus la rugăciune. Rugăciunea către mila lui Dumnezeu l-a învățat apoi să fie și el milostiv, l-a adus la milostenie.
Și iată, astfel, aceste trei binefaceri au mers mereu împreună cu omul pe calea mântuirii sale, dându-i un mare ajutor împotriva ispitelor, a bolilor și a vrăjmașilor săi, pentru a se împotrivi păcatului și pentru a asculta de neprihănire.
Din cele mai vechi timpuri biblice, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu vorbește despre marele ajutor pe care toți oamenii credinței, mari și mici, l-au avut prin post, prin rugăciune și prin milostenie. Unii au rânduit post și rugăciune în vederea marilor sărbători biblice, pentru ca astfel să-și curățească trupul și sufletul lor și al întregului norod, pentru ca să întâmpine mai cu vrednicie zilele de sărbători. Așa a făcut profetul Neemia, după cum scrie el însuși în cartea sa, la capitolul 9. Alții au rânduit postul și rugăciunea pentru a primi de la Dumnezeu izbăvirea din niște mari primejdii și de niște puternici vrăjmași, cum a făcut împăratul Iosafat din cartea a II-a Cronicilor, capitolul 20. Alții, în cazuri de boală în familie ori în clipe de mari necazuri ori căderi în păcate, cum a fost cu împăratul și psalmistul David, în Psalmii 35, 51, 69, 109 și alții.
Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la venirea Lui în lume spre izbăvirea noastră de sub puterea păcatului, S-a pregătit pentru lupta cu Satana, contra răului, întărindu-Se de la început prin cel mai greu post și prin cea mai profundă rugăciune, cum spune în Matei capitolul 4. Dar nu numai atunci, ci pe tot de-a lungul vieții Sale pământești, El Și-a petrecut cele mai multe din zilele și nopțile Sale în post și rugăciune, tocmai ca să poată face milostenie tuturor celor ce aveau nevoie de mila Lui.
În urma Domnului Iisus și după pilda Lui, toți ucenicii Săi adevărați au făcut la fel. Faptele Apostolilor și Epistolele lor sunt pline de dovezi că viața primilor creștini era împletită fericit cu cele trei binecuvântări, care sunt atât de plăcute lui Dumnezeu: postul, rugăciunea și milostenia.
Ce frumos scrie Biblia despre sutașul Corneliu, că rugăciunile și milosteniile lui – desigur, unite și cu postul – au ajuns la Dumnezeu (Fapte 10, 4).
La fel, despre creștinii din Antiohia, când au cerut cu post și rugăciune alegerea și trimiterea de misionari în câmpul Evangheliei. Ce frumos scrie și despre ei Faptele Apostolilor 13, 2-3! Ori pentru rânduirea de păstori în biserici, cum au făcut cei din Faptele Apostolilor capitolul 14, versetul 23. Desigur că acei oameni sfinți, pregătiți în felul acesta cu post și cu rugăciune, prin binecuvântarea și rânduirea Duhului Sfânt, au adus cea mai mare cinste lui Dumnezeu și folos lumii.
Sfântul Apostol Pavel amintește și despre sine, și despre alți frați, cât de mult petreceau ei în post, în rugăciune și-n milostenii (Fapte 24, 17; II Cor 11, 27 etc.).
Și după cum Domnul Iisus le spusese odată ucenicilor Săi că duhurile rele pot fi biruite și alungate numai cu postul și cu rugăciunea (Mt 17, 21), tot așa și ei, la rândul lor, sfătuiau pe frați și surori, pe cei de-o credință cu ei, [spunându-le] câtă nevoie au cu toții să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea (I Cor 7, 5).
Toți aceia care au ascultat au biruit ispitele, au alungat duhurile rele, au ajutat pe sfinți, au ajuns la sfințirea vieții lor, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, cum scrie la Evrei 12, 14; și au primit cununa vieții, de la Apocalipsa 2, 10. Dar cei care au nesocotit aceste mari cerințe au fost biruiți de ispite, au ajuns în robia satanei și s-au scufundat în iad.
De ce vorbim noi acum atât de stăruitor și de dureros despre aceste lucruri? Pentru că ele, care erau atât de nelipsite cândva în viața primilor noștri frați, a primilor creștini și a tuturor oamenilor Bibliei, acum în vremile noastre au devenit atât de rare și de necunoscute creștinilor, încât despre post, despre rugăciune și despre milostenie abia dacă mai vorbește câte un bătrân evlavios. Chiar și în familiile credincioșilor, la puțini mai sunt întâlnite și respectate cu evlavie aceste mijloace ale biruinței și ale sfințirii.
Și totuși aceste trei adevăruri sfințitoare sunt ca o funie de aur împletită în trei, cu care multe suflete și multe comori scumpe au fost salvate din prăbușirea și moartea veșnică. „Mult poate face rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”, spune și Sfântul Iacov în capitolul 5, versetele 16 până la 20. Și trebuie să vorbim despre acestea cu atât mai mult acum, când vedem cu durere că lipsa lor din viața creștinilor de astăzi a dus și duce la o tot mai grabnică prăbușire în păcat și-n osândă, a tuturor. Credința din suflete, din familii și chiar din multe adunări a slăbit de tot. Păcatul biruie, nelegiuirea crește și satana se bucură, pentru că nu mai este înfrânare, nu mai este rugăciune, nu mai este milă.
Fraților și surorilor, veniți să ne trezim din amăgirea aceasta pierzătoare! Veniți să ne întoarcem din toată inima, cu o hotărâre puternică și grabnică, spre binefacerile mântuitoare ale postului, ale rugăciunii, ale milosteniei, ca pe vremea fraților din creștinismul dintâi. Puterea Domnului este aceeași ca în vremea lor, dar noi nu mai suntem așa. Aduceți-vă aminte din vremea dragostei voastre dintâi… Cum posteam atunci cu toții, și noi, cu bucurie; cum ne rugam cu lacrimi și cum făceam milostenii cu toată dragostea. Ce fericiți eram cu toții atunci! Și cum erau de binecuvântate toate ale noastre și toți ai noștri.
Veniți să ne întoarcem iarăși, cu toții, la frumusețea și bucuria lor sfântă. E ceasul, e vremea, e timpul.
Iată, acum iarăși ne pregătim și așteptăm. Pentru ce ne pregătim noi și ce așteptăm noi oare? Așteptăm sărbătorile ce nu le merităm? Sau pedepsele de care ne-am făcut vrednici? Că și unele, și altele sunt aproape, dar nu știm care pot să vină mai curând. Pot veni cele pe care le dorim, ori vor veni mai degrabă cele pe care nu le așteptăm decât cu groază. Dar atât pentru unele, cât și pentru altele, veniți să ne pregătim cu adevărat, chiar de-acum.
Postul, rugăciunea și milostenia ne pot pregăti pentru binecuvântare și ne pot salva de la necaz și osândă. Dar acestea merg toate numai împreună. Postul și rugăciunea nu pot înlocui binefacerea. Nici binefacerea și rugăciunea nu pot înlocui postul. Fiecare își are rostul său sfânt și toate numai împreună. Și numai așa vom putea primi putere să ne împotrivim diavolului tari în credință și el să fugă de la noi (Ef 6, 11-13).
Doamne și Dumnezeul nostru, Te rugăm, dă-ne aceste binecuvântate puteri, sfințește-ne prin ele și fă-ne astfel să locuim cu Tine și să biruim toate ispitele și păcatele. Și, curățiți și sfințiți prin harul Tău, să putem aștepta cu vrednicie Sărbătorile Tale și Împărăția Ta. Amin.