Slavă veşnică Ţie!
Slavă veşnică îndelung-răbdării Tale, îndelung-tăcerii Tale, îndelung-smeririi Tale, îndelung-aşteptării Tale, îndelung-bunătăţii Tale, îndelung-iubirii Tale!
Cine dintre noi le poate măcar bănui pe toate acestea, Iisuse Doamne? Cine îşi poate măcar închipui cât de mult ne-ai iubit Tu, încât ai putut suferi atât de mult chiar de la noi, pentru a ne răscumpăra chiar pe noi?
Ai suferit loviturile celor mai netrebnici, pentru ca să le arăţi chiar şi celor mai netrebnici că poţi ierta până şi păcatele lor.
Ai tăcut chiar în faţa celor mai josnice expresii, celor mai neruşinate insulte, celor mai murdare gesturi, ca să-l poţi încredinţa pe orice suflet, oricât de josnic a fost, oricât de neruşinat a vorbit, oricât de murdar s-a purtat, – că, printr-o pocăinţă tot atât de adâncă pe cât i-a fost căderea, în Sângele Tău poate să-şi afle iertarea deplină pentru toate fărădelegile sale.
Te-ai supus cu smerenie loviturilor lui Pilat şi cruzimii soldaţilor lui, ai primit palmele date de cele mai viclene slugi ale celor mai vicleni stăpâni, pentru ca, iertând până şi acestea, să poţi încredinţa pe orice căzătură umană că, până şi decât păcatele sale, dragostea Ta a fost nespus mai mare.
Ai aşteptat şi ai dorit atât de mult ca ai Tăi să rămână lângă Tine cu orice preţ, mai ales în cele mai grele clipe ale Tale.
Dar dacă ei n-au putut face aceasta, Tu nu i-ai mustrat. Şi nu le-ai adus cu amar aminte de aceasta niciodată. Pentru ca şi ei să vadă şi să se încredinţeze cu bucurie şi cu durere că dragostea Ta cea nespus de mare a acoperit totul. Şi a iertat totul. A spălat totul. Şi a uitat totul (I Cor. 13, 7).
Ai fi fost atât de bun, de milostiv şi de darnic cu toţi – dar nici unii dintre aceştia nu s-au aflat să-Ţi dea Ţie măcar un strop de apă în singura clipă când acest strop Îţi era mai de preţ decât orişice pe lume. Şi când aveai nevoie de el, Tu, Acela Căruia Îţi suntem cu toţii cei mai datori. Iertând atât de desăvârşit totul şi tuturor, Tu, Iisuse, Cel neînţeles de bun, ai vrut să arăţi tuturor nerecunoscătorilor, din frică sau din neştiinţă, că bunătatea Ta nu este condiţionată de nici o răsplată a nici unuia dintre noi.
Că Tu eşti bun cu toţi fiindcă îi ierţi pe toţi. Că Tu îi ierţi pe toţi fiindcă îi iubeşti pe toţi. Că îi iubeşti aşa cum sunt pentru aşa cum vor fi.
Slavă Ţie, veşnică slavă Ţie, Doamne Iisuse, pentru chemările şi înştiinţările pline de milă şi de iubire pe care Tu nu încetezi să le îndrepţi către toţi cei care Ţi-au păcătuit Ţie atât de mult până astăzi. Şi care toţi astăzi parcă sunt mai orbiţi, mai asurziţi şi mai înnebuniţi de păcat ca oricând.
Slavă Ţie, Iisuse Doamne, veşnică slavă Ţie pentru nebănuita îngăduinţă şi aşteptare pe care o ai încă faţă de toţi cei care, luându-şi mari hotărâri cândva, acum, în vremea Patimilor şi Judecăţii Tale, Te părăsesc sau se leapădă de Tine, din frica de oamenii lumii acesteia. Sau din dragoste de lumea aceasta (II Tim. 4, 10).
Nemărginită şi veşnică slavă Ţie, Iisuse Doamne, pentru Crucea Ta şi pentru Golgota Ta. Pentru Semnul şi pentru Locul care vor fi dovada nemărginită şi veşnică a Harului Tău nemărginit şi veşnic pentru noi toţi.
Căci prin Crucea Ta ne-ai izbăvit pe noi. Prin Golgota Ta ne-ai mântuit pe noi. Prin moartea Ta ne-ai înviat pe noi. Prin Sângele Tău ne-ai spălat pe noi. Şi prin Semnul acesta noi avem iarăşi părtăşie cu Dumnezeu.
Prin Goliciunea Ta ne-ai îmbrăcat în lumina pe care o pierdusem şi ne-ai înveşmântat iarăşi cu neprihănirea în care umblam cândva cu Tine prin Eden. Dar de care fusesem dezbrăcaţi prin păcat. Învaţă-ne acum şi pătrunde-ne de marele adevăr al Crucii Tale.Fă-ne să venim cu toţii până la Tine, Iisus cel Răstignit. Şi să rămânem cu toţii numai la Tine, pătrunşi de conştiinţa Marii Tale Jertfe pentru noi.
Din orice parte ne-am sui, să privim numai la Golgota. Şi să rămânem numai la Tine. La Tine, Cel din mijloc. Nici cu cei de la dreapta, nici cu cei de la stânga. Căci Tu eşti Miezul şi Centrul cel drept.
Fă să nu sfâşiem cămaşa Ta – scumpa Ta Lucrare – niciodată. Ci, rămânând într-o respectuoasă preţuire faţă de sfintele fiinţe care Ţi-au fost scumpe înaintea noastră, să avem o dulce părtăşie cu toţi ai Tăi. Sângele Tău să ne curăţească de orice păcat (I In. 2, 2).
Şi, devenind nişte oase ale Trupului Tău Sfânt care este Biserica Ta cea vie, să nu ne poată zdrobi şi frânge nici o lovitură, nici o greutate, nici un vrăjmaş, niciodată.
Iar în Ziua cea mai din urmă, a Marii Învieri şi a Judecăţii, când toţi oamenii Te vor vedea şi se vor îngrozi, recunoscându-Te pe Tine, Cel pe care ei L-au străpuns, noi să privim cu bucurie negrăită şi strălucită Faţa Ta şi să auzim fericiţi chemarea Ta spre noi:
„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii“ (Mt. 25, 34).
Împărăţia Ta scumpă şi veşnică, Împăratul nostru Cel Scump şi Veşnic, pentru Care am părăsit atât de multe lucruri, am aşteptat atât de îndelung timp, am plâns atâtea lacrimi şi am suferit atâtea nedreptăţi.
Şi, cum la noi Tu ai avut locul cel mai apropiat, fă să avem şi noi locul cel mai aproape de Tine.
Slavă veşnică Ţie, Preaiubitul nostru Răscumpărător, Desăvârşita şi sfinţitoarea noastră Jertfă, Iisus Hristos!
Traian Dorz, Hristos – Jertfa noastră