Pr. Iosif Trifa
„Căutaţi la păsările cerului că nici seamănă, nici seceră, nici adună în jitniţe şi Tatăl Ceresc le hrăneşte pe dânsele. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?“ (Matei 6, 26)
Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ce cuvinte scumpe sunt acestea! Ce predică minunată este aceasta; o predică pe care o putem vedea pe tot locul şi în toată vremea. Păsările ne predică într-o limbă minunată.
Un an de zile am stat bolnav într-un sanatoriu unde era şi o lume a păsărilor (sanatoriul din Geoagiu). Acolo, în lumea păsărilor şi a suferinţelor, am văzut mai de-aproape cât de adevărate sunt cuvintele de mai sus ale Mântuitorului.
Păsările cerului ne sunt predică vie în multe privinţe. Întâi, ele ne predică despre cum grijeşte Tatăl Ceresc de ele. Nici un fel de pasăre nu strânge mâncare şi totuşi ele îşi au zilnic hrana lor atât vara, cât şi iarna. Tatăl Ceresc se îngrijeşte şi iarna de hrana lor; şi încă într-un chip minunat.
Eram, în toamnă târziu, la sanatoriu. O vrăbioară mică şi slabă dădea târcoale în jurul ferestrei mele. Probabil, era şi bolnavă. Înfăţişarea ei o arăta ca atare.
Sărmana! – mi-am zis în mine – oare cum va ieşi din iarnă această păsărică mică şi slabă? Păsărica venea regulat, în fiecare dimineaţă, la fereastră. Văzând acest lucru, am luat o nucă, am spart-o şi i-am aruncat‑o de hrană. În cealaltă zi, tot aşa. Şi, de atunci, în fiecare dimineaţă şi seară păsărica se prezenta la fereastră, să-i arunc porţia de nucă. Porţia mea de nucă era pâinea ei de toate zilele.
Aşa a mers toată iarna. Sosind primăvara, şi-a luat rămas bun de la mine, apucând calea pădurii şi a câmpiilor, unde găsea hrană bogată.
Ce întâmplare plină de învăţătură! Pentru o păsărică mică şi slabă, iată, Domnul Dumnezeu S-a îngrijit să-i trimită un salvator, un mântuitor, în persoana mea. Şi pentru noi, cele mai alese făpturi ale Lui, oare bunul Dumnezeu nu se îngrijeşte tot aşa? „Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât păsările?“ Ba da, numai că noi nu avem destulă credinţă.
Eu mă gândesc chiar la mine. Zăcând şi eu bolnav, mă gândeam: oare păsărica pe care Domnul a salvat-o prin mine nu-mi este şi mie o predică să am mai multă credinţă şi încredere în Domnul şi Mântuitorul meu?
„Aruncaţi asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi“ (I Petru 5, 7).
Ce solie dulce! Dar noi n-avem credinţă destulă pentru a o trăi.
„Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni“ (Ps. 54, 23).
Ce încredinţare dulce! Câţi însă o trăiesc?