O, vouă celor umili, v-aduc o veste nouă,
ce voi, împovăraţii, pân’ azi n-aţi auzit:
Iisus Hristos, prin Crucea şi Jertfa Lui, şi vouă,
iertare, mântuire şi har v-a dăruit!
Mulţimea de păcate atât de mari şi grele,
cu care viaţa-ntreagă mereu v-aţi încărcat,
El le-a luat asupra-Şi, S-a-mpovărat cu ele,
şi sus pe lemnul Crucii cu sânge le-a spălat.
El, din osânda morţii, din veşnica pieire,
cu Jertfa Lui, prin Cruce, Iertare v-a adus,
căci, prin credinţa-ntr-Însul, viaţă, mântuire
şi pacea Lui cea dulce v-a dăruit de Sus.
Primiţi pe Domnul vostru!… Cu lacrimi de iubire
şi inima şi casa deschideţi-I deplin,
căci unde intră Domnul, cereasca-I strălucire
din casa jalei face un colţ de rai senin!
Primiţi pe Domnul vostru, voi, cei ce-aţi tras cu trudă
şi fără vreo nădejde amarele poveri, –
şi-atunci, în ochii voştri, pe faţa voastră udă
va străluci lumina cereştii înfieri.
Primiţi pe Domnul vostru, voi, cei ce-aţi stat departe
de masa veseliei, de praznicul curat,
primirea Lui viaţa pe veci vă va desparte
de tot ce-i fărdelege, osândă şi păcat.
Primiţi pe Domnul vostru, căci numai Lui I-e milă
de voi, precum i-e milă păstorului de oi –
o, numai Lui de-a voastră osândă nu-I e silă,
căci pân’ la starea voastră El vine după voi.
Primiţi pe Domnul vostru, o, câtă bucurie
ar trebui să umple al vostru suflet az’,
când pân’ la starea voastră doreşte El să vie
să fac-un veşnic cântec din veşnicul necaz.
Primiţi pe Domnul vostru! E cea din urmă uşă,
e cea din urmă cale, e cel din urmă har,
e cea din urmă clipă, – când şi aceasta-i dusă,
vai, tot ce mai rămâne e deznădejde doar!
Primiţi pe Domnul vostru, e cea din urmă punte
întinsă peste-adâncul cel dintre cer şi voi, –
când nu va mai fi-aceasta, rămâne-un veşnic munte
de chin amar sub care veţi geme-n veci apoi.
Traian Dorz, Cântări îndepărtate