„Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: «Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.»“ (Ioan 2, 17)
Cât de greu ne vine să ni-L închipuim pe Mântuitorul — Chipul luminos al blândeţii şi bunătăţii — împletind un bici de ştreanguri şi lovind cu el! Trebuie să fi fost înspăimântător de adânc răul, că a fost silit Domnul să facă acest lucru! Starea fărădelegii din Templu trebuie să fi fost nespus mai putredă de cum se putea spune.
În 2 Cronici, capitolul 2 până la 8, este arătat tot gândul sfânt al lui Dumnezeu, unit cu toată râvna sfântă a oamenilor Lui, din care a ieşit acest Templu, această Sfântă Casă a Domnului, peste care era chemat Numele Domnului Cel Sfânt, Unic şi Veşnic.
Ce mare sfinţenie stăpânea atunci aici şi ce curate erau gândurile, rugăciunile şi jertfele care se aduceau în Templu pentru Domnul.
Atât jertfele celor care veneau să se închine în el, cât şi ale celor care slujeau acolo.
Ce râvnă mare şi sfântă îi însufleţea pe toţi şi cu ce dragă inimă aduceau lui Dumnezeu fie puţinul, fie multul lor!
Cu ce nevinovăţie se slujea acolo atunci!
Respectul sfânt, unit cu o curată frică de Dumnezeu, înfiora toate sufletele, începând de la marele preot şi până la ultimul vameş.
De aceea Domnul locuia acolo cu bucurie şi Slava Lui îi umbrea pe toţi.
Faţă de un astfel de lăcaş şi de o astfel de credinţă, Domnul făgăduise o veşnică iubire şi credincioşie Templului: «Aleg Casa aceasta — a zis Domnul — ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie…
Şi voi avea totdeauna ochii şi inima acolo» (2 Cron. 7, 16).
Dar vai, cât de repede s-a stricat inima slujitorilor Săi de la dragostea şi curăţia faţă de Dumnezeu (2 Cron. 12, 1).
Păcatul şi-a făcut loc în inima lor. Şi din toată slujba, din toate darurile şi din toate jertfele, altădată atât de sfinte şi curate, aduse pentru Dumnezeul Cel Atotputernic, — s-a ajuns să se facă spurcatele afaceri şi vinovata negusto-rie. Pentru îndestularea poftelor şi lăcomiei nelegiuite ale celor care se dedaseră la cea mai vinovată dintre toate desfrânările: desfrânarea religioasă, necinstirea Sfinţeniei, profanarea altarului.
Râvna pentru sfântul scop pe care îl avea această Casă…
Râvna pentru sfinţenia lui Dumnezeu atât de înjosită toc-mai aici…
Râvna pentru sufletele celor nevinovaţi care erau înşelaţi şi jefuiţi…
Râvna pentru reabilitarea Sfinţeniei compromise de nele-giuiţi…
Râvna pentru Numele Sfânt al Tatălui, în care se făceau toate acestea, L-a făcut pe Mântuitorul să împletească biciul şi să dea!
Să răstoarne mesele lor şi să-i arunce afară, cu diavolul, tatăl lor, cu tot.
Poate, ştreangurile din care împletise biciul erau legăturile pe care abia le luase de la boii şi de la oile pe care le slobozise, dându-le drumul să plece dezlegate…
Din legăturile cu care ei robiseră pe alţii, Domnul făcea mijloc de pedeapsă pentru ei.
O, ce adâncă asemănare este între tot ce s-a petrecut atunci în Sfânta Casă a Tatălui şi ceea ce, în unele locuri, unii dintre cei care stau în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos, mai umblă să facă şi astăzi în ea.
Fără frică de Dumnezeu şi fără nici un respect faţă de Sfânta Biserică, pe care au pus legământ înaintea lui Hristos că o vor sluji cu smerenie şi curăţie, — unii slujitori nechibzuiţi se dedau astfel la orice trăiri ne-permise. Făcând ca din pricina lor lumea să se lepede de credinţă şi să batjocorească Biserica şi Numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Îi va judeca odată pe fiecare în parte şi pe toţi la un loc Viul Dumnezeu împotriva Căruia au păcătuit!
Nu este nici treaba noastră deci să-i judecăm şi nici dreptul nostru.
Fiindcă nu sunt slujitorii noştri, ci ai Lui! Îi va judeca El. Noi avem numai datoria de a-i înştiinţa şi a ne ruga pentru ei.
Ceea ce vrem însă să spunem este altceva: după cum Templul Vechiului Testament rămăsese pentru Dumnezeu şi pentru credincioşii Săi tot Lăcaşul Sfânt şi Casa Tatălui, chiar dacă la un moment dat diavolul introdusese acolo elemente necinstite, care făcuseră din el o peşteră de tâlhari, după cum Templul rămăsese tot ceea ce îl rânduise Dumnezeu, chiar dacă oamenii cei răi făcuseră să pară că este peşteră de tâlhari
şi după cum Templul nu era lepădat, ci era tot Casa Tatălui (Mat. 21, 13; Ioan 2, 16), — tot aşa şi Biserica Noului Testament, întemeiată pe cre-dinţa în Dumnezeirea Mântuitorului (Mat. 16, 18), ea, care este Mireasa lui Hristos (Efes. 5, 25-32; Apoc. 21, 1-4), este şi rămâne cu atât mai mult ceea ce a făcut-o Hristos când a răscumpărat-o, a curăţit-o şi a sfinţit-o pentru Sine pe veşnicie.
Nu are a face că undeva, la un moment dat, vreun slujitor nevrednic face un lucru nepermis în Casa şi Biserica Domnului!…
N-are a face nici dacă o mulţime de slujitori nevrednici, puşi în Biserică anume de cel vrăjmaş, sunt semănaţi ca neghina în acest Ogor!
Necredincioşia lor nu va nimici niciodată credincioşia lui Dumnezeu (Rom. 3, 3-4).
Domnul va veni şi va curăţi-o, căci este a Lui, va scoate din ea tot ce este străin — fie duhuri, fie învăţături, fie slujitori, fie neguţători,
împreună cu toţi cei care i-au urmat pe aceştia şi i-au ascultat în rătăciri, dezbinări, tulburare şi nelegiuiri.
Căci Biserica este Mireasa Lui şi Casa pe care a răscum-părat-o El cu Sfântul Sânge al Său!… În care a avut atâtea milioane de sfinţi şi martiri de două mii de ani.
Şi în care este Adevărul şi puterea Învăţăturii Sale, de la Început şi până la Sfârşit una şi aceeaşi şi Evanghelia Sa prin care El mântuieşte şi azi mii şi mii de suflete care o împlinesc prin trăirea smerită şi fără vicleşug înaintea Lui.
Şi în care se păstrează Tainele şi Duhul Său!
Suflete dragă, oricine ai fi tu, nu te lăsa amăgit de duhul diavolului ca să batjocoreşti Biserica Domnului, folosind în acest scop satanic purtările necreştineşti ale acelora care, prin trăirea lor, nu fac parte din Biserica Sfântă şi Vie a lui Hristos. Chiar dacă au înalte scaune şi funcţiuni văzute în mijlocul ei acum pe pământ.
Biserica Domnul este credinţa lui Hristos şi comunitatea tuturor celor care realizează această credinţă prin faptă, pe calea Adevărului şi prin învăţătura pe care Domnul a lăsat-o apostolilor Săi, iar apostolii, Sfinţilor Părinţi. Cu toate Tainele şi harurile păstrate şi transmise prin viu grai sau prin scris (2 Tes. 2, 15)
şi cu darul punerii mâinilor, până astăzi (1 Tim. 4, 14).
Biserica este sfântă din pricina Domnului Iisus Hristos, Care este în ea.
Şi este iubită din pricina celor credincioşi care sunt în El.
Biserica nu va putea fi nimicită, căci puterea Domnului nostru Iisus Hristos o apără…
Nici de mulţimea uneltelor vrăjmaşe strecurate în ea, pentru ca dinlăuntrul ei să o dărâme, nici de mulţimea celor dezbinaţi de ea care caută să o dărâme din afară, nici de cei fără de credinţă sau porcoşi, nici unii nu o vor putea dărâma!
La Venirea Domnului toţi vor fi nimiciţi (Ps. 83, 12-18).
Iar Hristos va fi Ultimul Biruitor în Biserica Sa sfântă şi veşnică, curăţită de orice pată.
Marele Constructor Slăvit al Bisericii, Sfântul Duh, lucrea-ză astăzi această Clădire duhovnicească (1 Petru 2, 5) din pietrele vii şi din sufletele alese care sunt, în Hristos, făpturi noi (Evrei 3, 6-14), iar când lucrarea Sa va fi gata şi numărul deplin, intrat, Domnul va îndepărta din ea şi de peste ea orice lucru străin şi o va înfăţişa în toată frumuseţea ei, ca ceva într-adevăr vrednic de El (Efes. 5, 27; Col. 1, 22).
Ca să nu fii îndepărtat atunci, nu te dezbina acum de ea.
Nu te uni cu acei care aruncă cu noroi şi batjocuri asupra ei.
Ci uneşte-te deplin cu Biserica lui Hristos prin Adevăr şi credinţă.
Adică prin învăţătura cea dreaptă şi prin trăirea acestei învăţături cu fapta.
Lovind spinarea grasă şi lată a nelegiuiţilor din Sfânta Biserică a Domnului, lovind spatele leneş al vrăjmaşilor şi necinstitorilor Sfân-tului Său Lăcaş, — Hristos va lovi obrazul neruşinat al diavolului, marele porc murdar, care a întinat destul Lăcaşul Sfânt. Şi-l va alunga afară, cu toţi fiii lui cei răi.
În ziua aceea, la Ierusalim, s-a deschis procesul dumne-zeiesc dintre Biserică şi întinătorii ei, dintre sfinţenie şi spurcăciune, dintre Evanghelie şi interes, dintre Hristos şi Veliar.
Proces care s-a dezbătut apoi zi de zi, clipă de clipă, mereu şi peste tot, continuând şi astăzi, până la Venirea a doua a Domnului nostru Iisus Hristos.
Căci numai prima parte s-a încheiat pe Golgota. Dar sentinţa a şi fost dată (2 Tes. 2, 8).
Şi biruinţa este asigurată, chiar dacă lupta încă nu s-a sfârşit.
Adevărul va învinge sigur. Căci Hristos este veşnic Biruitor.
Fiţi cu El acum în luptă şi suferiţi, fraţii mei, ca să puteţi fi cu El şi atunci în Slavă! (2 Tim. 2, 12).
Doamne Iisuse, Mântuitorul nostru iubit şi Slăvitul Mire al Bisericii, fii binecuvântat în veci!
Te rugăm veghează Tu Însuţi, cu toată grija, asupra Miresei Tale iubite şi nu îngădui vrăjmaşului să o întineze şi să o mai facă de batjocură, prin vasele ocării şi păcatului pe care le-a băgat în ea ca să-i facă rău.
Vezi cât de mult suferă însăşi Biserica Ta din pricina acestora, învinuită fiind pe nedrept ea din cauza lor.
Ci fă Tu, Doamne, ca în fruntea ei să fie ochi curaţi şi toate mădularele ei să fie sănătoase.
Scoate din ea tot ce este rău şi stricat şi fă Tu ca toţi îndrumătorii ei să fie sfinţi şi luminoşi, pentru ca tot trupul să-i fie plin de lumină.
Amin.
Traian Dorz, HRISTOS – SFINŢITORUL NOSTRU