201. CE DUŞMĂNIT EŞTI TU ACUM
Ce duşmănit eşti Tu acum pe unde mergi cu mine,
vrăjmaşii Tăi m-ar rupe-n drum, de-ar şti că merg cu Tine!
Când la ospăţul lor m-ar vrea, las mesele lor pline
şi, dezlegând merindea mea, mănânc ce pot cu Tine. (bis)
Când îmi îmbie-un aşternut ce cald şi moale-ar ţine,
eu merg în colţul meu tăcut şi-adorm lipit de Tine.
Când ei mă vor cu ei s-alerg la patimi şi ruşine,
rămân napoi de toţi şi merg pe calea mea cu Tine. (bis)
Când ei mă-ndeamnă să îmbrac podoabele lor fine,
privesc veşmântul Tău sărac şi-l caut să fiu ca Tine.
Când sunt chemat spre-un loc dintâi, ştiu gândul lor prea bine,
mă trag spre urmă şi rămâi nedespărţit de Tine. (bis)
Când ei mă vor să stau râzând cu ei de tot ce-i bine,
eu mă feresc şi-ascuns, plângând, mă rog un duh cu Tine.
O, iartă-mă când nu-s aşa de-al Tău cât se cuvine,
când Te ascund spre-a nu vedea vrăjmaşii că-s cu Tine! (bis)
202. CÂND OCHII STORŞI DE LACRIMI
Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă? (bis)
Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere. (bis)
Când, frânt, ţi-aduni tristeţea, ca cioburile sparte,
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie? (bis)
Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă? (bis)
Credinţa, doar credinţa… ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, nălţând-o peste moarte,
iar pe cealaltă dând-o iubirii pe vecie. (bis)
203. DE UNDE-I CÂNTECUL ACESTA?
De unde-i cântecul acesta care-mi trezeşte-aşa suspine?
Ah, ştiu: demult, Iisuse-odată cândva-l cântam şi eu cu Tine. (bis)
De unde ştiu cărarea asta ce-mi pare cunoscută bine?
Ah, mi-amintesc: cândva, Iisuse, mergeam şi eu pe ea cu Tine. (bis)
De unde ştiu cuvântu-acesta ce-acum mereu în minte-mi vine?
Ah, mi-l spuneai şi mie-odată, atunci când ascultam de Tine! (bis)
O, numai pacea de-altădată şi bucuria nu-mi mai vine!
Rămas-au toate-acolo unde cândva m-am despărţit de Tine. (bis)
Azi, când îmi reamintesc de toate, se rupe inima din mine;
doar eu sunt vinovat, Iisuse, că eu Te-am părăsit pe Tine.
O, de-aş putea lăsa păcatul, să pot, plângând, veni la Tine,
pierdutul har de altădată din nou l-aş regăsi, ştiu bine! (bis)
Întoarce-mă, Iisuse, iarăşi prin dulcile-amintiri senine
spre starea ce-o aveam odată, atunci când ascultam de Tine! (bis)
204. AŞA GRĂIEŞTE DOMNUL SLAVEI
Aşa grăieşte Domnul Slavei
prin glasul Sfintei Liturghii:
„Deşi M-am înălţat la ceruri,
Eu nu vă las (bis) orfani, copii.
În fiecare Liturghie
Eu Mă cobor din nou la voi,
din nou e coasta Mea străpunsă
şi-Mi curge Sânge- (bis) le şuvoi.
Mă răstignesc din nou pe Cruce
pe Masa Sfântului Altar;
primiţi-Mi Sângele şi Trupul,
să nu vin iarăşi (bis) în zadar!
Veniţi, copiii Mei, la Mine,
căci vreau în voi să locuiesc,
să vă împac din nou cu Tatăl
şi de păcat (bis) să vă feresc!
Şi din Potirul Cinei Mele
Eu vreau cu toţii să gustaţi.
Veniţi, creştinii Mei, la Mine
şi pacea Mea (bis) o s-o aflaţi!
În fiecare fărmitură
pe care-n Taină o primiţi,
Eu sunt întreg în toată slava
şi-aştept spre Mine (bis) să veniţi“.
205. VOI, CARE TRĂIŢI IUBIREA
Voi, care trăiţi iubirea în frumseţea ei curată,
de primejdia rătăcirii nu vă temeţi niciodată!
Că-n iubire, că-n iubire e-adevăr şi liniştire,
că-n iubire, că-n iubire este-a vieţii fericire.
Voi, care-aţi ajuns în focul sfânt şi veşnic al iubirii,
nu vă temeţi de ocara şi ruşinea-nvinuirii!
Voi, care-aţi simţit minunea dragostei din cer primită,
nu vă temeţi de minciuna înspre voi de mulţi urzită!
Căci pe culmile iubirii nu bat vânturi şi nu-s bezne
şi nici curse care-apucă veninos a’ voastre glezne.
Ci-i lumină negrăită şi eternă fericire
şi-i acolo Dumnezeul Care-n veci este IUBIRE…
206. SĂ NE GRĂBIM, PRIETENI!
Să ne grăbim, prieteni,
e vremea înspre-apus,
cu candelele-aprinse
fecioarele s-au dus.
Îşi pregătesc talanţii
cei care-au ostenit,
spre clipa socotirii
Stăpânului sosit.
Încinşi, stau gata robii
şi-aşteaptă doar un semn,
să iasă să-I deschidă
la cel dintâi îndemn.
Grăbesc vierii lucrul
culesului rămas,
afară robii taie
viţelul cel mai gras.
Şi-ascut secerătorii
uneltele de zor,
ispravnicii cei harnici
şi-ncheie munca lor.
Stau mesele-ncărcate,
trimişii sunt plecaţi,
grăbind să strângă-Acasă
pe ultimii chemaţi.
Cununi strălucitoare,
veşmintele de in
şi scaunele-albe-aşteaptă
pe cei ce vin şi vin.
Străjerii toţi stau gata
cu trâmbiţele sus.
…Să ne grăbim, prieteni,
fecioarele s-au dus!
207. SUFLĂ VÂNTUL CONTRA NOASTRĂ
Suflă vântul contra noastră, suflă ne-ncetat
să ne-ntoarcă de pe drumul cel adevărat,
să ne-ntoarcă iar spre moarte şi-nspre iad napoi;
Te rugăm, Iisuse Doamne, fii mereu cu noi!
Vino-n luntrea vieţii noastre, stai la cârma ei
şi condu-ne Tu cu bine printre norii grei!
Nu vrem să opreşti furtuna care s-a pornit,
dar rămâi în luntrea noastră până la sfârşit!
Peste valurile grele să ne treci mereu,
îndreptar având lumina şi Cuvântul Tău,
să ajungem toţi cu pace, Iisuse iubit,
Sus, la Ţărmul Fericirii ce ne-ai pregătit!
208. PE CĂRAREA MÂNTUIRII
Pe cărarea mântuirii, munţii-s nalţi, urcuşu-i lung,
calea-i strâmtă, calea-i strâmtă, mulţi pornesc, puţini ajung. (bis)
Pe cărarea mântuirii, crucea-i grea, dar bine-i Sus,
uşa-i strâmtă, uşa-i strâmtă, dar ce plată-i la Iisus! (bis)
Pe cărarea mântuirii, vânturi mari şi nori te-ncing,
lupta-i cruntă, lupta-i cruntă, mulţi încep, puţini înving. (bis)
Pe cărarea mântuirii, mersu-i greu, dar trecător,
viaţa-i aspră, viaţa-i aspră, dar e harul ajutor. (bis)
Pe cărarea mântuirii, mulţi promit, puţini s-aleg;
fericiţi sunt, fericiţi sunt cei ce suie drumu-ntreg! (bis)
209. DACĂ-ŢI LIPSEŞTE PACEA
Dacă-ţi lipseşte pacea
şi fericire n-ai,
nimic tu nu poţi face
cu jalea câtă-o ai.
O, de-ai putea tu crede,
minuni mari ai vedea,
cum totdeauna Domnul
cu drag te-ar ajuta.
La El afla-vei pace,
afla-vei mângâieri;
El uşurare-ţi face
de sute de dureri.
Te biruie păcatul,
deşi lupţi zi de zi,
dar nu uita, e Unul
cu Care-ai birui!
Tu cauţi adevărul,
mereu ne-ncrezător,
şi-n cele ce-s văzute
tu cauţi al lui izvor .
Dar de-ai voi a crede,
minuni mari ai vedea,
Iisus, Iisus e Pacea
şi pace El ţi-ar da.
210. CU-ATÂTEA LACRIMI
Cu-atâtea lacrimi a fost plină în lumea asta viaţa mea,
că, oricând cineva suspină, eu plâng cu el cu-o jale grea. (bis)
Dar şi-ntr-atât cântarea dulce a bucuriei am trăit,
că, pe-orişicare drum m-aş duce, eu cânt când văd un fericit. (bis)
Am suferit atât de-amară singurătate pe pământ,
că nu pot să mai văd povară pe nici un singur umăr frânt. (bis)
Dar şi-ntr-atâta însoţirea iubirii dulci m-a-nconjurat,
că pe-orice semen în iubirea cea mai din cer l-aş vrea purtat. (bis)
Am cunoscut aşa minciuna, că pe-orice om îl bănuiesc,
dar şi încrederea, că-ntruna mă-ncred în toţi ce-i întâlnesc. (bis)
O Doamne, dar de orice rele desparte-acum sufletul meu,
în veci să nu fiu unde-s ele, nici ele-n veci unde-aş fi eu! (bis)
211. ADESEORI
Adeseori ispite grele în calea vieţii mele vin,
zdrobind odihna nopţii mele şi-al zilei liniştit senin. (bis)
Atunci alerg la rugăciune şi prin Hristos din nou primesc
tărie să le-nving pe toate // şi iarăşi pacea-mi regăsesc. // (bis)
Adeseori dureri amare adânc încearcă viaţa mea
şi dreapta-ncrederii cărare aşa de greu o pot ţinea. (bis)
Adeseori puteri duşmane spre mine năvălesc cumplit,
lăsându-mi viaţa numai rane şi sufletul adânc zdrobit. (bis)
O, sfânt liman al rugăciunii, ce scut nedespărţit îmi eşti,
ce liniştire, ce putere şi ce-adăpost îmi dăruieşti! (bis)
212. MI SE BUCURĂ INIMA-N DOMNUL
(RUGĂCIUNEA ANEI – I Samuel 2, 1-5)
Mi se bucură inima-n Domnul, căci puterea mea El a nălţat,
spre vrăjmaşi gura larg mi-e deschisă c-ajutorul Său m-a bucurat.
Nimeni nu este-aşa sfânt ca Domnul, nu este-alt Dumnezeu peste tot,
nu e Stâncă aşa cum e Domnul Dumnezeu Cel Prea-Nalt Savaot. (bis)
Nu vorbiţi cu atâta-ngâmfare, nu rostiţi al mândriei cuvânt,
căci El e-un Dumnezeu Care ştie cântări tot ce faci pe pământ.
Arcul celor puternici sfărmat e, iar cei slabi cu putere-s încinşi,
cei flămânzi au acuma odihnă, cei sătui azi de foame-s învinşi.
Chiar şi-aceea ce n-avea pe nimeni a primit fericită copii,
iar aceea ce-avea o mulţime lâncezită-a rămas fără fii…
213. IUBIREA, O, NUMAI IUBIREA
Iubirea, o, numai iubirea ne mângâie duhul zdrobit,
ne schimbă-n cântare mâhnirea, ne-ntoarce seninul dorit.
Slăvită să fii, o, iubire, divin întrupată-n Iisus,
viaţă şi har şi sfinţire doar tu, numai tu ne-ai adus! (bis)
Iubirea preschimbă furtuna în dulce susur liniştit,
iubirea ne dă-ntotdeauna vieţii un ţel strălucit.
Sărutul privirii-adorate e starea de haruri prea grea
şi Cerul cu toate, cu toate l-avem doar prin ea, doar prin ea.
214. IUBIRE, FII PAZĂ
Iubire, fii pază vieţii curate, fereşte-o nedusă pe căi vinovate,
păzeşte-o ne-nfrântă de nici o ispită, întoarce-o din calea şi uşa oprită. (bis)
Ajută-i să lupte, să creadă, să spere, în orice-nălţare şi-n orice cădere,
aprinde-i lumină în neagra-nnoptare, alină-i suspinul tăcerii amare. (bis)
Fă-i caldă căsuţa şi crucea uşoară, pe zarea ei rece căldură-nfăşoară,
sărută-i obrajii răniţi de durere, rămâi-i prieten vieţii stinghere. (bis)
Blândeţe i-aşază la uşă cu teamă, acopere-i lipsa de frate şi mamă,
şi-ntoarce-i în ceruri deplin, pe vecie, comoara jertfită sfinţirii şi ţie. (bis)
215. IUBIRE, HAIDEM ÎMPREUNĂ
Iubire, haidem împreună să ducem crucea mai frumos,
c-atuncea spinii ni-s cunună şi cerul cel mai cu Hristos!
Fii tânără mereu şi tare, şi-ajută-mă să pot şi eu,
cu cât sunt vremi mai de-ncercare, să stau mai lângă Dumnezeu!
Să nu pot fi fără de tine în nici un loc şi-n nici un ceas,
cu tine eu şi tu cu mine să tragem în acelaşi pas.
Tu m-ai plătit cu răni amare şi eu, la fel, cu ani de chin,
din raza Crucii Sfinţitoare ni-i tors acelaşi sfânt destin.
Tu poţi să faci ce vrei cu mine, iar eu din tine pot la fel,
căci Taina Tatălui ne ţine un singur duh şi gând în El.
Hai, dulce dragoste-mpreună şi la sfârşit ca la-nceput,
căci spinii ne vor fi cunună şi suferinţele sărut!
216. VREAU SĂ IUBESC
Vreau să iubesc, Iisuse, vreau pururi să iubesc…
chiar dacă toţi aceia ce-n inimă-i primesc
vedea-voi că-n necazuri şi-n greu mă părăsesc…
eu vreau… eu vreau, Iisuse, de-a pururi să iubesc…
Vreau să iubesc pe toţi acei pe care Tu,
Iisuse Drag, mi i-ai lăsat, pe toţi acei ce mi i-ai dat
vreau să-i iubesc mereu, cu drag vreau să-i iubesc…
Vreau să-i iubesc, Iisuse, pe toţi pân’ la sfârşit…
chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit
călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit,
vreau să iubesc, Iisuse, vreau… până la sfârşit.
Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot,
din inima întreagă şi sufletul meu tot,
chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,
vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i socot.
Ajută-mă, Iisuse, să pot iubi oricând
pe duşmani, pe prieteni, pe oamenii de rând,
pe toţi, pe toţi, Iisuse, un singur dor având:
să pot, să pot, Iisuse, să pot iubi oricând…
217. CÂND NE-AI LĂSAT
Când ne-ai lăsat porunca milei pentru aproapele sărman,
noi am simţit, Iisus, că Tu eşti Acel duios Samaritean. (bis)
Căci, vai, şi noi eram odată căzuţi tâlharilor cumpliţi,
strigând zadarnic după milă, zăceam uitaţi şi părăsiţi. (bis)
Şi n-a fost nimeni să ne-ajute, căci cine oare-ar fi putut,
când sufletul zăcea-n pierzare atât de-adânc şi greu căzut? (bis)
De n-ar fi fost a Ta iubire, Preamilostiv Samaritean,
noi n-am fi-aflat nicicând odihna din sfântul mântuirii han. ((bis)
O, dă-ne dragostea de semeni, cu-a Ta blândeţe să-i iubim,
spre mântuirea tuturora porunca milei s-o trăim. (bis)
218. CUVÂNTUL TĂU
Cuvântul Tău, Etern Stăpân, e mai statornic decât toate,
a’ Tale-orânduiri rămân pe veci de veci nestrămutate.
Cuvânt slăvit, doar Tu-mi eşti far, avânt, putere şi iubire,
şi scut, şi-alin, şi drum, şi har, spre slavă şi desăvârşire.
Cuvântul Tău, Iisuse-n veac este-adevăr şi părtăşie,
când toate pier şi se desfac, e-n veci curată apă vie.
Cuvântul Tău, Duhule Sfânt, e frumuseţe şi putere,
etern şi dulce crezământ spre sărbătoare şi-nviere.
Cuvânt Slăvit, lumina mea, Tu-mi creşti curat viaţa nouă;
revarsă-mi zilnic peste ea a prospeţimii Tale rouă!
Sfânt Adevăr Desăvârşit, fii-mi toiag, şi scut, şi soare
pân-la hotarul strălucit de unde-i veşnic sărbătoare!
219. CHIAR DAC-AR FI
Chiar dac-ar fi să-ndur din greu dureri, şi lanţuri, şi ruşine,
ajută-mi, Dumnezeul meu, // să nu pot să mă las de Tine; // (bis)
ajută-mi, Dumnezeul meu, să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să fiu răpit şi-n noapte dus de mâini haine,
oricât închis şi chinuit, // să nu pot să mă las de Tine; // (bis)
oricât închis şi chinuit, să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să mi se ia tot ce-am avut pe lângă mine,
sărac şi gol de-aş rămânea, // să nu pot să mă las de Tine; // (bis)
sărac şi gol de-aş rămânea, să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să zac flămând, bolnav şi-uitat la uşi străine,
lovit şi alungat, nicicând // să nu pot să mă las de Tine; // (bis)
lovit şi alungat, nicicând să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei răpiţi şi duşi de lângă mine,
zdrobit de dorul după ei, // să nu pot să mă las de Tine; // (bis)
zdrobit de dorul după ei, să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să ştiu că mor departe, dus în zări străine,
tânjind de-al casei mele dor, // să nu pot să mă las de Tine; // (bis)
tânjind de-al casei mele dor, să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să fiu ucis de cei cu mâini de sânge pline,
pân-la sfârşit să spun deschis // că nu pot să mă las de Tine; // (bis)
pân-la sfârşit să spun deschis că nu pot să mă las de Tine.
Iar pentru toate-acestea, Sus, tot ce-mi doresc eu de la Tine
e ca să văd atunci, Iisus, // că nici Tu nu Te laşi de mine; // (bis)
e ca să văd atunci, Iisus, că nici Tu nu Te laşi de mine.
220. CĂUTÂND MEREU
Căutând mereu cărări frumoase, am dat de drumul Tău, Iisus,
şi-a’ Tale urme luminoase ne-au tot atras şi ne-au tot dus.
Cu Tine ne-am suit pe munte, gustându-Ţi chipul fericit
ce face sufletul să-nfrunte eroic orice vânt cumplit. (bis)
Cu Tine-am coborât pe mare, printre furtuni şi încleştări,
aflând credinţa care n-are nici îndoieli, nici lepădări.
Cu Tine-am stat lângă fântână, aflând Izvorul Apei Vii,
trecuţi de cer şi de ţărână spre slava veşnicei Tării. (bis)
Cu Tine-am străbătut Calvarul lui Moria şi Golgota,
golindu-Ţi pân-la fund paharul, ne-am cununat sub Crucea Ta.
Cu Tine vom intra prin Poarta Cerescului Sărut, Iisus,
aici unită ne-a fost soarta, unită fi-ne-va şi Sus. (bis)
221. A MEA IUBIRE
A mea iubire şi mântuire e-n strălucire Iisus Hristos. (bis)
Cu El sunt fericit, prin El sunt mântuit,
dacă-L urmez smerit şi credincios .
Căci pentru mine primi-n suspine cununi de spine Iisus Hristos. (bis)
Din grea pierzare prin răni amare mi-a dat iertare Iisus Hristos. (bis)
Cu Sfânta-I Faţă a mea viaţă mi-a scos din ceaţă Iisus Hristos. (bis)
Şi la răbdare cu ascultare îmi e-ndurare Iisus Hristos. (bis)
Până-n vecie, lumină vie doresc să-mi fie Iisus Hristos. (bis)
222. CETATEA MEA
Domnul îmi este adăpost,
Cetate tare-n vreme rea,
deşi e valul furios,
îmi e scutită viaţa.
Da, eu mă-ncred în Domnul,
Cetatea mea. (de 3 ori)
Eu, Iisuse, Ţie mă-ncredinţez,
Cetate tare-n vreme rea.
Întoarce-te la Domnul Sfânt,
închină-I Lui viaţa ta
şi-ngenuncheat la Crucea Lui
să plângi cu lacrimi fapta rea!
Aicea suntem călători
şi calea noastră e în Sus,
acolo-n cer ne va primi
cu braţul Său deschis Iisus.
Căci pe pământ cât am trăit
am ascultat al Său Cuvânt
şi sufletul ni l-am scutit
în Adăpostul Lui cel sfânt…
223. AH, CÂT MĂ SIMŢESC DE BINE
Ah, cât mă simţesc de bine
când e Domnul lângă mine
şi cu El trăiesc!
Însă ce jale m-apasă
când mă depărtez de casă,
când Îl părăsesc.
Al meu suflet însetează,
inima mi se-ntristează
când n-am pe Hristos.
Eu atunci sunt ca pământul
când mereu îl bate vântul
şi e secetos.
De aceea, frăţioare,
ca şi cerbul la izvoare
eu alerg mereu,
şi, de-L aflu pe El iară,
o frumoasă primăvară
e-n sufletul meu.
Doamne, câtă mângâiere
îmi aduci Tu în durere,
Iisuse iubit!
Când m-aplec sub Sfânta Cruce,
viaţa mea e veşnic dulce
şi sunt fericit.
Doamne, cât voi fi-n viaţă,
Tu neîncetat mă-nvaţă
ca să-Ţi pot cânta.
Vreau cât voi trăi pe lume,
totdeauna să pot spune:
Fie voia Ta!
224. DE DRAGOSTE ŞI MILĂ ARE
De dragoste şi milă are nevoie orişice flămând;
acela care nu iubeşte nu-i frate-adevărat nicicând. (bis)
Nu-i frate, nu-i frate, nu-i frate-adevărat nicicând.
De dragoste şi milă are nevoie-un om, oricine-ar fi;
nu pot fi buni părinţi vreodată aceia ce nu pot iubi. (bis)
Aceia, aceia, aceia ce nu pot iubi.
De dragoste şi milă are nevoie tot ce-i viitor;
de nu poţi să iubeşti puternic să nu te faci învăţător! (bis)
Să nu, să nu, să nu te faci învăţător!
De dragoste şi milă are nevoie orice duh sărac;
acei ce nu pot să iubească păstori să nu se facă-n veac! (bis)
Păstori, păstori, păstori să nu se facă-n veac.
De dragoste şi milă are nevoie orice păcătos;
cei ce nu pot să se jertfească să nu vorbească de Hristos! (bis)
Să nu, să nu, să nu vorbească de Hristos!
225. ŞI, CU CÂT PRIVESC
Şi, cu cât privesc în urmă peste anii ce s-au dus,
tot mai limpede-Ţi văd Faţa şi iubirea Ta, Iisus.
Tot mai strălucit şi dulce în viaţa mea răsai,
tot mai limpede-mi răsună fermecatu-Ţi dulce grai…
Tot mai strălucită faţă, Soare binecuvântat,
tot mai mult mi-alungi din suflet norul greu şi-ntunecat.
Când eram furat de valuri şi-ncetam să lupt cu zel,
dacă mă mustrai, Iisuse, urmăreai de-atunci un ţel.
Când din patima deşartă Ţi-am cerut să-mi dai un pic,
de mi-ai dat, mi-ai dat, Iisuse, ca să văd că nu-i nimic.
Când am vrut să-mi caut prieteni, desfătări când am căutat,
m-ai lăsat să le-aflu, Doamne, să văd cât m-am înşelat.
Astăzi văd că, bogăţia lumii-ntregi de mi-o dădeai,
n-aş fi-aflat vreo mulţumire, căci din toate Tu-mi lipseai.
Dar de când Te am pe Tine, chiar de-s singur şi străin
şi de-s şi sărac pe lume, eu sunt fericit deplin. (bis)
226. FII CREDINCIOS, SUFLETE-AL MEU
Fii credincios, suflete-al meu, cum ţi s-a spus, până la moarte,
că-n toate Însuşi Dumnezeu purta-Ţi-va grijă-n orice parte!
Mergi, până poţi, cu drag la toţi, ori pot, ori nu pot să te cheme –
şi-atunci când nici tu n-ai să poţi, te vor căuta ei, nu te teme! (bis)
Dă, până ai, din vremea ta sau pâinea ta cu bucurie,
şi-atunci când tu nu vei avea, o mie au să-ţi dea şi ţie.
Strângi cât mai mult Cuvântul Sfânt cu grijă-n inimă şi-n minte,
căci vor veni iar vremuri când să fie-o secetă fierbinte. (bis)
Învaţă să te înfrânezi, cât încă ai, fii cu răbdare,
şi-atunci când ai să-nfometezi, n-ai să-ţi vinzi cerul pe-o mâncare.
Învaţă, suflete al meu, în chinuri a-ţi găsi plăcere,
căci mai de preţ e Dumnezeu ca tot ce pentru El s-ar cere. (bis)
227. DINTRE CÂTE MÂINI
Dintre câte mâini loviră
un obraz de plâns udat
numai mâna Ta, Iisuse,
să-l mângâie s-a aflat.
Numai glasul Tău, Iisuse,
să-l mângâie s-a găsit,
numai ochii Tăi cu milă
şi blândeţe m-au privit.
Numai calda Ta iubire
s-a plecat spre starea mea ,
numai dulcea Ta blândeţe
inima mi-o mângâia.
Când eram în suferinţă
şi mă chinuiam în munci,
nu mai pot uita, Iisuse,
cât m-ai mângâiat atunci!
Şi mă-ntreb, privind la Cruce:
Ce anume s-ar găsi
şi ce oare-ar fi pe lume
să ne poată despărţi?
228. FIŢI VOIOŞI ÎNTOTDEAUNA
Fiţi voioşi întotdeauna, mulţumind cu bucurii,
căci Părintele din ceruri ne numeşte-ai Săi copii.
Fericită, fericită e viaţa cu Iisus,
El ne-aduce, El ne-aduce bucurii fără apus…
Dumnezeu cu Mâna-I tare ne conduce zi de zi,
iar în clipele mai grele, ştim că El ne va păzi.
Când ne depărtăm de Domnul, ne întunecăm în greu,
rătăcim în noaptea lumii străini, fără Dumnezeu.
Cei smeriţi mereu dau roade, drumu-i pentru ei uşor,
de aceea să rămânem cu-al nostru Mântuitor.
229. FIŢI VOIOŞI
Fiţi voioşi, fiţi voioşi totdeauna,
lăudându-L pe Domnul mereu,
de ne-ncredem puternic în Domnul,
nu ne-nvinge nicicând nici un greu.
Nu-i furtună să clatine Stânca
cea pe care suntem noi zidiţi;
fiţi voioşi, noi suntem totdeauna
de Iisus, de Iisus ocrotiţi.
Fiţi voioşi chiar şi-atunci când necazul
şi-ncercarea în voi vor lovi,
mai frumoasă-i cântarea cu lacrimi,
mai ceresc e, răbdând, a zâmbi.
Fiţi voioşi, că-n curând, pe vecie,
veţi uita c-aţi mai plâns pe pământ,
fiţi voioşi, că-n curând cerul slavei
răsuna-va şi de-al vostru cânt.
230. FRUMOASĂ DRAGOSTE DINTÂI
Frumoasă dragoste dintâi, numai o dată eşti în viaţă,
dar cât de scumpă ne rămâi, // frumoasă dragoste dintâi; // (bis)
dar cât de scumpă ne rămâi, frumoasă dragoste dintâi!
Credinţă, dar dumnezeiesc, doar una poţi să fii pe lume,
când toţi ai tăi la fel simţesc, // credinţă, dar dumnezeiesc; // (bis)
când toţi ai tăi la fel simţesc, credinţă, dar dumnezeiesc.
Nădejde, har nepreţuit, doar tu eşti unica avere,
când tot ce-aveam s-a nimicit, // nădejde, har nepreţuit; // (bis)
când tot ce-aveam s-a nimicit, nădejde, har nepreţuit.
Frumoase feţe-a’ lui Hristos, doar voi daţi veşnic strălucire
când staţi pe chipul credincios, // frumoase feţe-a’ lui Hristos; // (bis)
când staţi pe chipul credincios, frumoase feţe-a’ lui Hristos.
Iisuse Doamne, Te rugăm, păstrează-ni-le-n veci curate,
ca-n totul noi să-Ţi semănăm, // Iisuse Doamne, Te rugăm; // (bis)
ca-n totul noi să-Ţi semănăm, Iisuse Doamne, Te rugăm.
231. AICI VOM RĂMÂNEA MEREU
Aici vom rămânea mereu, oricât de-nţelenită-i glia;
cu-atât cu cât arăm mai greu, va fi mai sfântă bucuria.
Aici vom rămânea, crezând în biruinţa pentru care
ne-au ars strămoşii rând pe rând, s-o nalţe mai strălucitoare. (bis)
Aici vom suferi mereu, în locul unde-avem poruncă
să-I dăruim lui Dumnezeu slujirea-n cea mai aspră muncă.
Şi-aicea vom muri-apărând un adevăr şi-o moştenire
încununate în curând de-o nesfârşită strălucire. (bis)
Aici, căci chiar pe-acest pământ dorim să se mai nalţe-o dată
pentru Hristos un crezământ şi-o dragoste adevărată.
Ca să-nviem de-aici mereu prin noi şi noi urmaşi, întruna,
arzând în veci lui Dumnezeu, în miile de jertfe, una. (bis)
232. O, BETLEEM, O, BETLEEM
O, Betleem, o, Betleem, ce noapte-a fost aceea
când Soarele din ieslea ta Şi-a răsărit scânteia!
O, Betleem, pământ sfinţit de-atâta strălucire,
ce mulţi ca tine şi-au uitat // întâia lor // (bis, prima oară) iubire! (bis)
Ierusalim, Ierusalim care-ţi ucizi profeţii,
de câte ori ţi-ai nimicit luminile vieţii,
de câte ori te-ai prăbuşit în prag de mântuire,
ce mulţi ca tine-şi răstignesc // eterna lor // (bis, prima oară) iubire! (bis)
Betanie, Betanie, cetate fericită
în care dragostea-i mereu cântată şi sfinţită,
cu câte binecuvântări ai tu împărtăşire,
dar ce puţini ca tine-şi ţin // curata lor // (bis, prima oară) iubire! (bis)
Capernaum, Capernaum, cetate cercetată,
câte minuni s-au petrecut în faţa ta odată;
de câte ori ai fost chemat, şi totuşi ce-mpietrire,
ce mulţi ca tine nu-şi cunosc // divina lor // (bis, prima oară) iubire! (bis)
O, Nazaret, o, Nazaret, cetate lepădată,
ce paşi cereşti te-a străbătut, ce slavă ţi-a fost dată,
dar ce netrebnic te-ai vădit de marea strălucire,
ce mulţi ca tine-şi izgonesc // frumoasa lor // (bis, prima oară) iubire! (bis)
O, Golgota, o, Golgota, nălţime-nfricoşată
spre care ne-nchinăm smeriţi de fiecare dată,
o, Sfinte Amintiri, ce mult ne spun a’ voastre nume!…
cu care, oare, dintre voi // ne-asemănăm // (bis, prima oară) în lume? (bis)
233. SĂ ARD DE SETE
Să ard de sete, tot n-aş bea din apele stricate
ce le-ntâlnesc în calea mea prin lumea de păcate.
Să mor de foame, tot n-ating mâncările-otrăvite
spre care ne-ncetat mă-mping păcate şi ispite. (bis)
Să crap de frig, nu mă-ncălzesc la focuri vinovate
pe unde slugile pândesc iubiri îndurerate.
Să pier în drumuri, n-aş intra în casa blestemată,
care-ar zdrobi şi-ar întrista iubirea mea curată. (bis)
Să umblu gol, tot n-am să-mbrac ce diavolul mi-ntinde,
să zac în şanţ, să mor sărac, pe Domnul nu-L voi vinde.
Mai bine plâng acum un ceas cu Domnu-n părtăşie
decât, fără Hristos rămas, să plâng o veşnicie. (bis)
234. DOAMNE, SĂ NU POT UITA
Doamne, să nu pot uita ce-a făcut iubirea Ta
pentru mântuirea mea când eram pe calea rea!
Scump Iisus, drag Iisus, când eram pe calea rea… (bis)
Doamne, ci să-Ţi mulţumesc pentru Harul Tău ceresc
ce mă face să trăiesc şi lumina s-o iubesc.
Scump Iisus, drag Iisus, şi lumina s-o iubesc… (bis)
Doamne, cum aş vrea şi-aş vrea să-mi duc toată viaţa mea
numai sub privirea Ta, Tu să-mi fii comoara-n ea…
Scump Iisus, drag Iisus, Tu să-mi fii comoara-n ea. (bis)
Doamne, vreau să-Ţi fiu şi eu ucenic plăcut mereu,
să-L slujesc pe Dumnezeu, Dulce Făcătorul meu!
Scump Iisus, drag Iisus, dulce Făcătorul meu… (bis)
235. STRĂIN ERAM ODATĂ
Străin eram odată, străin şi alungat,
nici fraţi n-aveam, nici tată, nici mamă-nduioşată
să-mi mângâie vreodată obrazu-nsângerat.
Dar Te-am aflat pe Tine, Iisuse Preaiubit,
în chinuri şi-n suspine la toţi le-a fost ruşine
să vină lângă mine, Tu singur ai venit.
Necazurile toate la Tine m-au adus,
de-atunci Tu-mi eşti de toate, iubire şi dreptate,
Tu, mamă, tată, frate, Tu, toate, Tu, Iisus…
Rămân până la moarte sub Crucea Ta supus;
bucăţi de m-ar împarte, pe drumuri să mă poarte,
tot nu mă vor desparte de Tine, nu, Iisus!…
236. ÎN LUNGA NOAPTE
În lunga noapte-a aşteptării ce-atât de tristă ne-a cuprins,
Iisuse, cântecele toate şi bucuriile s-au stins. (bis)
Doar sus, pe culmile vegherii, un singur cântec mai e viu,
un singur dor mai stă de strajă prin al furtunilor târziu. (bis)
Pe cea mai naltă creangă cântă, răzbătător şi neînvins,
mai sus ca urletul furtunii şi mai spre larg hotar întins. (bis)
E cântecul credinţei noastre biruitor şi neschimbat,
acordurile lui curate mereu mai nalt şi larg străbat. (bis)
Iisuse, umple-l de putere, în lume iarăşi renăscând
nebiruită-ncredinţarea că Tu vei reveni curând. (bis)
Să nu ne-nvingă întristarea şi nici singurătatea grea,
nici teama nopţii-apăsătoare, nici dor străin de voia Ta. (bis)
Ci, biruind cu uşurinţă puterea orişicărui rău,
cu-o mai puternică credinţă să cânte Viitorul Tău! (bis)
237. IISUSE, NU MAI VREAU
Iisuse, nu mai vreau de-acum în lume nici un bine,
decât să m-adâncesc mai mult în dorul după Tine.
Să cânt cu glas mai îngeresc cântarea Ta aleasă
ce tot mai noi fiori de drag în inimă îmi lasă.
Şi să mă rog adânc, simţind sărutu-Ţi pe pleoape,
tot mai departe de pământ şi mai de cer aproape.
Iar când oceanul morţii lat va fi să-l trec odată,
să-l trec cu fruntea fericit pe Sânu-Ţi rezemată.
Şi-ajuns Dincolo, să m-adap din Zorii Fericirii
o dată doar cu ape din Izvoarele Iubirii.
O dată doar să-mi sting pe veci nestinsa setei pară
şi-apoi, Iisus, iubirea mea nimic n-o să mai ceară…
238. CE ROST MAI ARE?
Ce rost mai are harfa mea de nu să-Ţi cânte numai Ţie,
ce preţ mai are-orice-aş avea când nu Ţi-l dau pe veşnicie? (bis)
Căci de-am un strai, îl am să-mbrac cu el pe-un gol şi-o sărăcie;
un ban îl am pentr-un sărac; nu-s nimănui dator cât Ţie. (bis)
De am un cort, am să primesc în el pe cel din pribegie,
tot ce-am mai bun, am să-l jertfesc cu dragă inimă doar Ţie. (bis)
De am un ac, sau un condei, sau un copil, cu bucurie,
le am ca să-nţeleg că vrei să Ţi le dăruiesc doar Ţie. (bis)
De am un dar cu care cânt, şi-o minte cât o avuţie,
şi-o tinereţe, şi-un cuvânt, le am, să-Ţi folosească Ţie. (bis)
Ce rost mai are tot ce am, în drumul scurt spre veşnicie,
de n-am să Ţi le-nchin şi n-am să caut să-Ţi placă numai Ţie? (bis)
239. NU PRIVI
Nu privi c-un ochi trecutul şi cu-alt ochi spre viitor,
nu fi jumătate-n soare şi-altă jumătate-n nor. (bis)
Nu păşi c-un pas nainte şi cu altul înapoi,
nu-nota când în lumină, când în putredul noroi. (bis)
Nu fi-n clipa asta gheaţă şi-apoi peste-o clipă jar,
nu fi cu Hristos acuma, şi-apoi cu satana iar… (bis)
Căci pe toţi cei nestatornici îi îneacă-al morţii val,
de nici unul nu mai vede strălucitul Vieţii Mal. (bis)
240. O, TU MI-AI DAT VEDEREA
O, Tu mi-ai dat vederea şi Tu mi-o ţii cât vrei,
dar Te-aş vedea pe Tine chiar dac-ai să mi-o iei.
Tu mi-ai zidit auzul – dar chiar şi fără el
Te-aş auzi grăindu-mi în şi mai dulce fel. (bis)
Şi Tu mi-ai dat cuvântul – dar chiar de-o să mi-l iai
aflare-aş să Te laud un mai puternic grai.
Tu-mi dărui libertatea – dar chiar şi fără ea
aflare-aş loc şi vreme să-Ţi dau slujirea mea. (bis)
Tu mi-ai adus cântarea şi-al rugăciunii-avânt –
dar chiar şi fără ele aflare-aş zborul sfânt.
Căci dragostea găseşte o mie de cărări
s-atingă-mbrăţişarea doritei ascultări, (bis)
gustând adânc odihna ajunsă-n Dumnezeu
şi-un har mai nalt cu-atâta cu cât a-nvins mai greu.
Căci dragostea găseşte o mie de cărări
s-atingă-mbrăţişarea doritei ascultări. (bis)
241. NU-ŢI ÎNCEPE, NU-ŢI ÎNCEPE
Nu-ţi începe, nu-ţi începe lucrul tău fără Iisus,
orişiunde, orişiunde ai pleca sau ai fi dus.
Caută, caută ajutorul Domnului Iisus Hristos,
cu El, cu El vei începe şi sfârşi, sfârşi frumos.
Nu-ţi începe, nu-ţi începe ziua ta fără Hristos,
drumul lumii, drumul lumii este tot mai lunecos.
Caută, caută apărarea Domnului Iisus Hristos,
cu El, cu El ai şi zorii şi apus, apus frumos.
Nu-ţi începe, nu-ţi începe casa fără Dumnezeu,
necredinţa, necredinţa face totul rău şi greu.
Caută, caută îndurarea Domnului Iisus Hristos,
cu El, cu El ai şi muncă şi cules, cules frumos.
Nu-ţi începe, nu-ţi începe calea ta fără Hristos,
numai singur, numai singur totul e primejdios.
Caută, caută însoţirea Domnului Iisus Hristos,
cu El, cu El ai şi mersul şi ajuns, ajuns frumos.
Nu-ţi începe, nu-ţi începe veşnicia singurel,
mergi cu Domnul, mergi cu Domnul, ca s-ajungi slăvit cu El.
Caută, caută părtăşia Domnului Iisus Hristos,
cu El, cu El, totul-totul îţi va fi, va fi frumos…
242. DACĂ EŞTI AL LUI HRISTOS
Dacă eşti al lui Hristos, lui Hristos, lui Hristos, (bis)
nu te lepezi la-ncercare, ci-ţi păstrezi credinţa tare,
pân-la moarte cu-ascultare, ca şi Domnul tău Hristos.
Dacă eşti al lui Iisus, lui Iisus, lui Iisus, (bis)
tu răspunzi la rău cu bine şi iubeşti, iertând, pe-oricine
şi te laşi jertfit pe tine, ca şi Domnul tău Iisus.
Dacă umbli cu Hristos, cu Hristos, cu Hristos, (bis)
viaţa ta-i strălucitoare, supărarea-i iertătoare,
rugăciunea-ncrezătoare, cum au fost a’ lui Hristos.
Dacă umbli cu Iisus, cu Iisus, cu Iisus, (bis)
suferinţa ta-i senină, dăruirea ta-i deplină
şi-nvierea ta-i divină, cum au fost a’ lui Iisus.
243. BIRUITOR IISUS
Biruitor Iisus e peste ţări şi mări
şi Stăpân e peste vremi şi-mprejurări,
credincioşi ostaşii Lui vor birui,
de vor crede-al Lui Cuvânt şi-l vor trăi.
Fraţi, surori, veniţi la Dumnezeu
unul câte unul tot mereu;
fraţi, surori, slujiţi lui Dumnezeu,
unul câte unul aducând mereu!
Voi, ostaşii Lui ce Domnul v-a ales,
înălţaţi spre ceruri mâinile mai des;
vă rugaţi, lucraţi, chemaţi, mărturisiţi,
aduceţi mai multe suflete grăbiţi!
Când slăbiţi sau pierdeţi dragostea dintăi,
El vă umple iar cu sfintele-I văpăi,
de priviţi la Crucea Lui ca la un steag,
Duhul Sfânt vă face lucrul iarăşi drag.
244. ŢARA PRIMĂVERII
Ţara primăverii ce ne-aştepţi în tine,
dorul revederii arde pară-n mine,
paşii mi-i aşteaptă zări nestrăbătute,
treaptă după treaptă să le sui mai iute.
Dulci făgăduinţe, ţineţi-ne-ntruna
dragostea fierbinte aşteptând cununa,
ţineţi-ne starea trează-n gând şi-n fapte
până la strigarea Miezului de Noapte.
Casa noastră dulce, gata pregătită,
dorul tău m-ar duce Sus într-o clipită,
numai datoria ce-o mai am mă ţine
şi-mi mai dă tăria să mă lupt cu mine.
245. POATE FI-NFRUNZITĂ LUNCA
Poate fi-nfrunzită lunca, iarba s-o-nveşmânte,
mieii pe câmpii să zburde, graurul să cânte,
pot cireşii să-nflorească, inul să răsară,
poate câmpul să-nverzească – nu e Primăvară. (bis)
Pot copiii să se joace, vântul să adie,
pot să se îmbrace-n zâmbet caişii toţi la vie,
pot albinele s-alerge floare după floare,
clopotele pot să cânte – nu e Sărbătoare. (bis)
Pot să sune mii de strune, cântecul suspină,
pot să ardă candelabre, jale e-n lumină,
pot să fie ouă roşii, casa e tăcere –
cât mormintele sunt pline nu e Înviere. (bis)
Când nu vor mai fi pe lume ziduri şi lăcate,
când va respira şi gândul numai libertate,
când va fi lumină-n casă şi senin afară, –
aia fi-va Sărbătoare, aia, Primăvară!… (bis)
246. NALŢĂ-TE, CÂNTAREA MEA
Nalţă-te, cântarea mea, iarăşi peste stele
pân-la Cel ce-I duci aşa gândurile mele.
Spune-I, inima mea, Lui tot ce te frământă,
nu-i pe lume, dulce, nu-i gând ca cel ce cântă. (bis)
Focul inimii ce-l pot lacrimile-aprinde
Lui să I se nalţe tot până-L va cuprinde.
Lacrimile vor spăla sfintele-I picioare –
astfel se va vindeca tot ce mă mai doare. (bis)
Numai gândul cel curat are căi divine
până unde nu străbat’ nimenea altcine;
şi-acest trup când va cădea, cu alt trup voi trece
unde cu iubirea mea veşnic voi petrece. (bis)
247. NOI ŞTIM C-AVEM
Noi ştim c-avem un rost pe lume şi ştim c-avem un veşnic Ţel:
vrem pe Hristos şi-al Lui Sfânt Nume // slăvit în cel mai dulce fel. // (bis)
Slăvit fie Hristos (bis) de toţi şi Sus şi jos,
acum şi-n veacul nesfârşit, // să fie El slăvit… // (bis)
Vrem Evanghelia să fie vestită celor care pier
şi vrem pământul tot să ştie // iubirea Tatălui din cer. // (bis)
Dar, pentru cauza asta dreaptă, avem de suferit nevoi,
răstignitorii Lui ne-aşteaptă // cu cruci destule şi pe noi. // (bis)
Oricât ar fi de lungă însă durerea ce-o avem de dus,
cât inima de El ni-e strânsă, // noi vom învinge cu Iisus… // (bis)
248. DOAMNE, CE DATOR POT FI
Doamne, ce dator pot fi harului Tău mare,
mii de vieţi dac-aş trăi şi-aş tot vrea să pot plăti,
Doamne, ştiu că nu voi fi niciodată-n stare.
Doamne, că mi-ai dat şi dat aur ca din soare,
nu-i ca mine de bogat, Doamne, nici un împărat,
dar de cât mi-ai dat şi dat ce-Ţi voi da eu, oare?
Doamne, n-am un alt cuvânt, nici alt dar mai mare;
doar o lacrimă şi-un cânt, şi-acel tainic simţământ
pentru care nu-i cuvânt, inima mea are.
Doamne, ia-mi-le-ascultând dulcile-mi suspine
şi le-aşază lăcrimând lângă dulcele Tău gând
care-Ţi arde aşteptând numai după mine.
249. FERICITĂ-I PĂRTĂŞIA
Fericită-i părtăşia prin Cuvânt cu Dumnezeu,
ea-i viaţa şi puterea cui rămâne-n ea mereu. (bis)
Fericită-i părtăşia prin iubire cu Hristos,
ea-i comoara şi rodirea sufletului credincios. (bis)
Fericită-i părtăşia prin cântări, cu Duhul Sfânt,
ea e taina bucuriei şi-nfrăţirii pe pământ. (bis)
Fericită-i părtăşia rugăciunii dintre fraţi,
prin ea toţi sunt totdeauna întăriţi şi mângâiaţi. (bis)
Fericita părtăşie, Doamne, să ne-o dai am vrea,
că nu-i har, nici bucurie, nici putere fără ea! (bis)
250. IISUSE, NUMAI TU EŞTI
Iisuse, numai Tu eşti Stânca
de mântuire şi-ajutor,
afar’ de Tine-s numai valuri
în care mii şi sute mor.
O, ţine-mă mereu,
Iisuse, Domnul meu,
că numa-n Tine-s mântuit
şi fericit!
Iisuse, numai Tu eşti Pacea
ce-aduce inimii alin,
afar’ de Tine-i numai zbucium,
şi deznădejde, şi suspin.
Iisuse, numa-n Tine-i soare,
şi primăvară, şi frumos,
afar’ de Tine-i numai noapte
şi-ngheţ, şi vaier dureros.
Iisuse, numa-n Tine-i viaţa
cu desfătări şi bucurii,
afar’ de Tine-i numai moartea
cu osândiţii morţi de vii.
Iisuse, numa-n Tine-i Raiul
cu fericire şi cântări,
afar’ de Tine-i numai iadul
cu veşnicele-i remuşcări.
251. IUBIŢI-VĂ-UNII PE-ALŢII
Iubiţi-vă-unii pe-alţii,
din inimă, din toată,
nimic a rupe fraţii
deolaltă să nu poată.
Iubiţi-vă-unii pe-alţii
în Domnul, totdeauna,
părinţii, soţii, fraţii
să fiţi în totul una!
Iubiţi-vă-ntre-olaltă
preadulce-n orice vreme,
iubirea cea înaltă –
de nimeni nu se teme.
Iubiţi-vă cu milă
în ceasuri de durere –
credinţa cea umilă
e-o veşnică putere.
Iubiţi-vă cu lacrimi
în vremuri de-ncercare –
răbdarea-ţi dă în patimi
nădejdea-nvingătoare.
Iubiţi-vă cu fapta
mereu fără-osebire,
aceasta-i înţeleapta
şi unica iubire.
252. DEPARTE-NTOTDEAUNA
Departe-ntotdeauna mi s-a părut că sunt
de starea Ta divină, de locul Tău preasfânt;
şi-ntruna să m-apropii de Tine Ţi-am cerut,
mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine-am vrut.
Prea-ncet întotdeauna mi s-a părut că merg
şi-am vrut să am putere mai tare să alerg;
s-ajung cândva cu Tine nedespărţit să stau,
mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine vreau.
Prea slab întotdeauna, Iisuse, m-am simţit
şi-am vrut să fiu puternic, viteaz şi neclintit,
prin orişice ispite, prin tot ce m-a durut
mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine-am vrut.
Departe-mi pari şi-acuma şi drumu-mi pare lung,
aş vrea cât mai degrabă la Sânul Tău s-ajung;
ajută-mi fără teamă să pot la Sân să-Ţi stau,
mai lângă Tine, Doamne, mai lângă Tine vreau.
253. IISUS, CU TINE
Iisus, cu Tine, numai cu Tine sunt fericit,
cu dulci suspine, cu dulci suspine eu Te-am primit;
ce stări divine, ce stări divine noi am trăit,
Iisus, cu Tine, numai cu Tine sunt fericit!
O, ia-mi în Tine, o, ia-mi în Tine viaţa mea,
căci, iată, vine, căci, iată, vine o noapte grea;
mai strâns mă ţine, mai strâns mă ţine, să nu mă ia
de lângă Tine, de lângă Tine ispita rea!…
Rămâi cu mine, rămâi cu mine, Iubitul meu,
prin tot ce vine, prin tot ce vine mă treci mereu;
viaţa-mi ţine, viaţa-mi ţine în Dumnezeu!…
Rămâi cu mine, rămâi cu mine, Iisuse-al meu!…
254. DOAMNE, NU FAC
Doamne, nu fac pentru Tine decât ceea ce-s dator,
chiar dac-aş aduce-n lume cel mai sfânt belşug şi spor. (bis)
După toate-acestea, Ţie
să-Ţi dau slavă ne-ncetat
şi să spun: „Sunt rob netrebnic,
am făcut ce-am datorat!“
Chiar să rabd oricât ocara şi prigoana tuturor,
tot n-aş face pentru Tine decât ceea ce-s dator. (bis)
Chiar să-ndur oricât în lupta cu păcatul pierzător,
tot n-aş face pentru moarte decât ceea ce-s dator. (bis)
Chiar să plâng oricâte lacrimi de căinţă sau de dor,
tot n-aş face pentru viaţă decât ceea ce-s dator. (bis)
Chiar să merg oricâte drumuri cu Cuvântul sfinţitor,
tot n-aş face pentru alţii decât ceea ce-s dator. (bis)
Chiar să-mi dau averea toată la săracul plângător,
tot n-aş face pentru ceruri decât ceea ce-s dator. (bis)
Chiar să-ndur mereu prigoane, spini şi cuie până mor,
tot n-aş face pentru slavă decât ceea ce-s dator. (bis)
255. CÂND TU-MI PLUTEŞTI
Când Tu-mi pluteşti pe-a’ mele valuri, din mal în mal se face cale,
lumina valurilor mele sărută umbra tălpii Tale.
Când Tu-mi cobori, Iisuse, tot cerul este-al meu,
lumina Feţei Tale mă mângâie mereu. (bis)
Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul pustiu al ţarinilor mele,
tot praful meu sărută urma şi talpa Ta călcând pe ele.
Când Tu-mi cobori pe liniştirea cuvintelor Scripturii Sfinte,
m-apropii şi-Ţi sărut cu lacrimi umblarea Ta printre cuvinte.
Când Tu-mi pui jugul Tău pe umeri şi-mi faci pe cruce loc şi mie,
şi-mi dai o parte din ocară – cum le sărut cu bucurie!
Când stau plecat cum norii serii în rugăciunea lor spre soare,
de sărutarea Feţei Tale mi-s buzele strălucitoare.
Ce-ar mai putea fi-atunci pe lume o slavă-asemeni pentru mine
ca sărutarea-mpărtăşirii nemaidesprinsă-n veci de Tine?
256. ÎNCĂ SUNT DEPARTE, LUPT
Încă sunt departe, lupt, zările-s străine,
urlă patimi ne-ntrerupt ura lor spre mine.
Încă sunt pe drum, alerg ne-ncetat spre ţintă,
timpu-i tot mai scurt, dar merg somn să nu mă mintă. (bis)
Lucru-i tot mai mult, trudesc, nopţile-mi fac zile,
toate câte putrezesc lepădându-mi-le.
Tu eşti chiar la uşă, vii, lumea geme-n muncă,
dezbinaţii Tăi copii uită de poruncă. (bis)
Mi-arde faţa pentru tot ce-ar putea şi nu e,
spre lumină-aş vrea să-mi scot neamu-ntreg să-mi suie.
Doamne, de-ar putea ai mei mai grăbit să vadă,
ce-aş cânta, strângând cu ei fericita roadă! (bis)
Şi ce liber Ţi-aş slăvi Faţa fericită
când la capăt mi-aş privi slujba împlinită!
Doamne, de-ar putea ai mei mai grăbit să vadă,
ce-aş cânta, strângând cu ei fericita roadă! (bis)
257. LASĂ-MĂ MEREU
Lasă-mă mereu, Iisuse,
să Te văd şi să Te-ascult,
căci flămânda mea iubire
Te doreşte tot mai mult.
Câtă duioşie-n glasul
şi-n privirea Ta adui,
când aşa, ca Magdalenei,
milă nesfârşită-mi spui!
Când, ca gloatei de-altădată,
nesfârşit alin să-i faci,
îmi grăieşti de fericirea
celor paşnici şi săraci.
Cum trăiesc atunci aievea
haru-acelei noi vieţi;
ce lumină-mi dă privirii
înţelesele frumseţi!
Şi mă simt copil, Iisuse,
pe genunchii Tăi şezând,
în tăcerea cea mai sfântă
ascultând şi ascultând.
O, Te-aş asculta de-a pururi,
nedorind nimic mai mult,
că nu-i altă fericire
ca s-ascult, s-ascult, s-ascult…
258. DE AM SĂ PORT
De am să port a mea cruce, Domnul Iisus mă conduce,
nici grijă n-am, nici temere, El m-ajută, mă sprijine.
Eu sunt voios, căci Dumnezeu
iubeşte mult sufletul meu.
Iubirea Lui e veşnică, Îl voi urma fără frică.
Iisus, al meu Mântuitor, îmi e un Scump Învăţător.
Parcă-L aud duios vorbind, în inimă Îl simt trăind;
de vin furtuni asupra mea, El pururi mă va ajuta.
Ce m-apasă El o ştie, mă scapă din primejdie;
şi cât pe-acest pământ voi sta, eu pururi Lui Îi voi cânta.
259. M-AM BUCURAT
M-am bucurat când rugăciunea mi-o ascultai, nici nu ştiam
cu ce cuvinte să-Ţi dau slavă, (bis) // atât de mult mă bucuram, // (bis)
cu ce cuvinte să-Ţi dau slavă, atât de mult mă bucuram.
Mă bucuram când suferinţa ce m-apăsa mi-ai depărtat;
cu suflet plin de mulţumire, (bis) // cântam de harul Tău bogat, // (bis)
cu suflet plin de mulţumire, cântam de harul Tău bogat.
Mă bucuram când de iubire mă-mpărtăşeam nemărginit,
cântarea veseliei mele (bis) // zbura înalt şi fericit, // (bis)
cântarea veseliei mele zbura înalt şi fericit.
M-am bucurat de tinereţe, de veselie şi avânt,
de prietenie şi mulţime (bis) // şi-n toate Ţi-am avut cuvânt, // (bis)
de prietenie şi mulţime şi-n toate Ţi-am avut cuvânt.
Dar bucuria-mpărtăşirii în harul nemaicunoscut
doar ochii strălucind în lacrimi (bis) // mi-o necuprind înalt şi mut, // (bis)
doar ochii strălucind în lacrimi mi-o necuprind înalt şi mut.
260. TATĂ SFÂNT, MULŢUMIRI
Tată Sfânt, mulţumiri, mulţumiri ne-ncetate,
Îţi nălţăm şi prin grai şi prin cânt,
pentru-a’ Tale-ndurări pentru toate,
mulţumim, mulţumim, Tată Sfânt!
Mulţumim, mulţumim pentru marea-Ţi iubire
care Fiul pe Cruce şi-a frânt
ca să dea lumii-ntregi mântuire,
mulţumim, mulţumim, Tată Sfânt!
Mulţumim, mulţumim pentru Harul Tău mare,
mulţumim pentru scumpu-Ţi Cuvânt,
mulţumim pentru marea-Ţi iertare,
mulţumim, mulţumim, Tată Sfânt!
Mulţumim, mulţumim că ne-ai dat mângâiere,
că ne-ai dat ajutor şi avânt,
că răbdare ne-ai dat şi putere
mulţumim, mulţumim, Tată Sfânt!
Mulţumim, mulţumim pentru dulcea-nfrăţire
care-ai pus-o-ntre-ai Tăi pe pământ,
pentru tot ce ne-ai dat prin iubire,
mulţumim, mulţumim, Tată Sfânt!
Mulţumim, mulţumim că ne-ai dat bucurie
când răbdam pentru-al Tău legământ,
că vom fi lângă Tine-n vecie
mulţumim, mulţumim, Tată Sfânt!
261. M-AI CHEMAT CÂNDVA
M-ai chemat cândva, Iisus, dintr-un nimb de cruce
şi de-atunci mai sus, mai sus inima mi-aş duce.
M-ai înduplecat s-alerg de-orice căi deşarte
şi de-atunci tot merg şi merg şi-ncă-s tot departe. (bis)
Mi-ai întins cândva să-Ţi iau sfintele-Ţi versete
şi de-atunci tot beau şi beau şi mi-e tot mai sete.
Mi-ai aprins fiorul sfânt de-o iubire-adâncă
şi de-atunci tot cânt şi cânt şi mai este încă. (bis)
Cu zări noi mi-ai fermecat cerurile mele
şi de-atunci tot cat şi cat şi-s tot mai cu ele.
Chipul Tău mi l-ai pus dor dincolo de ape
şi de-atunci tot zbor şi zbor şi mi-e mai aproape. (bis)
262. NU VREAU SĂ MERG
Nu vreau să merg în nici o parte fără Prietenul meu drag,
iubirea Lui mă va desparte de orice cale şi-orice prag.
Cuvântul Lui mă înfrăţeşte cu orice om din orice loc,
răbdarea Lui mă răsplăteşte de tot ce pare nenoroc. (bis)
Destul de largă-i calea strâmtă să mergem amândoi pe ea,
durerea lângă El mi-e sfântă, cântarea fără El mi-e grea.
Nu-s fericit pe nici o cale decât simţindu-mă cu El,
mai dulce-i jugul Crucii Sale ca libertatea de-orice fel. (bis)
De când cunosc a Lui iubire, I-o caut tot mai însetat,
n-am sân mai sfânt, mai cu-alipire şi mai cu dragoste căutat.
Nu-mi vreau nici viaţă şi nici moarte, nici azi, nici mâini fără Hristos,
cu El e bine-n orice parte, dar fără El, nimic frumos. (bis)
263. MAI NAINTE DE-A-MI FI OCHII
Mai nainte de-a-mi fi ochii, Tu-mi erai lumina mea,
până nici mi-era fiinţa, Tu-mi erai sămânţa-n ea.
Când nici nu-mi fusese gândul, Tu-mi erai frumosul Ţel
şi-nainte de-a-mi fi dorul, Tu-mi erai iubirea-n el…
Tu, Iisuse, Tu, Iisuse, îmi erai iubirea-n el.
Tu mi-ai rânduit cărarea până nici n-aveam vreun pas,
Tu mi-ai pus al mântuirii mai-nainte loc şi ceas;
fără Tine niciodată nici n-aş fi-nvăţat să cânt,
mut aş fi umblat prin lume, orb aş fi ajuns mormânt.
Fără Tine, fără Tine orb aş fi ajuns mormânt.
Dumnezeul meu, Izvorul fericitei mele vieţi,
Tu-mi eşti zilnic Dătătorul de minuni şi frumuseţi,
Tu-mi dai plânsul ce zâmbeşte, Tu, durerea-n care cânt,
Dumnezeul meu, cu Tine raiu-ncepe pe pământ.
Lângă Tine şi cu Tine raiu-ncepe pe pământ…
264. AICI, UNDE EŞTI TU, IISUS
Aici, unde eşti Tu, Iisus, am tot ce-i jos şi tot ce-i Sus:
am casa mea şi ţara mea, am tot ce-aş mai dori şi-aş vrea,
am tot ce-am spus şi ce n-am spus,
aici, numai aici unde eşti Tu, Iisus. (bis)
Aici, când stau şi Te ascult, am raiul tot şi mult mai mult,
am fraţi, şi mame, şi surori, mai mult ce las de mii de ori;
de nimeni nu mai pot fi smult
de-aici, numai de-aici când stau şi Te ascult. (bis)
Aici, pierdut de fericit, văd cerul larg şi strălucit,
aud acorduri îngereşti şi simt îmbrăţişări cereşti
cu Dumnezeu împărtăşit
aici, numai aici pierdut de fericit. (bis)
Iisus, Preadulce Dumnezeu, Tu eşti întreg avutul meu,
Tu, dragostea şi viaţa mea, Tu, slava mea şi tot ce-aş vrea,
doar Tu mă fericeşti mereu,
Iisus, Iubit Iisus, Preadulce Dumnezeu. (bis)
265. LĂSAŢI-MĂ S-ALERG
„Lăsaţi-mă s-alerg voios”, grăbit spun cui mă-ntreabă –
că-n ascultarea lui Hristos se cere mers cu grabă.
Nu-mpovăraţi umblarea mea cu tot ce rugineşte,
nici cu ce furii pot lua sau molia-nvecheşte! (bis)
Nu chinuiţi a’ mele zări cu şoaptele lăsate,
lăsaţi-mi slobode cărări virtuţilor curate!
Dispreţuiesc tot ce-i deşert, arunc tot ce mă ţine,
nădăjduiesc, şi uit, şi iert, şi înţeleg pe-oricine. (bis)
Las bătrâneţea-ntârziind să-şi tragă neputinţa
şi-alerg spre unde, strălucind, m-aşteaptă umilinţa.
Las tot ce-i căldicel şi las umblarea cea uşoară,
căci ziua ce mi-a mai rămas se-apropie de seară. (bis)
Grăbit lucrez cât pot voios, grăbit spun cui mă-ntreabă:
Grăbit alerg… După Hristos se cere mers cu grabă!.
Las tot ce-i căldicel şi las umblarea cea uşoară,
căci ziua ce mi-a mai rămas se-apropie de seară. (bis)
266. NU VĂ USCAŢI, CURATE LACRIMI
Nu vă uscaţi, curate lacrimi a’ alipirii de Hristos,
oricât v-ar fi de aspru vântul şi gerul, cât de nemilos! (bis)
Nu vă uscaţi, curate lacrimi a’ rugăciunilor fierbinţi,
oricât v-ar fi de greu urcuşul de părăsiri şi suferinţi! (bis)
Nu vă uscaţi, curate lacrimi a’ milei pentru cel lipsit,
oricât v-ar fi de cu durere şi cu răceală răsplătit! (bis)
Nu vă uscaţi, curate lacrimi a’ mijlocirii pentru toţi,
oricât v-ar fi de-adânc abisul de ură dintre fraţi şi soţi! (bis)
Nu vă uscaţi, curate lacrimi a’ aşteptării celui drag,
oricât v-ar fi de lungă noaptea şi neîntors cel dus pribeag! (bis)
Nu vă uscaţi, curate lacrimi a’ dragostei din ochii mei,
ci-mi curgeţi, până vă va şterge Hristos, cu mâna Lui, din ei! (bis)
267. IA JUGUL LUI HRISTOS
Ia jugul lui Hristos pe umăr, şi trage lângă El arând
chiar dacă semeni numa-n lacrimi şi umbli numai sângerând.
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte în sărăcie, nu-n belşug,
că mulţi au stat cu El la mese, dar prea puţini au tras la jug. (bis)
Ia-I sarcina şi-o du alături şi simte-o apăsând din greu,
cum ai răspunde doar tu singur de tot ce are Dumnezeu.
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte, odată-n Cerul Lui de Sus,
nu după haina ce-ai purtat-o, ci după sarcina ce-ai dus… (bis)
Ia-ţi crucea ta şi-I mergi pe urme tăcând şi mulţumind ca El,
iubeşte, roagă-te şi rabdă urmând dumnezeiescu-I fel!
Hristos cel Sfânt te va cunoaşte nu după numele ce-ţi pui,
ci după ranele-ndurate sub crucea ta şi Crucea Lui… (bis)
268. NUMAI O LUNĂ DE NU CÂNT
Numai o lună de nu cânt, îmi pare că s-a stins un soare
şi că de veacuri pe pământ n-am mai ajuns la sărbătoare. (bis)
Numai o clipă de nu sunt cu fraţii mei un gând în toate,
alerg, mă lupt şi mă frământ să pot s-ajung la unitate. (bis)
Numai o zi de nu citesc Cuvântul Sfânt al Cărţii Tale,
se uscă gândul meu şi-mi cresc noi temeri şi-ndoieli pe cale. (bis)
Numai un ceas de nu mă rog, îmi arde inima-nsetată
şi-mi pare sufletul zălog la o-ntristare necurmată. (bis)
Numai o clipă de nu-Ţi pot simţi Prezenţa lângă mine,
nici Cerul, nici pământul tot nu pot fiinţa să-mi aline. (bis)
Căci, drag Iisus, iubirea mea, cu cât mai din belşug Te are,
cu-atât Te cere şi Te vrea mai din adânc, mai cu-nsetare. (bis)
Din orice lună, zi sau ceas, acele clipe mai senine
mi-au fost, Iisus, şi mi-au rămas doar care le trăiesc cu Tine. (bis)
269. SE DUCE-N TOATĂ LUMEA VÂNTUL
Se duce-n toată lumea vântul vestind a’ Tale-adânci iubiri,
purtând a’ Tale dulci miresme; doar eu să nu merg nicăiri? (bis)
Şi soarele, pe lumea-ntreagă vărsându-şi strălucirea lui,
vorbeşte despre-a Ta lumină; doar eu să nu spun nimănui? (bis)
Şi ploaia, peste tot pământul, ducând belşug în orice loc,
vesteşte marea-Ţi bunătate; doar eu să n-o vestesc deloc? (bis)
Şi tunetul, trecând pe-ntinderi, vorbeşte de tăria Ta,
de Judecata Ta cea dreaptă; doar eu să nu spun despre ea? (bis)
Şi întunericul vesteşte că-n lume toate-odată-apun
spre-a se renaşte iarăşi toate; doar eu aceasta să n-o spun? (bis)
În lume toate, toate, toate Te preamăresc pe Tine-n veac…
O, Dumnezeul meu cel Veşnic, doar eu să tac? Doar eu să tac? (bis)
270. E-ATÂTA PACE
E-atâta pace-aici, c-auzi
şi mersul stelelor cum cântă,
şi roua de pe crinii uzi
cum picură tăcere sfântă…
Aşa-ntr-o linişte şi-un har
poate-ai să vii, Iisuse, iar,
când nimeni nu s-o aştepta,
atunci va fi Venirea Ta.
E-atâta linişte pe sus
şi-n toate-i parcă-atâta pace,
de-aud cum Mâna Ta, Iisus,
lumina spicelor desface.
E-atâta pace-n jur, că simţi
cum duhul rugăciunii zboară,
şi, ca un stol de îngeri sfinţi,
curate doruri te-nfăşoară.
E-atâta linişte aici,
de parcă-s toate-n aşteptare…
în taina unei sfinte frici
iubirea inimii tresare.
O Doamne, cum Te rog să-mi ţii
fiinţa cu vegherea-ncinsă,
ca-n orice strajă-ar fi să vii,
să-mi afli candela aprinsă!
271. CUM ŢI-AŞ PUTEA CÂNTA
Cum Ţi-aş putea cânta, Iisus, iubirea Ta adâncă?
O, cum, că orişicât am spus mai mult rămâne încă! (bis)
Şi parcă orişicât mă rog, mai dulce sete-mi vine,
cu cât alerg, aş alerga mai fericit spre Tine. (bis)
Cu cât vreau duhul să-mi descarc de-a dragostei minune,
simt greutatea ei crescând şi-aş vrea, şi n-o pot spune. (bis)
O, nu doresc decât în cer să pot cânta odată
aşa frumos cum am simţit viaţa asta toată! (bis)
Şi-atunci, o lacrimă de drag de-Ţi va-nflori-n lumină,
pe veci aceasta îmi va fi răsplata prea deplină. (bis)
272. EU ŞTIU CĂ AM ÎN CER
Eu ştiu că am în Cer o casă pe care nimeni nu mi-o ia,
chiar dacă nedreptatea lumii m-alungă din căsuţa mea.
Eu ştiu (de 3 ori) că am în cer o casă pe care nimeni nu mi-o ia.
Eu ştiu că am o tinereţe nemaisfârşită la Iisus,
chiar dacă-n lume bătrâneţea puterile din trup mi-a dus.
Eu ştiu (de 3 ori) că am o tinereţe nemaisfârşită la Iisus.
Eu ştiu că am să cânt odată cu toţi cei dragi îmbrăţişat,
chiar dacă azi trăiesc în lacrimi, de cei iubiţi prea-ndepărtat.
Eu ştiu (de 3 ori) că am să cânt odată cu toţi cei dragi îmbrăţişat.
Eu ştiu că Răscumpărătorul şi Dumnezeul meu e Viu,
chiar nimicit să-mi fie trupul şi chiar uitat de toţi să fiu.
Eu ştiu (de 3 ori) că Răscumpărătorul şi Dumnezeul meu e Viu.
Eu ştiu că-L voi vedea pe Domnul şi El va fi Răsplata mea,
chiar dacă viaţa mea din lume şi moartea fi-mi-ar cea mai grea.
Eu ştiu (de 3 ori) că-L voi vedea pe Domnul şi El va fi Răsplata mea.
273. EU NU ŞTIU, DOAMNE
Eu nu ştiu, Doamne, unde încă
îmi vei mai duce paşii mei,
dar ştiu că Tu-mi vei fi oriunde
lumină sfântă pentru ei.
Eu nu ştiu, Doamne, ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar ştiu că-n Tine biruinţă
şi ocrotire voi avea.
Eu nu ştiu, Doamne, de câţi prieteni
mai pot fi încă părăsit,
dar ştiu că Tu vei fi cu mine
Însoţitor nedespărţit.
Eu nu ştiu, Doamne, câte lacrimi
au să mai plângă ochii mei,
dar ştiu că Tu vei fi-alinare
şi mângâiere pentru ei .
Eu nu ştiu, Doamne, câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar ştiu că Tu-mi vei da putere
să-mi sui deplin calvarul meu.
Eu nu ştiu, Doamne, câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar ştiu că Tu-mi vei da răbdare
şi rugăciune pentru ei.
Eu nu-mi ştiu, Doamne, viitorul,
dar ştiu că el e-n mâna Ta;
ajută-mi să nu uit aceasta
ca liniştit să-Ţi pot urma!
274. TU SINGUR PLÂNGI
Tu singur plângi şi azi, Iisuse, la miez de noapte-n Ghetsimani,
Îţi dorm departe ucenicii şi-nconjurat eşti de duşmani. (bis)
Ţi-e plin de neghină ogorul, şi grâul, nimicit şi smult,
departe stau „semănătorii“ şi dorm nepăsători de mult. (bis)
Umplut-au mărăcinii via, ogoru-ntreg l-au copleşit,
iar „lucrătorii“ Tăi, departe, în somn adânc au adormit. (bis)
Ţi-s oile pierdute toate pe multe şi pe rele căi,
intrat-au lupii printre ele şi dorm adânc „păstorii“ Tăi. (bis)
Pătrunsu-Ţi-au în Casă furii, au profanat şi-au pustiit,
iar „păzitorii“ puşi, Iisuse, de mult cu dânşii s-au unit… (bis)
Când vei veni, Iisuse Doamne, credinţă oare vei afla?
Din câţi i-ai pus Tu să vegheze, câţi oare treji vor aştepta?… (bis)
275. TU MI-AI FOST
Tu mi-ai fost, Iisuse, toată bucuria mea,
niciodată, niciodată n-am să pot uita.
Tu mi-ai dat, Iisuse-ntruna tot ce-a fost mai bun,
totdeauna, totdeauna nu-ncetez s-o spun. (bis)
Toate lungile-mi suspine le-ai schimbat în cânt,
ori la cine, ori la cine am să spun cât sunt.
Din durerile profunde fericit m-ai scos,
orişiunde, orişiunde am să-Ţi cânt voios. (bis)
Tu eşti dulce Aurora sufletului meu,
tuturora, tuturora am să spun mereu.
Doamne, pentru bucuria şi iubirea Ta,
veşnicia, veşnicia toată-Ţi voi cânta! (bis)
276. TE-AM IUBIT FRUMOS, IISUSE
Te-am iubit frumos, Iisuse? Ţi-am cântat şi plâns cu dor?
Ţi-am dat inima întreagă? Poate, dar eram dator!
Ţi-am urmat cu neclintire şi Te-am ascultat pe plac?
Ţi-am slujit cu râvnă? Poate, dar eram dator s-o fac!
M-am luptat cu stăruinţă? Am fost gata şi să mor?
Ţi-am jertfit pe lume totul? Poate, dar eram dator!
Ţi-am ştiut vorbi la vreme? Ţi-am ştiut la timp să tac?
Ţi-am făcut lucrarea? Poate, dar eram dator s-o fac!
Mi-am dat toată osteneala să fac bine tuturor?
Să-Ţi păzesc porunca sfântă? Poate, dar eram dator!
Doamne, n-am s-aştept răsplată nici acum şi nici în veac!
Ce s-aştept, când încă-atâta mai eram dator să fac?
277. E PLÂNSUL MEU
E plânsul meu, Iisuse, acela ce-l auzi,
în ceasul trist de seară când florile se strâng,
când mâinile-s întinse şi ochii mei sunt uzi;
Iisuse, pentru vina iubirii mele plâng.
E glasul meu, Iisuse, acela ce-l asculţi
înveşmântat în jale prin negrul nopţii ceas;
Iisuse, de durerea de fraţii mei cei smulţi
de vânturi rătăcite mi-e-acest amarnic glas.
E focul meu, Iisuse, acela care-l simţi
în clipa sărutării picioarelor din cui,
în arderea acelor ascunse suferinţi
pe care mi le-acopăr de gura nimănui.
E darul meu, Iisuse, acela ce Ţi-e dat
sfios, pe cel mai tainic şi ultim colţ de-altar;
e copt în plâns fierbinte, e-n foc amar sărat,
să-mi poţi ierta iubirea când se întoarce iar.
Iisuse, nu-Ţi retrage piciorul când îl ţin!
Iisuse, nu-Ţi întoarce privirea când mă vezi!
Iisuse, nu-Ţi închide iertarea Ta când vin!
Iisus, doar data asta Te rog să mă mai crezi!
278. CÂT PUTEŢI, BUCURAŢI-VĂ
Cât puteţi, bucuraţi-vă iară de al păcii şi-al strângerii dar
şi-adunaţi-vă-n inimi comoară de credinţă, tărie şi har.
Însă mâine, când iar vreo-ncercare va veni să aleagă-ntre voi,
fiţi statornici, fiţi tari, cu răbdare, ca nici unul să nu dea napoi. (bis)
Dacă unii-nfricaţi de ispită vor privi şi vor sta tremurând,
le-amintiţi de cununa slăvită şi de-acei ce-o câştigă răbdând.
Nu v-abateţi din calea pe care v-aţi legat şi-aţi pornit la-nceput;
cu credinţă, mereu, cu răbdare, vă urmaţi drumul drag cunoscut. (bis)
Dacă unul mai slab s-ar abate, vă rugaţi şi-l chemaţi înapoi,
ca, uniţi, să răzbiţi şi prin toate să nu piară nici unul din voi.
Când în faţă vor sta Ghetsimanii şi Golgota va cere vieţi,
suferind, fiţi mai tari ca duşmanii! Nu-i ca jertfa triumf mai măreţ. (bis)
Căci la capăt lumina-nvierii, şi cununa vieţii de-apoi,
şi răsplata, şi slava-nfierii vă aşteaptă s-ajungeţi şi voi.
Când în faţă vor sta Ghetsimanii şi Golgota va cere vieţi,
suferind, fiţi mai tari ca duşmanii! Nu-i ca jertfa triumf mai măreţ. (bis)
279. O, BUCURAŢI-VĂ!
O, bucuraţi-vă de ziua de-astăzi, cântaţi şi veseliţi-vă în ea,
puterea dragostei ce vă-nconjoară lăsaţi să vă cuprindă inima!
Cântaţi, cântaţi cu toată bucuria, trăind al fericirii har deplin,
şi v-adunaţi în suflete comoară, cât cerul vostru încă e senin! (bis)
Vă umpleţi inimile cu lumină, ca să aveţi belşug în noaptea grea,
mai strâns uniţi să v-alipiţi de Domnul, când vine greul să-l puteţi răbda.
Trăiţi, trăiţi puternic orice clipă din fericita, dulce zi de az’,
zidiţi în voi credinţă şi răbdare, să biruiţi în vreme de necaz! (bis)
Căci zile ca acestea nu sunt multe şi ne sunt date doar ca mângâieri,
să ne uităm durerile trecute, să ne-ntărim pentru-alte noi dureri.
Luaţi, luaţi puteri prin rugăciune, s-aveţi mereu tărie să vegheaţi,
ca-n noaptea grea a luptei viitoare să nu cădeţi, să nu vă lepădaţi. (bis)
Cântaţi acum, în ziua bucuriei, în dragoste prin har să vă-ntăriţi,
ca-n ziua încercării, prin credinţă şi prin nădejde toţi să biruiţi!
Cântaţi, cântaţi… dar voi şi-n bucurie de jertfă gata orişicând să fiţi,
căci chiar de nu va trebui adusă răsplata ei în cer o s-o primiţi. (bis)
280. ÎN IISUS EU AFLU TOTUL
În Iisus eu aflu totul, tot ce caut în astă lume,
bucurii şi daruri multe cât cu glasul nu pot spune. (bis)
Când sunt ispitit de cel rău, în Iisus eu am scăpare
şi prin caldă rugăciune Îi spun Lui tot ce mă doare. (bis)
Când necazuri mă frământă, El scăpare îmi aduce,
când sunt singur, fără prieteni, El e Prietenul cel Dulce. (bis)
Din primejdii El mă scapă, pe cărare mă-nsoţeşte,
când sunt bolnav mă ridică, vindecare-mi dăruieşte. (bis)
Iar când voi sfârşi odată dulcea mântuirii cale,
cu iubirea Lui cea sfântă m-a primi în ale Sale. (bis)
281. DACĂ NE-ADUNĂM ÎN DOMNUL
Dacă ne-adunăm în Domnul, dac-avem al Lui Duh Sfânt,
dacă inimile noastre una-n părtăşie sunt,
dac-avem a Lui iubire, dac-avem al Lui sfânt ţel,
atunci orişicând ne strângem este între noi şi El. (bis)
Atunci Tatăl ne ascultă tot ce-I cerem, fericit,
atunci Fiul ne-nsoţeşte prin Cuvântul Lui sfinţit,
atunci Duhul ne îndrumă în tot lucrul Său deplin
şi-ntre noi se vede rodul mult şi dulce, şi divin. (bis)
Dar… când fără unitate şi iubire ne-adunăm,
când nici dor, nici părtăşie nu avem şi nu căutăm,
când trăim păcate-ascunse, când ni-e gândul mânios…
atunci în zadar ne strângem, ne-adunăm fără Hristos! (bis)
Dumnezeule, ai milă, nu lăsa-ntre noi nicicând
lipsa Ta şi nelucrarea Duhului Ceresc şi blând!
Nu lăsa-ntâlnirea noastră fără dragoste şi har,
ca să nu ne fie lupta şi-alergarea în zadar. (bis)
282. NU-I LOC MAI SFÂNT
Nu-i loc mai sfânt decât acela unde-i Hristos şi-unde-s ai Săi;
acolo-i Duhul Sfânt putere, acolo-i dragostea văpăi…
Cuvântul Sfânt acolo-i soare, credinţa-i umblet fericit,
iar părtăşia sfinţitoare // e-avutul cel mai strălucit. // (bis)
Nu-s stări mai sfinte ca acelea de pe Taborul luminos,
când e Hristos în toţi ce cântă şi toţi ce cântă-s în Hristos,
când de Hristos e plin Cuvântul şi-n rugăciune-i plin de El –
atunci şi-afară şi-nlăuntru // Hristos străluce-n orice fel. // (bis)
Nu-i ceas mai sfânt decât acela în care-s fraţii adunaţi
şi – inimi lângă inimi, una în duh – se roagă-ngenuncheaţi;
când rugăciunea lor se-nalţă scăldată-n lacrimi prin Hristos,
îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, // pământu-i Sus, iar ceru-i jos. // (bis)
Nu-i har mai sfânt decât acela să fii cu Domnul şi cu-ai Săi
în rugăciune, şi-n cântare, şi-n lacrimi lângă fraţii tăi;
oriunde-s ei, fă tot şi du-te, oricâţi sunt ei, fă tot şi stai,
oricum sunt ei, fă tot şi-i caută, // că unde-s ei e-un colţ din rai. // (bis)
283. FLĂMÂND CA NU DE PÂINE
Flămând ca nu de pâine, setos ca nu de apă,
Te caut, căci al meu suflet cu Tine doar se-adapă…
M-aplec la rugăciune, dar în a’ ei suspine
Te caut – şi nu mă satur să m-alipesc de Tine. (bis)
M-apropii de-a Ta Carte, dar gândul ce-mi tânjeşte
din Cartea Ta pe Tine Te caută şi doreşte…
Mă duc – şi unde-s fraţii iubirea-n veci m-ar ţine,
dar nu pe ei îi caut, ci-n ei Te caut pe Tine. (bis)
Oricine-mi bate-n poartă, deschid – şi-l chem în pripă,
căci inima-mi Te-aşteaptă pe Tine-n orice clipă.
Mă uit spre cer întruna, dar inima din mine
nu după cer doreşte, ci-n el Te caut pe Tine. (bis)
Neliniştit mi-e duhul când pleacă ori soseşte,
ci numai când e-n Tine atunci se linişteşte. (bis)
284. O, DRAGI FRAŢI ŞI SURORI
O, dragi fraţi şi surori ce-L iubiţi pe Hristos
într-un duh şi-ntr-un gând credincios,
alergând, ostenind şi veghind, nu uitaţi,
pentru El nu-n zadar alergaţi!
Osteniţi ne-ncetat pentru Domnul acum
pe-orice timp, orice loc şi-orice drum,
cât veţi fi ori trimişi, ori chemaţi de-al Său har,
pentru El n-alergaţi în zadar.
Semănaţi ne-ncetat strălucitu-I Cuvânt,
şi pe nor, şi pe ger, şi pe vânt;
răbdători, ne-nfricaţi şi smeriţi, nu uitaţi,
pentru El nu-n zadar semănaţi!
Privegheaţi ne-ncetat rugători şi-nfrânaţi,
crucea Lui după El v-o purtaţi,
căci umblând şi lucrând, chiar plângând cu amar,
pentru El nu vegheaţi în zadar!
Aşteptaţi ne-ncetat iubitori pe Hristos,
cu un rod mai curat şi frumos,
căci Iisus tot ce-a spus va-mplini, nu uitaţi,
pentru El nu-n zadar aşteptaţi!
O, dragi fraţi şi surori, doar puţin mai avem
s-alergăm, să lucrăm, să veghem.
Nici un drum, nici un greu, nici un plâns, nici un dar
pentru El nu va fi în zadar.
285. CE BINE-I PRINTRE VOI
Ce bine-i printre voi, iubiţii şi dragii sufletului meu,
iubirea voastră-n mine arde alături de-a lui Dumnezeu;
întâi e-a Lui, apoi, aproape de ea, mi-e dragostea de voi;
Hristos şi voi mi-aţi fost comoara în lumea asta de noroi. (bis)
Fiţi binecuvântaţi, fiţi binecuvântaţi,
fiţi binecuvântaţi, surori iubite şi scumpi fraţi,
şi scumpi fraţi, şi scumpi fraţi!…
Ce bine-i printre voi, iubiţii şi scumpii vieţii mele-ntregi,
de voi mă strâng ale iubirii în veci nebiruite legi;
de voi şi de Hristos pe viaţă şi veşnicie sunt legat,
nimic nu va putea desparte ce Dumnezeu a-mpreunat. (bis)
Ce bine-i lângă voi cu lacrimi îngenuncheaţi să ne rugăm,
ce bine-i lângă voi când Sfântul Cuvânt Ceresc îl ascultăm,
ce bine-i lângă voi când glasul printre cântări ni-l împletim,
ce bine-i când gândim că-n ceruri în veci n-o să ne despărţim! (bis)
Ce bine-i când, la despărţire, sunt petrecut cu drag de voi,
ce bine-i când iubirea voastră mă-ntâmpină venind napoi,
ce dulce e cu voi la muncă şi ce uşor cu voi la greu,
cu voi e Dumnezeu în mine şi eu cu voi în Dumnezeu. (bis)
286. CÂNTAŢI, FRAŢI ŞI SURORI
Cântaţi, fraţi şi surori, cântaţi în dulcea înfrăţire,
căci Dumnezeu e-n voi când staţi în pace şi-n iubire.
Îmbrăţişaţi-vă plângând cu-o dragoste fierbinte
şi sărutaţi-vă cântând aceste imnuri sfinte. (bis)
E sărbătoare şi e rai când stăm în adunare
şi-avem în suflete şi-n grai iubire şi cântare.
Cântaţi, o, fraţi iubiţi, nu staţi; surorilor, mai tare,
Hristos e dragoste, cântaţi, iar dragostea-i cântare… (bis)
Îmbrăţişaţi-vă topind toţi inimile-n una,
iubindu-vă, sunteţi iubiţi în ceruri totdeauna.
Hristos e-n dragoste, cântaţi, cântarea-i bucurie;
surori iubite şi scumpi fraţi, aşa-i în veşnicie!… (bis)
287. VOI PURTĂTORI
Voi purtători ai steagurilor sfinte spre-acel măreţ şi veşnic Viitor,
voi făclieri de slove şi cuvinte, fiţi voi întâi la înălţimea lor! (bis)
Tu care-ai prins în mâna ta condeiul şi vrei să dai lumină la mulţimi,
o, nu uita că pilda ta-i temeiul izbânzii-n ridicarea spre nălţimi! (bis)
Tu care porţi în gura ta Cuvântul şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,
o, nu uita că pilda ta-i avântul spre-o slujbă mai curată lui Hristos! (bis)
Tu care ceri poporului putere de jertfă pentru minunatul Ţel,
tu, ce-ai jertfit, ce drept şi ce plăcere, să poţi fi-un far şi pildă pentru el? (bis)
O, nu uita că vorba ta-i scânteia, dar fapta ta e focul uriaş;
doar pilda ta-i va ridica pe-aceia ce vrei să-i vezi mai fericiţi urmaşi. (bis)
Doar pilda ta de muncă şi-nfrânare şi de credinţă-n scopul cel slăvit
dă gândului vorbit şi scris valoare şi rod măreţ în cei ce l-au primit. (bis)
Voi purtătorii steagurilor sfinte spre-acel măreţ şi veşnic Viitor,
voi făclieri de slove şi cuvinte, fiţi voi întâi la înălţimea lor! (bis)
288. CU IUBIRE
Cu iubire-ntotdeauna
şi cu drag v-am cercetat,
o cântare şi-o lumină
fiecăruia v-am dat, (bis)
o cântare şi-o lumină
fiecăruia v-am dat.
Când spre fire-mi voi da firea,
lutului, ce-i lut, curând,
dorul mă va face cântec,
duhul mă va face gând, (bis)
dorul mă va face cântec,
duhul mă va face gând.
Şi pe toată amintirea
vă voi fi duios îndemn
pentru tot ce-a fost şi este
între noi un veşnic semn, (bis)
pentru tot ce-a fost şi este
între noi un veşnic semn.
Când veţi fi spre meditare
şi cântare îndemnaţi
ori de neoprite lacrimi
ochii vă vor fi scăldaţi, (bis)
ori de neoprite lacrimi
ochii vă vor fi scăldaţi,
Ori vreo sfântă amintire
din uitare răsărind,
duhul meu vă va fi-ndemnul
între voi cu drag venind, (bis)
duhul meu vă va fi-ndemnul
între voi cu drag venind.
El mereu vă va fi-aminte
şi vă va rămâne-ndemn
către tot ce-a fost şi este
între noi un veşnic semn, (bis)
către tot ce-a fost şi este
între noi un veşnic semn.
289. ÎN TAINICELE-ADÂNCURI
În tainicele-adâncuri din sufletu-mi ascuns,
în care niciodată şi nimeni n-a pătruns,
aş vrea, Iisuse Dulce, Tu Singur să cobori,
să vezi acolo strânse-ale dragostei comori,
S-asculţi acolo viersul ce n-a putut fi scris,
ce mistuie viaţa în care zace-nchis;
şi-acolo unde numai Tu Singur, Tu pătrunzi,
în locul cel mai gingaş al tainelor afunzi,
În alba încăpere a candidei iubiri,
coboară cu seninul duioaselor priviri,
şi-ascultă şi priveşte cât drag Îţi poartă ea;
eu pot cânta şi plânge, dar nu pot spune-aşa.
290. CÂND VOM CĂLCA PE ULIŢELE TALE
Când vom călca pe uliţele Tale, Ierusalime, loc iubit şi sfânt,
tot cerul fi-va plin de osanale spre slava Celui pururi Drag şi Sfânt. (bis)
Uimiţi de-atâta sfântă măreţie, scăpaţi de lutul ce ne-a frământat,
în veci de veci cânta-vom slavă Ţie, Cerescul nostru Dulce Împărat, (bis)
Cu ochii-n lacrimi de bucurie sfântă, scăldaţi în raza Soarelui dorit,
nesăturaţi de Faţa Ta cea blândă, o, Domnul nostru Scump şi Preaiubit! (bis)
Pe străzi de aur, ca sticla străvezie, cu toţi cei scumpi şi dragi ce i-am dorit,
cânta-vom slavă pururi numai Ţie, de dragostea cu care ne-ai iubit. (bis)
Ierusalime, vei auzi cântarea ce îngerii n-o ştiu şi n-au cântat,
atunci, în Ziua când va fi Serbarea poporului pe veci răscumpărat. (bis)
Când întristarea va fi din inimi ştearsă şi fericirea veşnică va fi,
doritul nostru, scumpa noastră Casă, Ierusalime, când te vom zări? (bis)
291. O, CE FRUMOASĂ EŞTI, IUBIRE
O, ce frumoasă eşti, Iubire, şi când lucrezi, şi când te-nchini!
Cu-a’ tale mâini şi-a ta privire // săruţi cântări // (bis) şi legeni crini…
Fii binecuvântată, tu, fiică minunată a Cerului Divin!
Dorim pe totdeauna să fim în tine una,
să fim în tine una. Amin. Amin…
Cu tine-i soare şi când plouă, şi orice zile-s sărbători,
şi-n orice seară-i lună nouă, // şi-n orice câmp // (bis) e-un rai cu flori.
Dorinţa fericirii sfinte ne-o creştem în acelaşi fel,
a’ noastre scumpe legăminte // le-a sărutat // (bis) pe lacrimi El…
Dorită faţă îngerească cu nimb de zori şi ochi de-azur,
nimic să nu ne despărţească, // tot cerul // (bis) fie-ne-mprejur!
O, Dumnezeule-al Iubirii ce una ne-ai dorit să fim,
în Sărbătoarea Nemuririi // fă Nunta // (bis) să ne-o prăznuim!…
292. O, CE FRUMOASĂ EŞTI
O, ce frumoasă eşti, Iubito, Biserică, Mireasa Mea,
ce minunate-s ale tale podoabe ce te fac aşa!…
Ce minunată ţi-e Credinţa păstrată-n cugetul smerit,
curată, sinceră, adâncă şi-aceeaşi până la sfârşit!
O, ce frumoasă ţi-e Nădejdea ce nu s-a clătinat nicicând,
prin orişice-ncercări aceeaşi tărie şi-ndrăzneală-având;
ce îngerească ţi-e Iubirea ce lângă Mine te-a ţinut
în dulcea, negrăit de dulcea unire de la început!
Ce sfântă ţi-este curăţia din dulcii limpezi ochii tăi,
ce n-au privit nicicând pe nimeni căzuţi, dispreţuiţi şi răi;
ce mişcătoare umilinţa, asemeni crinului rănit
ce-şi dăruie mai mult mireasma cu cât e şi mai mult zdrobit!
Ce îndelungă ţi-e răbdarea ce te-a-nvăţat să lupţi şi, blând
iertând, să suferi pân’ la moarte şi să nădăjduieşti crezând;
ce înduioşătoare mila ce te-a plecat spre cel lovit
să mângâi, să ajuţi, să dărui nemustrător, tăcut, simţit!…
Ce-mbelşugat şi dulce-i rodul cu-atâtea lacrimi semănat,
altarul miilor de jertfe ce strălucit e-ncununat!
Ce fericit e-mpodobită în totul-tot făptura ta,
o, ce frumoasă, ce frumoasă eşti tu, pe veci, Mireasa Mea!
293. DE DORUL TĂU
De dorul Tău, Iisus iubit, în dragostea Ta arse
şi inima spre Răsărit şi faţa ni-s întoarse.
Iisus, Iisus… şi Te-aşteptăm cum crinii-aşteaptă rouă,
privind spre ceruri Te chemăm cu mâinile-amândouă. (bis )
Treci peste anii viitori, Iisuse drag, şi vină,
ne du mai sus, mai sus de zori, spre Ţara de Lumină!
Şi-n clipa când ni-i cununa cu-a’ slavei Tale taine,
schimbaţi ca Tine vom purta a’ păcii albe haine. (bis)
Iar noi, iubit şi drag Iisus, Ţi-om da cu braţe pline
toţi crinii dorului nespus şi-ai dragostei de Tine;
şi Ţi-i vom presăra în drum cu-o veşnică-nchinare,
precum Îţi presărăm acum a dragostei cântare. (bis)
În zorii fiecărei luni vom strânge cu uimire
din pomii Veşnicei Minuni noi roduri de iubire;
şi-Ţi vom cânta, Iisus iubit, de drag o veşnicie,
că Te-am chemat şi Te-am dorit cât nimenea nu ştie!… (bis)
294. E MULT DE CÂND E NOAPTE
E mult de când e noapte şi lumea-i bântuită
de mii de duhuri rele cu ucigaş tumult,
ni-e dor de Dimineaţa de-odihnă fericită –
străjerule, străjere, mai e din noapte mult? (bis)
Plâng inimi sfâşiate de-o lungă depărtare,
le ard atâtea rane şi-au suferit atât
şi-aşteaptă obosite un ceas de uşurare –
străjerule, străjere, o, cât mai este, cât? (bis)
Atâţi din cei ce-aşteaptă sunt doborâţi de jale,
gemând sub greutatea ce inima le-a smult
şi-aşteaptă izbăvirea înştiinţării tale –
străjerule, străjere, mai este oare mult? (bis)
E-atât de grea vegherea când noaptea se lungeşte,
când zarea e pustie şi sufletul e jar,
când nu mai e putere, iar greul tot mai creşte –
străjerule, străjere, ah, zorii nu răsar? (bis)
Atât de grea ni-e starea, cum n-a fost niciodată,
vin valuri tot mai grele, cum n-am mai întâlnit,
simţim c-a’ noastre inimi curând n-au să mai poată –
ah, sună răsăritul, străjerule iubit! (bis)
Străjer iubit, vesteşte sfârşitul suferinţei,
să cadă stăvilarul de piatră şi de fier,
să-nceapă Sărbătoarea dorită-a Biruinţei
şi Nunta fericită a Mirelui din Cer! (bis)
295. NU-I CÂNTARE CARE
(GLASUL LUI…)
…Nu-i cântare care suferă şi cheamă,
nu e duioşia inimii de mamă,
e cu mult mai mult ca imnul inimii de mamă. (bis)
…Nu-i simţirea care inima-nfioară,
nu e numai cântec, rai sau primăvară,
e cu mult mai mult ca orice rai şi primăvară. (bis)
Nu e numai harul, sau numai iubirea,
numai starea-n care cântă fericirea,
e mai mult ca starea-n care cântă fericirea. (bis)
Glasul Lui e soare, flăcări şi sfinţire,
pace-n suferinţă, taină şi rodire,
tot ce-i har, şi miez, şi flăcări, taină şi rodire… (bis)
Când întâia dată m-a chemat pe nume,
părăsit-am totul să-l urmez prin lume,
de-atunci cânt, şi plâng, şi sufăr, şi-l urmez prin lume. (bis)
Glasul Tău, Iisuse, îl doresc a-rândul,
veacurile fi-vor scurte ascultându-l,
veacuri veşnice părea-vor scurte ascultându-l. (bis)
296. DRAGUL MULT-IUBIRII MELE
Dragul mult-iubirii mele plin de raze-n păr,
sub privirile de stele, m-ai trezit sub măr;
strălucind de haruri grele, m-ai trezit sub măr.
Cerul se-ntindea sub mine, zarea – căpătâi,
m-a unit pe veci cu Tine dragostea dintâi;
dulcea, minunata, sfânta dragoste dintâi.
Mi-ai umplut cu-a Ta privire inima de drag,
fericit de-a ei sfinţire, n-am mai fost pribeag;
dintr-un ceas de strălucire, n-am mai fost pribeag.
Îţi ascult răpit Cuvântul, plâng când Ţi-l ascult,
oare unde-i azi pământul, de-s în cer de mult?
Unde s-a pierdut pământul, de-s în cer de mult?
De ce oare-ntreaga Fire cântă-acum aşa?
Mai e oare fericire dulce ca a mea?
Nu e, nu e fericire dulce ca a mea!
Unde-i azi cetatea, oare, unde-s câinii răi?
Cântă-atâta sărbătoare dulce-n ochii Tăi,
numai pacea şi iertarea cântă-n ochii Tăi.
Cântă ca un roi de-albine câmpu-n floare plin,
zările-s de taine pline, totul e divin,
lângă Tine, lângă Tine totul e divin.
Ţes cununi de rouă zorii să ne-anine-n păr;
fericiţi nemuritorii cununaţi sub măr,
Nunţii Sfinte, Sărbătorii, cununaţi sub măr…
297. CE FIERBINTE E IUBIREA
Ce fierbinte e iubirea care cântă-n mine,
ce adânc şi nalt e focul dorului de Tine,
arde-mi inima şi glasul dorul după Tine!
Chiar când ud cu lacrimi grele pâinea mea amară
sau mi-adorm în flăcări gândul seară după seară,
cu iubirea Ta mă mângâi seară după seară.
O, de-aş fi-ntr-un munte singur, numai eu cu Tine,
sau în larg de ape unde nimeni nu-i cu mine,
să nu fie să m-audă nimeni lângă mine;
Ţi-aş striga de-adânc, din suflet, nu ştiu cum iubirea,
care-mi nalţă şi-mi sfinţeşte viaţa şi simţirea,
fericindu-mi fără margini viaţa şi simţirea.
Însă nu sunt nici în munte, nici în larg de apă,
sunt legat de ani şi-n ziduri harul Tău m-adapă,
pâinea dragostei mă ţine, harul Tău m-adapă.
Pân’ la ultima suflare vreau a mea trăire
s-o nalţ către Tine-un tainic cântec de iubire,
dulce, negrăit de dulce cântec de iubire.
Şi să trec cu el pe buze apa morţii lată,
să Ţi-l cânt apoi în ceruri veşnicia toată,
pentru veşnica-Ţi iubire veşnicia toată.
298. O, IISUSE DULCE
O, Iisuse Dulce, Dulcele meu Domn,
ziua treaz şi noaptea suspinând în somn,
sufletul meu cheamă Chipul Tău cel blând,
ziua treaz, Iisuse, noaptea suspinând.
O, doritul nostru, Mire Minunat,
nu-i de-ajuns suspinul cât am suspinat,
nu ajunge oare plânsul cât am plâns,
de nu vii să stâmperi dorul cel nestâns?
Nu-s destul de-aprinse-a’ dragostei dorinţi
ori nu sunt destule lacrime fierbinţi,
ori nu-i îndestul de arsă inima,
de mai poţi să-ntârzii şi mai poţi tăcea?
Nu-s de-ajuns de albi ai sufletului crini
ori acei ce-aşteaptă-atâta-s de puţini,
c-ale lor chemări şi lacrimi nu ajung,
de Ţi-e drumul parcă zi de zi mai lung?
O, Iubit Iisuse, Mire Minunat,
Te chemăm în dorul nostru ne-ncetat,
şi-n a zilei muncă, şi-n al nopţii somn,
Scump Iisuse, vino, Dragul nostru Domn!
299. O, SFÂNT CÂNTEC, VINO!
O, Sfânt Cântec, vino, spre Cer s-alergăm,
ia-mi duhul şi mâna şi hai să zburăm!
Mă nalţă cu Tine mai sus şi mai sus,
pe norul luminii rămas de Iisus,
Spre forma cerească în care doresc
să cânt bucuria pe care-o trăiesc!…
E-atâta lumină pe unde plutim,
Iisuse, Iisuse, ce haruri trăim!
Mai sus, mai departe, hai, Imnule Sfânt,
spre veşnica formă a altui cuvânt,
spre-a’ Slavei izvoare, din care s-adun
cleştarul luminii în care s-o spun!…
Şi du-mă, Sfânt Cântec, la starea de har
în care-Adevărul e fără hotar!
Şi lasă-mă unde voi şti c-am găsit
iubirea deplină şi fără sfârşit!…
300. PORUMBEL CU ARIPI ALBE
– Porumbel cu aripi albe,
ochiul meu te pierde; (bis)
peste lume, peste ţară,
du-te şi te-ntoarce iară
c-o crenguţă verde. (bis)
Ai plecat de-atâta vreme
peste nori de spume, (bis)
zarea e mereu pustie,
oare nici o bucurie
nu-mi găseşti tu-n lume? (bis)
– Spune-mi, vântule, de ce sunt
căile deşarte, (bis)
s-a pierdut prin văi străine,
ori nu-l lasă mâini haine,
ori e-n ceas de moarte? (bis)
Sau privirea ce-l aşteaptă
n-o să-l mai dezmierde?… (bis)
– N-o să vină niciodată,
că n-a fost în lumea toată
o crenguţă verde!… (bis)
Dar tu ţine-ţi către ceruri
mâini neobosite, (bis)
calde rugăciuni trimite-I
Domnului în veci iubitei
Ţări făgăduite. (bis)
Şi vei moşteni-n lumină
har ce nu se pierde, (bis)
toată Ţara Minunată
de-unde-ai aşteptat odată
o crenguţă verde!… (bis)