Sf. Ioan Gură de Aur

…Ceea ce am spus adeseori spun şi acum. După cum folosirea cu măsură a hranei aduce multă sporire şi sănătăţii trupului şi bunei aşezări a sufletului, tot aşa abuzul îl vatămă pe om din ambele părţi. Căci îmbuibarea şi beţia moleşesc vigoarea trupului şi vatămă sănătatea sufletului. De aceea să fugim de lipsa de măsură şi să nu fim uşuratici faţă de mântuirea noastră. Dar ştiind că rădăcină a tuturor relelor este [lipsa de măsură], s-o ucidem fără înduplecare. Ca dintr-un izvor, aşa ţâşnesc din desfătare şi din beţie toate chipurile păcatului; şi ceea ce este pentru foc materia inflamabilă, este desfătarea şi beţia pentru alunecarea în păcat. Şi după cum abundenţa lemnelor aprinde mai tare focul şi ridică mai sus flacăra, tot aşa îmbrăţişarea desfătării şi beţiei duce la sporirea focului păcatelor.
Dar ştiu că înţelepţi fiind, nu veţi îngădui, după îndemnul nostru, ca măsura să depăşească hotarul. Şi este acum vremea să vă îndemn să vă întoarceţi nu numai de la obişnuita beţie, ci şi de la cea fără vin, căci aceasta este mult mai cumplită. Şi să nu vă mire ceea ce spun! Căci există şi beţie fără vin. Iar că există o astfel de beţie, ascultă-l pe proorocul care zice: ”Vai de cei ce se îmbată, însă nu cu vin”[Is 29,6] Ce fel de beţie este aceasta fără vin? Multă şi felurită! Căci şi mânia provoacă beţie, şi slava deşartă, şi ieşirea din minţi, şi fiecare din pierzătoarele patimi ce se nasc în noi, fiindcă produc în noi o oarecare beţie şi suficienţă şi ne întunecă gândul. Căci nimic altceva nu este beţia decât împrăştierea puterilor fireşti şi rătăcirea gândurilor, şi pierderea înţelepciunii.
Cu ce sunt mai puţin beţi, decât cei ce se ameţesc cu vin, mânioşii şi cei ce se aprind şi cei ce arată atâta lipsă de măsură, încât se umflă împotriva tuturor la fel, necumpănindu-şi vorbele şi nici făcând vreo deosebire între inşi. Căci după cum nebunii, azvârlindu-se în pietre nu simt, tot aşa şi cei plini de mânie şi asediaţi de furie [nu simt că sunt cuprinşi de patimă]. De aceea şi înţeleptul, vrând să arate pierzarea unei asemenea beţii, zice: ” Plecarea spre mânie i se face cădere”[Înţ Sol 1,21]. Ai văzut cum printr-un scurt cuvânt ne-a arătat mărimea acestei patimi pierzătoare?
Iar slava deşartă şi ieşirea din minţi este altă beţie, mult mai cumplită decât beţia obişnuită. Căci cel robit de aceste patimi îşi pierde puterea de judecată asupra realităţii şi nu este mai întreg la minte decât nebunii. Căci cel ce în fiecare zi este zgâlţâit de aceste patimi nu simte câtă vreme se găseşte în adâncul răutăţii, şi se îmbracă cu aceste rele de nevindecat. Să fugim, vă rog, şi de beţia provocată de vin şi de cea iscată din patimile fără de rânduială ce ne întunecă gândurile; să ascultăm de dascălul întregii lumi: ”Nu vă îmbătaţi cu vin întru care este pierzanie“[Efes 5,18].
Ai văzut cum ne-a limpezit prin acest cuvânt că este şi alt mod de a ne îmbăta? Căci dacă nu exista şi altă beţie pentru ce, după ce a zis “nu vă îmbătaţi”, a adăugat “cu vin”? Acum ia aminte la covârşitoarea lui înţelepciune şi la exactitatea învăţăturii atunci când adaugă ceva. Căci zicând “să nu vă îmbătaţi cu vin” a adăugat “întru care este pierzanie”, arătându-ne că lipsa lui de măsură ni se face pricină a toate relele. “Întru care este pierzanie“ însemană “prin care pierdem bogăţia virtuţii”.