Tabloul de alături ne arată scăparea lui Lot din Sodoma şi Gomora. Doi îngeri se arătară lui Lot în chip de bărbaţi şi îi ziseră: „«Scoate pe ginerii tăi şi pe fetele tale din acest loc, că noi voim să stricăm locul acesta, pentru că mare este strigarea păcatului înaintea Domnului… sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, pentru că Domnul vrea să piardă cetatea.» Şi ginerilor lui Lot li se părură o glumă aceste vorbe. Iar dacă s-a făcut de dimineaţă, grăbeau bărbaţii (îngerii) pe Lot, zicând: «Scoală-te, ia-ţi femeia şi pe cele două fete ale tale…» Dar Lot zăbovea şi cei doi bărbaţi l-au apucat de mână pe el şi pe soţia lui şi pe cele două fete (ginerii au rămas în foc) şi scoţându-i afară, au zis: «Mân¬tuieşte-ţi sufletul! Să nu te uiţi înapoi şi nici să nu stai în loc…» Şi Domnul a plouat peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc din cer… Şi s-a uitat femeia lui Lot, Sara, înapoi şi s-a făcut stâlp de sare“ (Citiţi pe larg această istorisire la Facere, cap. 19).
Când eram prunc la şcoală, mă îngrozeam de focul care a ars Sodoma şi Gomora. Parcă auzeam casele troznind şi parcă-i vedeam pe oameni fugind şi alergând să scape de pieire. Azi însă am o altă spaimă şi groază când mă uit la chipul de mai sus. În chipul de mai sus şi în istoria lui parcă văd o Sodomă şi Gomoră din zilele noastre. Când mă uit în lume, parcă văd o Sodomă şi o Gomoră sufletească mai grozave ca acelea din Biblie. Parcă văd cum troznesc în toate părţile casele (clădirile) sufleteşti ale oamenilor de azi şi văd focul pieirii sufleteşti cum se întinde dus de vânturile răutăţilor… văd suflete pierind în foc şi mă îngrozesc… mă înfiorez. Da, da, mă îngrozesc, dar nu de foc, ci de nepăsarea ce o văd cum stau oamenii liniştiţi, iar sufletul lor arde în focul răutăţilor.
Da, da, lumea de azi e o Sodomă şi o Gomoră sufletească. Parcă niciodată n-au fost atâtea răutăţi în lume ca azi. În mijlocul acestor răutăţi, se aude un glas chemător. Auzi tu, dragă cititorule, acest glas? E glasul Domnului, care te strigă pe tine şi pe mine ca odinioară pe Lot şi ne zice: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta!“… „Sculaţi-vă şi ieşiţi din răutăţi!“… „Mântuiţi-vă sufletul!“ Dar ne spune Biblia că „Lot zăbovea să plece“. Auzea de groaza pustiirii şi tot întârzia; vedea focul aprins şi tot nu pleca. Aşa-i omul şi azi. Aude că trebuie să-şi scape sufletul, vede focul ispitelor aprins şi tot întârzie a pleca pe calea mântuirii. Lot, cu zăbava lui, ar fi pierit în foc, de nu-l luau îngerii de mână să-l pornească pe calea mântuirii. Iată, vedeţi, Dumnezeu nu numai că l-a chemat pe Lot la mântuire, ci i-a dat şi un ajutor. Aşa-i, dragă cititorule, şi cu noi. Dumnezeu ne dă şi nouă ajutor care să ne scoată din focul pieirii sufleteşti. Ştii tu care este acest ajutor? E Iisus Mântuitorul, trimisul Tatălui Ceresc. El singur ne poate ajuta să scăpăm din pieire sufletească. O, ce bun este acest Mântuitor! El stă gata să te scoată din Sodoma şi Gomora. Tu, dragă suflete, nimic altceva nu trebuie să faci decât să-ţi întinzi mâna spre El, să-I dai Lui mâna ta şi încrederea ta, strigând: „Scapă-mă, Doamne, mântuieşte-mă, Doamne!“
Biblia ne spune că ginerilor lui Lot li se părea că glumeşte trimisul lui Dumnezeu care-i chema să iasă din cetate. Aşa şi celor mai mulţi oameni de azi li se pare o glumă chemarea la mântuire sufletească. Ba unii încă şi râd şi batjocoresc când îi îndemni să iasă din Gomora, din răutăţi. Un ostaş din Oastea Domnului îmi spunea că, de câte ori îl văd oamenii cu medalia crucii pe piept şi cu Testamentul în buzunar, aceştia râd şi fac glume de „mântuirea“ lui. Aşa-s oamenii: când te hotărăşti şi ieşi din Sodoma şi Gomora răutăţilor, râd de tine şi când îi chemi şi pe ei să iasă din răutăţi, iarăşi râd. Li se pare o glumă această chemare, ca şi ginerilor lui Lot.
Dragă cititorule şi scumpă cititoare! O Sodomă şi Gomoră sufletească e lumea de azi. Auzi tu glasul Domnului, care te strigă pe tine şi pe mine: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta… Sculaţi-vă şi ieşiţi din răutăţi… Mântuiţi-vă sufletul!“?
O întâmplare ca pe vremea Sodomei
În asemănarea ginerilor lui Lot s-a petrecut anul trecut o întâmplare într-un teatru din Germania. Se juca o piesă de teatru de râs şi de petrecere şi teatrul era căptuşit de lume. Dar afară, într-o parte teatrul luase foc. Atunci unul din actori a început a striga: „Foc! Foc!“. Dar lumea credea că aceste vorbe se ţin şi ele de glumele reprezentaţiei şi actorul vrea să facă o glumă şi mai mare, ca să râdă apoi de spaima publicului. A strigat şi directorul că „arde teatrul“, dar lumea râdea înainte. Abia când s-au ivit flăcările, lumea a început a fugi îngrozită. Dar atunci era prea târziu. Aproape toţi s-au prăpădit în foc.
Cam aşa se întâmplă şi în viaţa oamenilor. Pentru cei mai mulţi, viaţa aceasta e un teatru de râs şi de petreceri şi când le spui să iasă din focul răutăţilor, din focul pieirii sufleteşti, râd de tine şi te batjocoresc. Abia pe patul morţii văd focul pieirii sufleteşti, dar atunci e prea târziu, e prea târziu…
Marea Moartă şi „stânca femeii lui Lot!“
Când am fost în pelerinaj la Ierusalim, am văzut şi Marea Moartă. O, ce fioroasă este această mare! E cea mai joasă dintre toate apele din lume; cea mai sărată şi cea mai plină de otravă. De departe miroase a catran şi pieire. Nici un fel de vietate nu trăieşte în ea. Nici un fel de verdeaţă nu creşte în jurul ei. Din toate părţile o înconjură o pustietate ce împrăştie fior de moarte. În partea sudică se vede în apele mării o stâncă de sare petrificată. Arabii îi zic „stânca lui Lot“. Aici s-a prefăcut în stâlp de sare soţia lui Lot. O, ce înfiorător e acest ţinut! Doar nicăieri în lume nu se văd urmele păcatului aşa de înfiorător ca la Marea Moartă.
Părintele Iosif Trifa, Citiri şi adânciri din Biblie