Vorbirea fratelui Titus Neculcea de la nunta de la Leorda – 26 iulie 1981
Ştim că Scriptura este plină de semne arătătoare. Chiar şi pământul, şi lucrurile din jurul nostru, toate sunt nişte semne care ne vorbesc despre Dumnezeu. Toate Îl arată. Ştiţi ce a spus îngerul când le a vorbit păstorilor, la Naşterea Domnului Iisus: „Mergeţi în cetate şi iată semnul: veţi vedea un Prunc înfăşat, în iesle”. „Iată semnul…”.
Dar nu vorbim prea mult despre acestea. Trecem la un semn prin care ne putem verifica. El este semnul Sfintei Cruci, aşa cum îl facem noi. Deşi unii ne învinuiesc că îl facem, noi rămânem, făcându-l mai departe, pentru că este un semn arătat şi proorocit chiar în Sfintele Scripturi. Spune în Isaia 13: „…pe un munte înalt, pleşuv, faceţi semn cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor!”. Muntele înalt e Golgota, semnul e [crucea de pe el] (…). [Dar gol], semnul crucii încă nu mântuieşte, dacă nu este primită şi Jertfa de pe el. Împreună cu Jertfa, semnul Crucii are putere. Dar dacă ai înlăturat şi ai negat, ai tăgăduit jertfa şi ascultarea de Hristos, semnul acesta rămâne un semn gol, fără putere şi fără să te ajute la ceva.
Acesta este semnul pe care în facem noi şi cu care ne însemnăm totdeauna când facem rugăciunile noastre şi când vorbim în Numele Domnului. (…)
Dar aici în Ezechiel arată despre un alt semn. Semnul credinţei, pe care ţi-l pune Dumnezeu în inimă atunci când ai primit Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când ţi-a venit în inimă căinţa şi dorinţa, şi scârba de păcat. Atunci când te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeu. Atunci când ai avut sentimentul remuşcării de tot ce ai făcut în viaţa ta, când ţi s-a luminat mintea şi ai început să vezi lucrurile altcumva, nu aşa cum le vedeai până când ai ajuns la Evanghelie. În momentul în care ai primit puterea credinţei şi te-ai hotărât să nu mai mergi la păcat şi să nu-l mai faci, să-ţi fie scârbă de urâciunile ce se fac în cetate, aşa cum am citit aici: „…fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se fac acolo”. Căci numai aceştia sunt însemnaţi: care gem şi suspină de ceea ce văd zilnic că se face în cetate. Şi când ţi-a venit în suflet ura împotriva beţiei, împotriva fumatului, împotriva desfrânării, împotriva celorlalte pofte, împotriva a tot ce-i rău şi păcătos, când te-ai scârbit de toate acestea, atunci, fratele meu, te-a însemnat Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu te-a însemnat cu pecetea Lui minunată. (…)
(…) Şi atunci privirile tuturor se îndreaptă spre tine, să vadă ce vrei tu prin aceasta. Ce vrei prin faptul că nu mai iei parte şi urăşti toate lucrurile acestea. Ce urmăreşti?
Şi atunci, imediat, când te-a însemnat Dumnezeu, Însuşi Dumnezeu te arată la lume că eşti însemnat. (…) „Cutare nu mai fumează… Cutare nu mai merge la distracţie, nu mai merge la petreceri şi aşa mai departe, ci s-a pocăit.” Acesta este semnul pe care ţi l-a făcut Dumnezeu. Acesta e un cuvânt profeţit, care corespunde fiecăruia dintre frăţiile voastre. (…) [Când ieşeam din cârciumă] şi ne dădeam pe jos de-a berbeleaca, nimeni nu zicea prea multe despre noi. Dar din moment ce eşti însemnat de Dumnezeu, numai într-un conflict cât de mic dacă te-ai prins, îndată te-au văzut toţi şi te poartă în gură: „Iată ce-a făcut cutare!… Iată ce-a făcut cutare!”. Pentru că tu eşti însemnat. Tu nu mai ai voie să faci lucruri de felul acesta.
Iată, fraţilor, tâlcuirea din Ezechiel, capitolul 9. Acesta este semnul… De aceea am ţinut cu toată tăria să desluşim puţin taina din acest mesaj biblic, pentru ca să ne verificăm fiecare în parte, să vedem dacă avem acest semn. Dacă într adevăr viaţa noastră, lupta noastră, dorinţa noastră este aşa cum [vrea Dumnezeu]. (…)
Din Strângeţi firimiturile, vol. IV