Vorbirea fratelui Titus Neculcea de la nunta de la Leorda – 26 iulie 1981
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Ne bucurăm din toată inima pentru marele şi frumosul număr de fraţi pe care-l vedem. Aşa cum spune şi în Apocalipsa: „Am văzut o gloată mare, pe care nimeni n-o putea număra, care venea de pe pământ… care şi-au spălat hainele în Sângele Mielului”. Credem cuvintele acestea, prin faptul că vedem şi aici pe pământ asemenea mişcări, asemenea dorinţe, asemenea credinţă, potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care cu toţii l-am citit şi-l credem. Deci numărul acesta care ne împresoară şi ne mişcă dă de înţeles că tot ce e scris, prin Duhul Sfânt, în Sfintele Scripturi este un mare adevăr, care trebuie crezut. Şi ne bucurăm şi vrem şi noi să fim părtaşi la aceleaşi bucurii veşnice care sunt pregătite acolo pentru cei ce-L iubesc pe Domnul Iisus.
Înainte de toate, aş vrea să citesc doar câteva versete din Ezechiel capitolul 9, după care vom căuta să scoatem în evidenţă realitatea lucrurilor aşa cum trebuie să se petreacă practic în viaţa fiecăruia dintre noi, ca să ştim şi noi ce avem de făcut, dacă cu adevărat suntem întorşi la Dumnezeu. Să ne verificăm noi înşine starea şi viaţa noastră, pentru ca acolo unde într-adevăr nu corespund să putem zice şi noi: „Începând din seara aceasta, Doamne, ajută-mă să pun un început bun” – lucru care se cere să-l zicem totdeauna în rugăciunile noastre, în orice zi. Dimineaţa, când începem lucrul, să zicem şi aceasta: „Doamne, ajută-mă să pun un început bun. Nu numai în lucrurile pământeşti, ci şi în lucrurile duhovniceşti”. Şi, în felul acesta, să putem cu toţii creşte în har, în cunoştinţă, în puterea de trăire, de înfrânare şi de ascultare, ca să mergem din putere în putere, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră.
Vă rog să mă urmăriţi. O să citesc mai rar, căci nu văd prea bine, dar vrem să înţelegem taina din acest text, felul cum trebuie să-l înţelegem, aşa cum a fost el scris în Scripturi. Şi zice aşa, începând cu versetul 1: „Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: «Apropiaţi-vă voi, care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!». Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus, dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: «Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo». Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: «Treceţi după el în cetate şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă şi să nu vă înduraţi! Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel sfânt!». Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului şi El le-a zis: «Spurcaţi casa şi umpleţi curţile cu morţi! Ieşiţi!». Ei au ieşit şi au început să ucidă în cetate.
Pe când ucideau ei astfel şi eu stam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ şi am strigat: «Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi urgia asupra Ierusalimului?».
El mi-a răspuns: «Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri şi cetatea este plină de nedreptate, căci ei zic: Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic! De aceea şi Eu voi fi fără milă şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor».
Şi iată că omul cel îmbrăcat în haina de in şi care avea călimara la brâu a adus următorul răspuns: «Am făcut ce mi-ai poruncit!»”.
(…) [Să ne cercetăm fiecare] dacă suntem neînsemnaţi sau dacă suntem însemnaţi. Ştim că Scriptura este plină de semne arătătoare. Chiar şi pământul, şi lucrurile din jurul nostru, toate sunt nişte semne care ne vorbesc despre Dumnezeu. Toate Îl arată. Ştiţi ce a spus îngerul când le a vorbit păstorilor, la Naşterea Domnului Iisus: „Mergeţi în cetate şi iată semnul: veţi vedea un Prunc înfăşat, în iesle”. „Iată semnul…”.
Dar nu vorbim prea mult despre acestea. Trecem la un semn prin care ne putem verifica. El este semnul Sfintei Cruci, aşa cum îl facem noi. Deşi unii ne învinuiesc că îl facem, noi rămânem, făcându-l mai departe, pentru că este un semn arătat şi proorocit chiar în Sfintele Scripturi. Spune în Isaia 13: „…pe un munte înalt, pleşuv, faceţi semn cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor!”. Muntele înalt e Golgota, semnul e [crucea de pe el] (…). [Dar gol], semnul crucii încă nu mântuieşte, dacă nu este primită şi Jertfa de pe el. Împreună cu Jertfa, semnul Crucii are putere. Dar dacă ai înlăturat şi ai negat, ai tăgăduit jertfa şi ascultarea de Hristos, semnul acesta rămâne un semn gol, fără putere şi fără să te ajute la ceva.
Acesta este semnul pe care în facem noi şi cu care ne însemnăm totdeauna când facem rugăciunile noastre şi când vorbim în Numele Domnului. (…)
Dar aici în Ezechiel arată despre un alt semn. Semnul credinţei, pe care ţi-l pune Dumnezeu în inimă atunci când ai primit Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când ţi-a venit în inimă căinţa şi dorinţa, şi scârba de păcat. Atunci când te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeu. Atunci când ai avut sentimentul remuşcării de tot ce ai făcut în viaţa ta, când ţi s-a luminat mintea şi ai început să vezi lucrurile altcumva, nu aşa cum le vedeai până când ai ajuns la Evanghelie. În momentul în care ai primit puterea credinţei şi te-ai hotărât să nu mai mergi la păcat şi să nu-l mai faci, să-ţi fie scârbă de urâciunile ce se fac în cetate, aşa cum am citit aici: „…fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se fac acolo”. Căci numai aceştia sunt însemnaţi: care gem şi suspină de ceea ce văd zilnic că se face în cetate. Şi când ţi-a venit în suflet ura împotriva beţiei, împotriva fumatului, împotriva desfrânării, împotriva celorlalte pofte, împotriva a tot ce-i rău şi păcătos, când te-ai scârbit de toate acestea, atunci, fratele meu, te-a însemnat Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu te-a însemnat cu pecetea Lui minunată. (…)
(…) Şi atunci privirile tuturor se îndreaptă spre tine, să vadă ce vrei tu prin aceasta. Ce vrei prin faptul că nu mai iei parte şi urăşti toate lucrurile acestea. Ce urmăreşti?
Şi atunci, imediat, când te-a însemnat Dumnezeu, Însuşi Dumnezeu te arată la lume că eşti însemnat. (…) „Cutare nu mai fumează… Cutare nu mai merge la distracţie, nu mai merge la petreceri şi aşa mai departe, ci s-a pocăit.” Acesta este semnul pe care ţi l-a făcut Dumnezeu. Acesta e un cuvânt profeţit, care corespunde fiecăruia dintre frăţiile voastre. (…) [Când ieşeam din cârciumă] şi ne dădeam pe jos de-a berbeleaca, nimeni nu zicea prea multe despre noi. Dar din moment ce eşti însemnat de Dumnezeu, numai într-un conflict cât de mic dacă te-ai prins, îndată te-au văzut toţi şi te poartă în gură: „Iată ce-a făcut cutare!… Iată ce-a făcut cutare!”. Pentru că tu eşti însemnat. Tu nu mai ai voie să faci lucruri de felul acesta.
Iată, fraţilor, tâlcuirea din Ezechiel, capitolul 9. Acesta este semnul… De aceea am ţinut cu toată tăria să desluşim puţin taina din acest mesaj biblic, pentru ca să ne verificăm fiecare în parte, să vedem dacă avem acest semn. Dacă într adevăr viaţa noastră, lupta noastră, dorinţa noastră este aşa cum [vrea Dumnezeu]. (…)