După Sfânta Predanie, în primele patru zile ale postului mare în biserici se citește Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul. Această rânduială deosebită și de mare folos duhovnicesc ne îndreaptă cugetul spre cele mântuitoare, spre pocăință pentru mulțimea păcatelor noastre.
Mai puțin cunoscut este faptul că Sf. Andrei Criteanul, autorul acestui canon de pocăință atât de pătruns de smerenie și umilință, a participat în anul 712 la un sinod tâlhăresc la Constantinopol, care, sub presiunea împăratului monotelit Philippikos Bardanes (711-713), a condamnat Sinodul VI Ecumenic.
Deși la un an după aceasta Sf. Andrei a revenit la Ortodoxie, participarea sa la acel pseudo-sinod i-a lăsat o urmă adâncă în suflet și a fost pentru el un motiv de pocăință până la sfârșitul vieții. Tot Canonul cel Mare este pătruns de această stare de umilință, pe care o putem asemăna cu cea a Sf. Ap. Petru, care toată viața sa a plâns pentru că se lepădase de Hristos de 3 ori atunci când Mântuitorul a fost adus la judecata sinedriului.
Cercetătorii spun că însuși Sf. Andrei niciodată nu a împărtășit erezia monotelită, ci a semnat acele hotărâri probabil din aceleași motive pentru care o făceau în ultimele decenii arhiereii cu așa-numitul „cuget ortodox” atunci când aprobau hotărâri eretice ecumeniste.
Dar Sf. Andrei Criteanul a adus roade vrednice de pocăință și a câștigat cununa vieții celei veșnice! El este o pildă vie pentru mai-marii bisericilor care din neglijență, nepăsare, frică sau alte motive au vândut și continuă să vândă credința ortodoxă. Să le dea lor (și nouă tuturor) Domnul aceeași bărbăție și aceeași pocăință de care a dat dovadă Sf. Andrei Criteanul.
Cuvioase părinte Andreie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Andrei Creacico
Sursa: aici