Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele
1. O, eu, care fug de suferinţă, eu, care urăsc suferinţa, care lupt din răsputeri ca să o ocolesc cât pot mai pe departe, de câte binecuvântări mă lipsesc astfel!
2. Fără suferinţă eu trăiesc la suprafaţa vieţii, la marginile ei călduţe, unde viermuiesc toate urâciunile, unde cresc şi se înmulţesc toate ispitele, slăbiciunile şi păcatele lumii şi ale trupului.
3. Fără suferinţă eu nu pot cunoaşte nici adâncimile tainice ale adevărului, nici înălţimile luminoase ale iubirii.
4. Adevărul pe care nu-l primesc suferind ceva pentru el, nu-l voi şti preţui cât merită niciodată.
5. Şi dragostea pe care nu o dăruiesc suferind ceva pentru ea, nu voi cunoaşte niciodată cât de fericită poate fi.
6. Singură flacăra suferinţei poate curăţi şi înălţa până la alb şi poate topi până la punctul de sudură. Adică până acolo unde ceea ce uneşte ea rămâne unit pe veci.
Şi ceea ce curăţă ea rămâne curăţit pe totdeauna.
7. Acest punct este Golgota, este Crucea şi Jertfa Ta.
8. O, eu, care fug de singurătate, care ocolesc meditaţia, rugăciunea, contemplarea…
9. Eu, care mă îngrozesc de îndepărtări, de pustietăţi, de adâncimi, la ce să mă aştept fără acestea?
10. Niciodată nu voi cunoaşte cu adevărat înfrăge¬zirea dragostei, înfiorarea apropierii, îndumnezeirea regăsirii.
Şi atunci, cum să Te pot cunoaşte cu adevărat pe Tine, Care eşti în ele?
11. O, eu, care nu tânjesc de dor, undeva departe de patria mea scumpă şi departe de locurile mele neuitate, 12. şi departe de clipele mele preafericite, şi departe de Fiinţa pe care am iubit-o mai presus ca orice pe lume…
13. cum să ştiu eu ce străină îmi este lumea de aici, ce chinuitoare e dragostea de patria adevărată şi cât de mare poate fi nerăbdarea de a ajunge?
14. Atunci, cum să cunosc eu ce arzător, ce greu, ce mistuitor este dorul de a Te revedea?
15. Nu voi cunoaşte eu oare niciodată Numele Tău cel unic?
16. Cum de încă nu L-a găsit iubirea? Cum de încă nu L-a descoperit Adevărul?
17. Eu Ţi-am spus o mie de nume, fiecare mai minunat şi mai frumos. Toate adevărate, dar nici unul tot.
18. Cum să Te numesc eu pe Tine, Cel care eşti plinătatea fiecărei trebuinţe, dar şi mai mult?
A fiecărei stări, dar şi mai mult,
a fiecărei virtuţi, dar şi mai mult,
a fiecărui paradis, dar şi mai mult.
19. Unii Ţi-au spus: „Totul!“
Dar acest nume nu-i nici adevărat, pentru că Tu eşti mai mult; nu-i nici frumos, pentru că nu mi-aduce miere pe buze şi foc în inimă când îl spun.
20. Nu voi cunoaşte eu oare niciodată Numele Tău cel unic? Acel Nume atât de minunat şi de frumos, cât toate cele o mie de nume, fiecare mai minunat şi mai frumos, pe care Ţi le-am descoperit până astăzi?
21. O, Adevăr, descoperă-mi-l!
O, Iubire, află-mi-l!
22. De el însetez, după el caut, în el simt că m-aş putea cuprinde
şi m-aş putea linişti.