Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 3 august:
Ia aminte, Doamne, şi ascultă-mă! Căci sunt nenorocit şi lipsit (Psalmi 86, 1).
Cea mai mare nenorocire din lumea aceasta este starea de trăire în păcat,
adică de neascultare de Dumnezeu,
în vrăjmașie cu Cuvântul Său Sfânt și cu Duhul Său.
Cea mai mare lipsă a oricărui suflet este lipsa lui Hristos, adică lipsa darului și harului Său
și lipsa Duhului Său (Rom. 8, 9)
și lipsa vieții și luminii care este El (Ioan 8, 12).
Toate celelalte nenorociri și lipsuri care vin apoi, de orice fel, în viața unui suflet sau a unui popor,
decurg numai din acestea două: nenorocirea păcatului și lipsa lui Hristos.
Cine ascultă de Dumnezeu, prin chiar ascultarea aceasta, este iertător și răbdător,
înfrânat, bland și cumpătat.
Trăind în felul acesta, omul poate să treacă pe lângă toate nenorocirile, căci nu va cădea în ele, fiindcă virtuțile sale și puterea lui Hristos îl vor apăra.
Iertarea nu-l va lăsa să cadă în certuri și bătăi, în procese și în dezbinări…
Răbdarea nu-l va lăsa să cadă în mânie, în pizmă și în răzbunare.
Înfrânarea nu-l va lăsa să cadă în desfrânîri, în stricăciuni și în risipă.
Iubirea nu-l va lăsa să cadă în ură, în rătăcire și în tulburare…
Aceste sfinte virtuți, nu numai că îl vor apăra de nefericire, dar, trăite evlavios, ele îl vor păstra într-o stare senină de putere și har ceresc, din care el va putea face tuturor binele,
iar aceasta va fi în primul rând izvorul fericirii lui însuși.
Într-un anumit fel, toți oamenii sunt sau au fost căzuți mai mult sau mai puțin în nenorocirea păcatului și în lipsa lui Hristos.
Sunt și căzuți în stricăciunea și în pierzarea fărădelegii,
dar sunt și lipsiți de lumina unei minți sfinte, de ajutorul unei voințe curate, care i-ar face să dorească să se salveze din nenorocirea lor.
Alții, prin harul lui Dumnezeu, au această minte și voință, iar ele îl ajută să se lupte, să se ridice.
Dar nenorocirea cea mai mare nu este doar atunci când omul este căzut în păcat… Ci este, mai ales, atunci când cel căzut este lipsit de mintea și voința cea bună, de dorința de a se ridica.
Aceasta este adevărata și marea nenorocire!
Căci, când omul le are pe acestea două, adică mintea și voința, ele îl vor putea ridica din orice cădere.
Harul lui Dumenzeu ajută totdeauna mintea și voința bună ale omului doritor de ridicare.
Când omul e nenorocit, e, desigur, un mare rău.
Dar când e și lipsit – acesta este un rău și mai mare.
Dragă suflete, te rog, cercetează nepărtinitor care este și starea ta față de acest adevăr!
Cercetează-te față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de propria ta conștiință,
dacă nu cumva și tu te afli căzut într-un păcat de moarte sau în mai multe!
Și, în nenorocirea aceasta, dacă nu cumva ești total lipsit și de călăuzirea minții tale spre lumină
și de a voinței tale, spre îndreptare.
Iar dacă te afli în această pierzătoare stare, strigă îndată la Dumnezeu să Se îndure de tine.
Strigă să-ți dea mintea cea curată și voința cea puternică, prin care să te ridici din această stare de moarte și pierzare.
Harul Domnului nostrum Iisus Hristos să te ridice și să te întărească apoi în lumina Sa!
Căci El dă tuturor cu mână largă,
numai să vrea sufletul să-I ceară (Iac. 1, 5)!
Bunule Doamne,
Te rog, dăruiște-mi și mie înțelepciunea care vine de Sus, de la Tine,
spre a mă cerceta fără părtinire pe mine însumi, ca să văd în ce stare sunt.
Și dă-mi, Te rog, voința și dorința de a mă ridica neîncetat spre fața Ta.
Ajută-mă, Doamne, să mă pot smulge cu hotărâre din orice rău și din păcatul care mă trage la nenorocirea și pierzarea trupească și sufletească
și ajută-mă să mă înalț până la dobândirea virtuților credinței
și a roadelor Duhului Sfânt.
Ajută-mă ca prin acestea să-mi pot trăi o viață vrednică de Numele Tău cel Sfânt,
pe care l-am luat peste mine și peste viața mea.
Și Te mai rog, Bunule Doamne, să ai milă de toți aceia care se târăsc în nenorocirea păcatului,
dar sunt lisiți de lumina lui Hristos.
Dă-le, Doamne, conștiința stării lor
și dă-le voința prin care să vină la Tine, ca să-i mântuiești.
Amin.
*
* *
Cuvinte înțelete:
„Oamenii nu se pot mântui singuri, ci prin har. Totuși atârnă și de libertatea lor ca să lase să pătrundă harul în ei sau nu și să se mântuiască sau nu. De aceea «mulți sunt chemați, dar puțini aleși» (Mat. 20, 16). Dumnezeu voiește mântuirea tuturor oamenilor. El lucrează însă după dreptate, nu după bunul plac. El îi mântuiește sau osândește pe oameni după fatele lor… De aceea, se poate spune că unii au fost din veci rânduiți de Dumnezeu la mântuire, iar alții la piezare. Dar aceasta n-a făcut-o Dumnezeu pentru că așa I-a plăcut Lui, ci pentru că a văzut mai înainte că cei dintâi vor primi harul și vor conlucra cu el, iar cei din urmă, nu. Deci de oameni atârnă că Dumnezeu i-a rânduit pe unii din veci spre mântuire, iar pe alții spre pierzare, nu de buna plăcere a Lui. Vederea mai dinainte a lui Dumnezeu nu înrâurește libertatea oamenilor“ (Învățătura de Credință Cretină Ortodoxă).
*
Nimic nu poate în viață ca rugăciunea ajuta,
Iar ca să capeți îndurare, nimic nu-i mai de preț ca ea!