Te ştiam din vremea anilor mei cruzi,
mi-era de Tine teamă
şi încă ţineam seamă
ca, din vina mea, să nu-Ţi văd ochii uzi.
Şi mă rugam, ca mamei în pruncie,
să mă-nsoţeşti pe cale,
să nu mă ia la vale
a veacului satanică furie.
Şi-Ţi mulţumeam în fiecare seară
şi Te slăveam în rugă,
dar vorbele în fugă
cu gura, doar, voiau ceva să-Ţi ceară.
Ci numai când Te-am întâlnit pe Tine
în iarna-ncrâncenată,
Te-am cunoscut în toată
iubirea Ta jertfită pentru mine.
De-atuncea lacrimi ard în rugăciune
când gura mea sărută,
de arşiţă durută,
a tălpii Tale urmă şi minune.
De-atuncea tac şi-ascult cum picuri rouă
pe-a dorului suspine
când îmi ridic spre Tine,
căuş întinse, mâinile-amândouă.
De-atunci îţi cânt, Iubire, numai Ţie,
că tot ce duc sub cruce
atât de drag străluce
învăluit în Tine pe vecie.
Şi nu-i de-atuncea zare să mă-mbie,
nici reazem, nici cărare,
ci am numai cântare
şi dragoste, să Ţi le dărui Ţie.
Lidia Hamza Blid de lut