Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul Duminicii a II-a după Rusalii

Toţi cei care au păcătuit fără lege vor pieri fără lege – şi toţi cei care au păcătuit având lege vor fi judecaţi după Lege (Romani 2, 12).

TDorz1O, ce cuvânt greu este acesta! Păcatul este fapta nelegiuită a celui care, ştiind Legea, a călcat-o cu voia sa, atunci când putea să n-o calce. Ştiind să facă binele şi putând să-l facă, a ales cu voia şi cu ştiinţa lui să nu-l facă.
Chiar dacă n-a făcut în locul acestui bine un rău văzut, el totuşi a săvârşit o călcare de lege, fiindcă nu este om care să n-aibă, atât înăuntrul lui cât şi în afara sa, o Lege a Binelui, o lege a omeniei, care îl obligă faţă de semenul lui şi faţă de Dumnezeul său. Dacă o ascultă, e bun. Dacă nu, e rău.

De orice lege ar fi un credincios, el este obligat chiar de această lege a sa să facă binele semenilor săi.
De aceea, oricine îşi caută numai folosul său este un călcător de lege şi păcatul lui este cu atât mai mare cu cât legea sa este mai lăudată, mai clară, şi mai pretenţioasă în privinţa făptuirii binelui asupra căruia este învăţat să-l facă.
Creştinismul are cea mai hotărâtă şi mai puternică lege în privinţa asta. Nu există cult creştin care să fie scutit de grelele datorii poruncite de Legea dragostei de Dumnezeu şi de aproapele.
Şi Judecata cea Înfricoşată de la sfârşit va fi potrivită cu dreptatea faţă de toţi cei care au călcat poruncile acestei Legi unice şi veşnice, pe care Însuşi Dumnezeu a rânduit-o, spre a înlocui şi a completa toate legile Sale dinainte de ea.

Cine a avut Legea Iubirii Creştine, cine a cunoscut-o şi a mărturisit-o – acela va fi judecat după ea.
Şi abia atunci va vedea fiecare că mântuirea nu o va primi cel care numai a crezut şi a predicat, sau a făcut minuni sau lăudăroşie din Evanghelie. Ci acela care a întors şi obrazul celălalt la pălmuit… acela care şi-a lăsat şi cămaşa când i-a fost luată haina… cel care şi-a săturat vrăjmaşul flămând şi şi-a îmbrăcat de-aproapele gol… acela care s-a smerit, a iertat şi a iubit. Acela care în tăcere şi în ascuns a unit o virtute cu alta, o binefacere cu alta, o ascultare cu alta…

Toţi cei care au păcătuit fără lege vor pieri fără lege. Aceştia cred că sunt cei care n-au ţinut seama de nici o lege, de nici o oprelişte, de nici o margine în făptuirea răului şi a păcatului. Judecata va fi fără milă pentru ei, fiindcă nici ei n-au ţinut seama de nici o milă faţă de semenii lor în vremea când ei judecau (Iacov 2, 13). Potrivit acelei judecăţi cu care ei înşişi au judecat pe alţii, ei vor avea parte de o veşnică pierzare de la faţa lui Dumnezeu (Matei 7, 1-2; II Tes. 1, 8-10).
Vă rog din toată inima, veniţi să mai citim încă o dată aceste înfricoşate cuvinte ale lui Dumnezeu, ca să nu ne înşelăm singuri, sau să nu ne lăsăm aşa de uşor înşelaţi de nimeni cu privire la aceste lucruri, fiindcă mântuirea nu-i un lucru pe care, dacă-l pierzi, îl mai poţi afla iarăşi, sau, dacă îl dai, îl mai poţi lua iarăşi înapoi.
Ci, dacă o pierzi o dată, pierdută este pe vecii vecilor. Alta nu mai primeşti.