Pr. Iosif Trifa, Vântul cel ceresc
Vântul cel ceresc face naşterea din nou.
Lucrarea Duhului Sfânt e o lucrare tainică. Biblia ne arată această lucrare în multe asemănări şi icoane (simboluri). Între acestea este şi asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. Este cea mai potrivită, e o asemănare de sorginte dumnezeiască. Trebuie să ştim aici că pentru cuvintele „duh“ şi „vânt“, în limba greacă (limba în care s-a scris Noul Testament), se foloseşte acelaşi cuvânt. În greceşte, „duhul“ şi „vântul“ e acelaşi cuvânt. Nu e la întâmplare această potrivire de cuvinte. Prin această amestecare de cuvinte, Dumnezeirea – Care în chip nevăzut a făcut amestecul limbilor de la Babilon – s-a îngrijit şi aici să ne dea cel mai potrivit simbol, cea mai potrivită asemănare despre lucrarea Duhului Sfânt: asemănarea cu vântul. Aceasta asemănare a folosit-o şi Mântuitorul în acea tainică noapte când a stat de vorbă cu Nicodim despre tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi ale mântuirii sufletului.
„Drept răspuns Iisus i-a zis: «Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu».
Nicodim I-a zis: Cum se poate naşte un om bătrân? Poate să intre el a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască ?
IIisus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, ce este născut din Duh este duh.
Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi încotro merge; Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul“ (Ioan 3, 1-8).
Mântuitorul îi vorbea lui Nicodim despre taina cea mare a naşterii din nou, prin suflarea Vântului ceresc al Duhului Sfânt. Dar Nicodim nu înţelegea această taină a renaşterii sufleteşti, aşa cum nu o înţeleg nici creştinii de azi.
Nicodim era un mare cărturar şi totuşi nu înţelegea ce înseamnă a te naşte de Sus, a te naşte din nou. Nicodim era înconjurat de cărţi şi tot nu pricepea această învăţătură.
Da! Da! pentru că naşterea de Sus e o taină ce nu se poate învăţa din cărţi. Naşterea din nou e puterea, e harul şi darul ce se pogoară de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar şi har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva – cum a zis Iisus – ca vântul ce suflă de unde nu ştii. Este ceva ca roua ce nu ştii de unde iese, noaptea, şi adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o noapte, poate dospi un sac întreg de făină.
Naşterea de Sus este o putere cerească ce se pogoară în sufletul omului şi face o schimbare radicală, o schimbare din temelii în viaţa lui.
Mă tem că mulţi nu mă vor înţelege. Voi preciza – pe scurt – această învăţătură. Naşterea din nou, despre care vorbea Mântuitorul cu Nicodim, este Taina cea mare a Botezului prin care ne naştem din nou, prin apă şi prin Duh.
Ei bine – va zice cineva – prin Taina asta am trecut cu toţii când ne-am botezat, de ce dar ni se tot cântă mereu despre o naştere din nou?
Vom răspunde îndată cu o minunată învăţătură luată din scrierile Sf. Părinte Atanasie cel Mare: „De trei ori în viaţă trebuie să ne naştem – zice Şf. Atanasie. O naştere este ieşirea afară din sânurile de maică, când adică din pământ la pământ ne aducem, iar celelalte două ne sunt de la pământ către ceruri, din care una este mulţumitoare, adică aceea pe care o avem prin dumnezeiasca baie a Botezului, iar alta – a treia – este din pocăinţă şi din ostenelile cele bune. Şi într-aceasta – adică în a treia – suntem noi acum.“
Despre această a treia naştere, zicea şi Sf. Ioan Gură de Aur, că „nu e de ajuns să te naşti creştin, ci trebuie să te şi faci creştin“.
Pentru a fi şi mai bine înţeles voi spune o pildă: Un altoi dacă nu este îngrijit îşi pierde altoirea. Din tulpina cea veche cresc pe dedesubt vlăstarele cele vechi şi sălbatice care sorb puterea şi viaţa mlădiţei altoite. Dacă nu-i cine să cureţe vlăstarele cele vechi, altoiul se întoarce iar cu totul la firea cea sălbatică şi creşte un pom sălbatic.
Aşa e şi în cele duhovniceşti. Taina Botezului este altoirea cea duhovnicească a omului. Botezul „taie“, omoară „pomul“ (omul) cel vechi şi îl altoieşte pe cel nou.
Însă cine nu-şi îngrijeşte mai departe sufletul şi viaţa poate pierde această altoire. Păcatele sunt cârceii, sunt vlăstarele cele vechi care cresc pe dedesubt din tulpina cea veche, din omul cel vechi. Şi dacă nu se curăţă aceste vlăstare, ele înăbuşă pe omul cel nou, pe omul cel duhovnicesc. Îi iau puterea, îi iau viaţa. Omul cel vechi biruie iar pe cel nou. Pomul vieţii lui dă iar poamele sălbatice, lumeşti (Galateni 5, 20).
Aici vine lucrarea naşterii din nou. Ea curăţă cârceii, ea curăţă vlăstarele cele vechi, pentru ca altoiul să se poată dezvolta, să poată creşte şi să poată da roadele Duhului Sfânt (Galateni 5, 20).
Aceasta este naşterea, aceasta este renaşterea cea sufletească pe care o predicăm şi noi, cu toată stăruinţa, prin Oastea Domnului.
Vom spune însă, îndată şi cu apăs, că această naştere şi renaştere nu este numai o lăsare de unele patimi şi păcate, ci ea este ceea ce spune Apostolul Pavel: „căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată toate lucrurile s-au făcut noi“ (II Corinteni 5, 17).
Iar această „făptură nouă“ o poate face numai Vântul cel ceresc al Duhului Sfânt.
A te naşte din nou, nu înseamnă să-ţi împuţinezi păcatele; să laşi pe unele şi să faci pe altele, ci înseamnă să o rupi dintr-o dată cu trecutul tău cel păcătos, aşa cum o rupe pomul cel sălbatic când îl taie grădinarul şi, prin altoire, îi schimbă firea şi roadele. A te naşte din nou înseamnă a pune „aluat nou“ în făina vieţii tale, din care să iasă o viaţă nouă, o „frământătură nouă“, o „făptură nouă“ (I Corinteni 5, 7; II Corinteni 5, 17).
A te naşte din nou nu înseamnă atât a da ceva sau a face ceva, ci înseamnă a primi ceva. Înseamnă să primeşti acea ţâşnire de daruri duhovniceşti care îţi vin prin Sângele Crucii de pe Golgota.
A te naşte din nou înseamnă să-L primeşti pe Iisus cel Răstignit pentru tine, şi „omul tău cel vechi să se răstignească împreună cu El“ (Romani 6, 6), ca să înviezi ca un om nou, o făptură nouă.
A te naşte din nou înseamnă să primeşti – prin Sângele Golgotei – darul şi harul care vin de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar şi har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva – cum a zis Iisus – ca vântul ce nu ştii de unde suflă. Este ceva ca roua ce nu ştii de unde iese, noaptea, şi adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o singură noapte, poate dospi un sac întreg de făină.
Naşterea din nou este un dar ceresc, este o putere de Sus, care se pogoară în sufletul omului şi face o schimbare din temelii în viaţa lui.