Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 11 septembrie:
„Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!“ (Psalmi 104, 1).
A încerca să dovedeşti ceea ce este mai limpede şi mai văzut ca orice, i s-ar părea oricui cea mai zadarnică muncă;
ar fi cea mai lipsită de înţelepciune şi de folos osteneală
şi ar dovedi cea mai scăzută părere despre ascultători.
Ce ar însemna să încerci a-i dovedi cuiva că este soare pe cer, când lumina şi binefacerile lui se văd şi se simt pretutindeni şi de către orice vietate?
Ce ar însemna să dovedeşti cuiva că există aerul care nu se vede şi nu se poate pipăi,
dar fără de care nu poate exista nimic?
Când este însă vorba despre un biet orb din naştere, care n-a mai văzut niciodată soarele, chiar dacă şi el trăieşte doar prin binefacerile sale,
sau despre un biet nebun, care nu poate pricepe nimic sau aproape nimic,
atunci, desigur, osteneala de a explica şi dovedi, poate că, totuşi, este necesară şi folositoare.
Orbul şi nebunul poate că vor ajunge, până la urmă, să-şi poată apropia de înţelegerea lor aceste fericite realităţi, atât de limpezi şi de clare, care, pentru cei cu ochi sănătoşi şi cu minte sănătoasă, sunt mai strălucite şi mai vii decât orice.
Dar, când este vorba despre existenţa lui Dumnezeu, oare cum să priveşti şi oare cum să încerci a le explica şi dovedi acelora care nu cred?
Pentru că mi se pare nu numai atât de lipsită de rost încercarea de a dovedi ceea ce ESTE mai strălucit decât soarele şi mai pretutindeni ca aerul, ci şi ruşinos de degradant a privi pe cineva chiar până la nivelul la care aceste adevăruri cer dovezi.
Când nu ştii umbrele-apei ce-ascund în sânul lor,
nici cum se leagă apa şuvoaielor în nor,
de nu se sparge norul sub greul lor potop,
ci se desface ploaia, ca roua, strop cu strop…
Când nu ştii cum pământul stă pe nimic, desprins,
nici cum stă peste goluri al Miazănopţii-ntins,
nici cum e ţărmul dintre Lumină şi Abis,
cum vine-nştiinţarea din presimţiri sau vis
sau suflul Cui tot cerul l-înseninează larg,
sau valurile mării cum slabul ţărm nu-l sparg,
sau Cine greutatea Luminii-a hotărât,
sau Cine porunceşte îngheţului: Atât!
sau după ce legi aştrii sunt aşezaţi pe cer,
sau Cine-ndrumă noaptea cocorul cel stingher…
Când nu ştii Cine-aşază hotarul iernii, blând,
sau Cine dă legi ploii
ori soarelui arzând,
sau Cine-nseamnă margini la trăsnet şi furtuni,
sau cât rău pot să facă cei răi acelor buni,
sau când să iasă luna
şi peste câte zări,
sau Cine stăpâneşte a grindinei cămări,
sau stelele-nserării, în imnuri când roiesc,
din Mâna Cui mişcarea şi razele-şi primesc…
Când nu ştii Cine-aşază al naşterilor fel,
echilibrând pământul şi viaţa de pe el,
când nu ştii Începutul Vieţii,
nici ce-i ea,
când nu-nţelegi nici taina ascunsă-n umbra ta,
când ne-nţeles ţi-e totul în jurul tău mereu,
de ce spui, stârpitură, că nu e Dumnezeu?
O Preastrălucite şi Binefăcător Dumnezeul nostru,
slavă veşnică Feţei Tale, care ne încălzeşte şi ne luminează!
Slavă veşnică dragostei Tale, care ne hrăneşte şi ne întreţine viaţa!
Slavă veşnică bunătăţii Tale, care înnoieşte faţă de noi neîncetat minunile prin care ne bucurăm şi ne mişcăm, ne ridicăm şi ne inspirăm,
neîncetat şi fiecare, şi toţi!
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, Care ne priveşti de pretutindeni prin toţi ochii minunilor create de Tine –
şi pe Care ochii noştri Te pot vedea pretutindeni, ca pe Cel mai apropiat, mai mare şi mai bun Binefăcător al nostru!
Ai milă nemărginită, Doamne, faţă de toate acele nefericite creaturi ale Tale,
care sunt atât de lipsite de vedere
şi de minte,
încât nu Te pot vedea şi nu Te pot crede pe Tine!
Pune, Doamne, lumină în ochii şi în mintea lor, care au pierdut-o pe cea dintâi, cu care i-ai trimis în existenţa aceasta.
Pentru ca să nu treacă în cealaltă existenţă fără ea
şi să nu bâjbâie şi Acolo într-un întuneric şi mai nefericit ca acesta în care bâjbâie acum.
Iar celor care încă n-au pierdut-o, ajută-le să n-o piardă.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„A fi aproape sau departe de Dumnezeu atârnă de omul însuşi, pentru că Dumnezeu e pretutindeni!“ (Sf. Ioan Gură de Aur).
*
„Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lu-mea şi am înţeles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se; am văzut faptele oamenilor neisprăvind ni-mic fără Dumnezeu, Care le conduce… şi am înţeles că toate există prin rânduiala lui Dumnezeu. Turma e de la păstor, iar creşterea tuturor de pe pământ e de la Dumnezeu“ (Sf. Efrem Sirul).
*
O credinţă-adevărată e ca stânca pe pământ
nu se sfarmă nici în valuri, nu se-ndoaie nici în vânt!
FERICIŢI PUTEM FI NUMAI…
Fericiţi putem fi numai
lângă Tine, Scump Iisus,
fără Tine, nicăierea
bucurii în lume nu-s!
Fie fericiţi
fiii Tăi smeriţi,
binecuvântaţi,
fiii Tăi curaţi!…
Nu-i nici pace fără Tine,
nici lumină, nici senin,
fără Tine-i numai moarte
şi-ntristare, şi suspin.
Fericiţi pot fi oriunde
numai cei ce sunt ai Tăi,
toţi cei ce nu sunt cu Tine
mor nefericiţi şi răi.
Binecuvântarea-i numai
unde Tu eşti ascultat,
orişicine nu Te-ascultă
merge-n iadul blestemat.
Ţine-mi, Doamne,-ntotdeauna
sufletul mai alipit
de-ascultarea Ta, Iisuse,
ca să pot fi fericit!
Iar când voi sfârşi viaţa
asta scurtă pe pământ,
tot cu Tine ceealaltă
s-o petrec în Cerul Sfânt!…
*
* *
„Mântuirea este o hotărâre categorică: ori cu Dumnezeu, ori cu lumea (Iac. 4, 4); ori cu Hristos, ori cu Veliar; ori cu lumina, ori cu întunericul“ (Preot Iosif Trifa).