Traian Dorz, Prietenul tineretii mele – cap. 25
1. Există un loc al binecuvântării şi un loc al blestemului.
Există un pământ al celor vii şi unul al celor morţi.
Există fii ai învierii şi există fii ai morţii.
Cine ascultă glasul lui Hristos şi vine la El trăieşte pentru viaţă şi moare pentru înviere.
Va veni o zi în care toţi cei îngropaţi în pământul celor vii vor auzi glasul binecuvântat al Celui Veşnic Viu chemându-i la slavă şi ei vor învia, mergând la El.
Aceştia sunt morţii care aud şi văd pe Dumnezeu.
Alege-ţi astăzi partea să fii cu ei, venind la El.
2. Când un păcătos este chemat de nouă ori să se îndrepte, iar el de nouă ori se împotriveşte chemării şi refuză să-L asculte pe Dumnezeu,
aceluia Dumnezeu îi ia pentru totdeauna dorinţa de a se mai îndrepta.
Şi acest om devine un mort înainte de a muri.
3. Mulţi fii ai lui Dumnezeu, care au în ei inimă rea şi lumească, vor pieri. Şi mulţi fii ai lumii, care au în ei inimă bună, vor fi mântuiţi.
Fiindcă Dumnezeu nu Se uită la înfăţişare, nici la nume, ci la inimă Se uită El.
4. Cine zice: Dacă Faraon este mai tare, vom rămâne şi vom sluji lui Faraon, iar dacă Dumnezeu este mai tare, vom merge şi vom sluji lui Dumnezeu – acela este un viclean, iar Dumnezeu îl va lepăda de la Faţa Lui.
Cine are inima lui pentru Domnul, acela să ia partea Domnului cu hotărâre de la început şi s-o ducă până la sfârşit.
Cei cu inima împărţită nu vor locui lângă El şi nu vor vedea slava Lui.
5. Este o vreme când trebuie să te rogi şi este o vreme când trebuie să lucrezi. Cunoaşte bine acest adevăr!
Cine lucrează când trebuie să se roage sau se roagă când trebuie să lucreze este asemenea aceluia care merge la semănat în vremea secerişului… şi merge la seceriş în vremea semănatului.
Să nu se aştepte la binecuvântare, fiindcă este cu neînţelepciune.
6. Cel rău şi din dulce face amar, iar Domnul şi din amar face dulce.
Omul are nevoie de dulce pentru ca să se îndulcească ceea ce este amar, dar Dumnezeu îndulceşte amarul cu amar, pentru că mare şi nemărginită este puterea Lui.
De aceea suferinţa celui credincios se face o bucurie veşnică şi moartea celui iubit de Dumnezeu se preface un cântec de biruinţă veşnică.
Chiar Mâna Lui care răneşte, în acelaşi timp şi vindecă.
7. Dumnezeul şi Împăratul nostru cel nevăzut nu este ca împăraţii pământului cei văzuţi. El nu spune robilor Săi: Voi să-Mi daţi să mănânc, voi să-Mi daţi să beau, voi să munciţi pentru odihna Mea şi să muriţi pentru viaţa Mea.
Ci El ne dă nouă să mâncăm şi El ne pregăteşte să bem. El lucrează pentru folosul nostru şi El a murit pe Cruce pentru ca noi să avem viaţă veşnică.
Cu cât mai mult ar trebui să avem dorinţa de a-L sluji şi de a trăi pentru El!
8. Moise lupta cu rugăciunea în timp ce poporul lupta cu armele. Cât timp era rugăciune, poporul biruia. Când înceta rugăciunea, înceta şi puterea.
Ferice de poporul care, luptând, are pe cineva care se şi roagă.
Muncind, are pe cineva care se şi roagă.
Suferind, are pe cineva care se şi roagă.
Poporul care nu mai are rugăciune este pierdut.
9. Nimic nu este cu neputinţă dacă crezi şi dacă te rogi puternic lui Dumnezeu.
Dar pentru minunile mari este nevoie de oameni mari şi de credinţe mari. Atunci se arată cel mai vădit măreţia puterii Celui Atotputemic, spre gloria Sa veşnică.
În momentele cele mai grele, să ne rugăm cel mai fierbinte şi Dumnezeu va face minunea cea mai mare.
Preamăriţi atunci pe Dumnezeu cu o cântare unică.
10. Preamăriţi pe Dumnezeul cel Veşnic pentru Cuvântul Său cel veşnic, temeţi-vă de Cuvântul Său şi ascultaţi-L!
Cuvântul lui Dumnezeu este mai de preţ ca lumina, fiindcă Lumina este în el.
Este mai sfânt ca Adevărul, fiindcă în el este Adevărul.
Este mai mare ca Dreptatea, fiindcă ea se cuprinde în el.
Este mai dulce decât Dragostea, fiindcă ea din el este.
Este mai scump ca Iertarea, fiindcă în el este ea.
Cuvântul lui Dumnezeu este mai mare ca toate acestea, este atât de mare, cât Domnul, fiindcă el este El.
Vai de oricine nu se supune lui, vai de oricine caută să-l rupă sau să-l ardă.
11. Domnul Iisus a zis: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţă, surzii aud, muţii grăiesc, morţii învie… Săracilor li se vesteşte Evanghelia.
Cum se fac aceste minuni? Prin puterea Evangheliei care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Acest Cuvânt face aceste minuni. Ferice de oricine îl primeşte, fiindcă oriunde El este primit se face o minune.
12. Ia-mă cu Tine, Iubitul meu Iisus, nu mă mai lăsa singur niciodată. Atâtea primejdii sunt în singurătate… Atât de trist este trandafirul care se scutură necules…
Atât de zdrobită este mâna care se retrage ne¬strânsă…
Atât de amare sunt lacrimile care se uscă singure…
M-am despărţit de toţi pentru Tine.
Acum nu mai am pe nimeni,
pe nimeni, pe nimeni.
Să nu mă mai laşi, să nu mă mai laşi să mor singur…
Iubitul, iubitul, iubitul meu Iisus!…
13. Când Dumnezeu a făcut legea şi a vrut s-o dea oamenilor, a încredinţat-o mai întâi femeilor, zicându-le:
– Dacă femeia o primeşte şi vrea ca ea să fie ţinută în casă şi în popor, Legea Mea va fi ţinută, pentru că femeia face ce vrea din casa ei şi din poporul ei.
Mult poate femeia, de aceea răspunderea ei este foarte mare – faţă de familia ei şi faţă de poporul ei.
Dacă Dumnezeu ar fi înştiinţat-o pe Eva, poate că n ar fi păcătuit nici Adam.
14. Greu este începutul oricărui lucru…
şi mai greu decât orice este ascultarea
şi începutul ei. De aceea este scris:
Dumnezeu iubeşte ascultarea mai mult decât jertfele.
Fericit cine începe să asculte, căci cine ascultă în suferinţă va începe să asculte şi în bucurie.
A asculta pe Dumnezeu este bucuria cea mai mare. În asta stă învierea, fiindcă este scris:
Şi cei ce-L vor asculta vor învia.
15. Când Domnul nostru Iisus Hristos le-a dat Legea Sa şi le-a spus ucenicilor Săi: „Vă dau poruncă“, ucenicii L-au văzut foarte trist pe Domnul lor.
Unul dintre ucenici, se spune că ar fi întrebat pe Domnul:
– Doamne, de ce eşti trist când ne dai porunca asta a dragostei?
– Pentru că voi ştiţi ce este ea acum când Eu v-o dau, a zis Domnul, dar Eu ştiu ce vor face din ea urmaşii voştri.
16. Când Dumnezeu a spus poruncile Sale, s-a făcut tăcere în tot cuprinsul cerurilor şi al pământului,
păsările cerului şi animalele pământului tăcură,
apele se opriră,
focul încetă,
tunetul amuţi,
ecoul se pierdu,
heruvimii şi serafimii încetară să zboare şi să cânte,
iar în liniştea atotstăpânitoare toţi au putut înţelege că în afară de Dumnezeu nu mai este nimic.
Şi în afară de iubire, porunca Lui unică, nu mai este nici o altă poruncă.
17. Oamenii n-au putut asculta glasul lui Dumnezeu şi de aceea au păcătuit.
Oricine îl ascultă nu poate păcătui; oricine păcătuieşte nu-l poate asculta.
Toate celelalte au ascultat glasul lui Dumnezeu şi n au cunoscut păcatul, numai păcatul omului. Şi toate suferă din cauza urmărilor acestuia.
18. Fiecare om trebuie să moară… dar cel ce crede în Iisus nu moare, ci trece din moarte la viaţă, cum trece din afara casei sale prin uşă în bucătărie. Şi din primejdie în siguranţa odihnitoare a casei dorite.
Cine are o casă o preţuieşte prea puţin,
cine n-are, o preţuieşte prea mult.
Cine are o ură o întâlneşte prea des,
cine are o iubire o întâlneşte prea rar…
19. Doamne, iată-mă aproape şi de capătul drumului…
Sunt unul dintre oamenii care au trăit prea mult.
Am umblat atât de mult, încât mi s-au tocit picioarele până la genunchi… nu mi-au mai rămas decât genunchii, spre a veni către Tine.
De câte ori am văzut, mi s-au topit ochii; nu mi-au mai rămas decât lacrimile, spre a Te privi.
De câte ori am auzit, mi s-au asurzit urechile; nu mai am decât amintirea cu care să Te pot auzi.
De buze nu mai am nevoie, căci şi aşa nu mai are cine să mă mai sărute unic.
În locul inimii am numai un jăratic pe care nu-i nimeni să mai pună nici un fir de tămâie.
În jurul meu au crescut alţii cărora trebuie să le fac loc.
Dumnezeul meu, iartă-mă că am trăit prea mult şi am făcut prea puţin, am vorbit prea mult şi am spus prea puţine…
Mi-ai dat să scriu o mie de cărţi şi n-am început decât una. Pe toate celelalte le duc gata în mine spre Veşnicia în care mă scufund ca într-un uriaş clopot de aur.
Fă-mă limba nevăzută a acestui clopot cu o mie de rezonanţe pentru cele o mie de nume ale Tale, dintre care cel mai frumos şi mai dulce este
Iubire,
Iisus.
20. Cel ce adevereşte aceste lucruri zice:
Da, Eu vin curând.
Amin. Vino, Doamne Iisuse!
Harul Domnului Iisus Hristos
să fie cu voi, cu toţi.
Amin.