Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 9 august:

„Voi cânta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta“ (Psalmi 89, 1).

bibliaA cânta înseamnă lauda şi rugăciunea bucuroasă şi fericită prin care ne arătăm mulţumirea şi recunoştinţa cu dragoste către Dumnezeu pentru binefacerile Sale faţă de noi şi faţă de toţi…
Iar a spune înseamnă a mărturisi cu înflăcărare şi cu credinţă puternică, cu cuvântul şi cu fapta trăită, voia lui Dumnezeu.
A cânta înseamnă a trăi înlăuntru prezenţa lui Dumnezeu,
a spune înseamnă a o trăi în afară.
A cânta înseamnă a-L contempla pe Dumnezeu,
a spune înseamnă a activa pentru El.
A cânta înseamnă meditaţie, învăţare, adâncire şi cunoaştere a lui Hristos,
a spune înseamnă osteneli, jertfe şi lupte pentru cauza Lui.
Amândouă aceste feţe ale lucrării Duhului Sfânt în viaţa noastră şi prin viaţa noastră
alcătuiesc cele două jumătăţi ale uneia şi aceleiaşi lucrări.

Dumnezeu nu Se poate folosi în chip fericit şi rodnic de noi în afară, dacă, mai întâi, nu a făcut înlăuntrul nostru partea sănătoasei înnoiri şi adânciri.
Fiindcă, niciodată nu va putea face în afară o curată lucrare pentru Dumnezeu, acela care mai întâi nu şi-a curăţit bine partea dinlăuntru a „blidului“ său (Mat. 23, 25).
Nici nu ne putem gândi măcar că Duhul Sfânt ar putea primi colaborarea, împreună-lucrarea cu El, a unui vas necurat (2 Tim. 2, 21).
Când, totuşi, un astfel de vas, nesfinţit pe dinlăuntru, adică nenăscut din nou, care, rostind Numele Domnului, nu se depărtează de fărădelege, când un astfel de om se amestecă în lucrarea lui Dumnezeu, el nu va face nimic bun în ea niciodată,
ci va face totul rău sau ducător la rău.
Fiindcă nu râvneşte după cunoaşterea Domnului (Filip. 3, 10), acest fel de om nu va medita asupra Cuvântului mai întâi, cercetându-se pe sine cu sinceritate şi cu smerenie, pentru a rămâne mereu în lumina Domnului.
Nici nu va căuta cu rugăciune, cu pocăinţă şi cu frică să se apropie de altarul acestei slujbe.
Ci va învăţa, ca pe o poezie, câteva versete şi istorioare, iar dacă are memoria mai bună, va alcătui din ele de fiecare dată câte o predicuţă cu care îşi va împlini o datorie
sau îşi va face un interes,
dar nu va face o zidire.
Va face totul doar pentru folosul său personal, nu spre folosul Domnului, ci spre paguba cauzei lui Dumnezeu (Filip. 2, 21).

Din astfel de oameni netăiaţi împrejur cu inima (Fapte 7, 51), diavolul face apoi capii tuturor relelor din Lucrarea şi din Biserica lui Hristos.
Dintre aceştia se ridică răzvrătiţii şi dezbinătorii Bisericii Domnului.
Dintre ei se aleg călcătorii legământului şi ai învăţăturii drepte şi sănătoase de la început (1 Ioan 2, 24).
Din ei ies vârfurile tulburărilor şi ale dezbinării fraţilor (Rom. 16, 17),
ies purtătorii unui duh străin şi a unei evanghelii străine (Gal. 1, 8-9).
Ies desfrânaţii şi defăimătorii (1 Cor. 5, 11).
Ies stâncile ascunse, norii seci, pomii uscaţi, stelele căzătoare (Iuda 12-13)…
Cu care se va judeca odată focul Înfricoşatului Dumnezeu, de care ei nu s-au temut (Evrei 10, 29-31).

Iată cât de însemnat lucru este a adânci mai întâi Cuvântul în noi înşine şi a ne curăţi şi sfinţi mai întâi pe noi înşine, prin ascultare şi cercetare lăuntrică şi adâncă.
Spre A FI noi mai întâi şi apoi A FACE.
Să învăţăm mai întâi a cânta îndurările Domnului, iar după ce prin acest lucru ne-am sfinţit, ne-am îmbogăţit şi ne-am întregit lăuntric faţă de Hristos, să căutăm mereu, apoi, să mergem la alţii spre a le spune despre credincioşia lui Hristos.
Abia atunci am mărturisi luminos şi rodnic, cu fapta trăită şi cu cuvântul înflăcărat şi convingător.
Abia atunci va rămâne pe urma noastră un folos, şi pentru Dumnezeu şi pentru oameni, iar noi am fi vrednici din partea lor de o fericită răsplată (Gal. 6, 10; 1 Cor. 3, 14).

Preaslăvit şi Sfânt Dumnezeul nostru,
o, cât de mari sunt îndurările Tale şi cât de statornică este credincioşia Ta!
Plini de recunoştinţă pentru Cuvântul pe care ni l-ai descoperit înţelegerii noastre şi prin care ne-ai învăţat orânduirile Tale şi ascultarea lor,
noi cântăm cu bucurie Numelui Tău
şi ne rugăm, închinându-ne cu evlavie Ţie.
Conştienţi de marea datorie pe care o avem faţă de Tine, Doamne, dorim să mărturisim neîncetat,
cu toată puterea dragostei noastre recunoscătoare,
puterea şi bunătatea Ta faţă de noi toţi.
Să mărturisim aceasta semenilor noştri, ca şi ei să se apropie de Tine.
Dar, o Doamne Iisuse, cât de puţin vrednici suntem noi de această lucrare slăvită şi sfântă!
Dă-ne, Te rugăm, o mai aprinsă râvnă pentru meditaţie, pentru adâncirea înlăuntrul nostru a Cuvântului Tău.
Înnoieşte-ne mereu mintea şi inima
şi umple lăuntrul nostru de cunoaşterea şi părtăşia Ta, pentru ca să fie mereu şi mai puternică în afară mărturisirea noastră.
Te rugăm, Doamne Iisuse, dăruieşte Bisericii Tale şi Oastei Tale numai astfel de cântăreţi şi de vorbitori.
Amin.

*
* *

Cuvinte înţelepte:

„Cântarea religioasă este o descărcare sufletească. Un om plin de Duhul Sfânt simte o lipsă să-şi descarce şi prin cântare acest prisos sufletesc“ (Preot Iosif Trifa).

*

Cântarea e o hrană în vremile uscate,
cântarea e-o-nsoţire pe grea singurătate,
cântarea-i untdelemnul durerii tăinuite,
cântarea e iubita iubirii ne-mplinite…