Vorbirea fratelui Tăchiță Gheorghiță, Ivești, Galați, în Noaptea de Anul Nou, la 100 de ani de la întemeierea Oastei Domnului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Slavit să fie Domnul!
Noaptea aceasta este o noapte de bilanț, de trecere, de verificare, de control, de cercetare, cum spune Sfântul Pavel: „Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință sau nu“
Și mă gândesc… (am mai spus cuvântul asta pe care vreau să îl spun acuma). Mă gândesc la mine: ce bun e Dumnezeu, ce bun e Dumnezeu, ce desăvârșit este Domnul Iisus Hristos, în felul lui părintesc. El știe, fraților și surorilor, toate slăbiciunile noastre, El știe toate greșelile noastre și abaterile noastre și neascultările noastre. Dar în bunătatea Lui, nu ni le arată unii altora. Ce ne-am face, ce m-aș face eu să spună Dumnezeu la toți greșala mea? Ce rușine, ce înjosire, ce umilință… Nu știu ce s-ar întâmpla!
De aceea El, în grija Lui, păstrează și nu spune nimnui ce-a făcut fratele azi, sau sora, băiatul, fata, mama, bărbatul – nu spune. Am considerat că cea mai desăvârsită bunătate a Domnului Iisus Hristos este aceasta.
În seara asta, fraților și surorilor, când am văzut că s-a umplut casa noastră de suflete, așa m-am bucurat… cum știe Domnul. Dar această grădină cere lucrători, fraților. Acest răsad, acest grâu copt cere lucrători și în seara asta, cum am spus, cu trecerea de la un an la celălalt, se cere din partea noastră să fim sinceri, smeriți și drepți în lucrul nostru.
Iată deschidem Cuvântul Domnului și citim. Începem din Evanghelia de la Ioan și ne vom duce puțin și în Galateni: „Voi sunteți prietenii mei“ – aici se adresează Sfinților Apostoli atunci, iar după aceea tuturor credincioșilor, robii lui – „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu (Ioan 15, 14-16).
Acesta este Cuvântul de la Evenghelia Domnului Iisus de la Ioan. Rămânem prietenii și slugile Domnului Iisus Hristos dacă rămânem în Cuvântul Său, căci Cuvântul său este El și în zadar zic eu că îl iubesc pe Dumnezu, dacă Cuvântul care este El nu îl păzesc.
Acuma noi să ne verificăm, fraților. Întradevăr, fiecare dintre noi, așa cum arată El Sfinților Apostoli: v-am rânduit să mergeți – i-a rânduit să meargă în toata lumea, cum a spus El la început când i-a chemat: Veniți și vă voi face pescari de oameni. Au mers în toată lumea și-au strâns. La o cuvântare de-a Sfântul Petru, 3000 s-au convertit și s-au botezat. Așa s-au adăugat, așa era la început. Așa era la început și în Oastea Domnului. Strigau de la Suceava: Părinte, înscrie-mă și pe mine, înscrie și familia mea. Altul din altă parte, din Galați…
Acum nu mai zice nimeni, pentru că e altă vreme acuma – trebuie să o înțelegem.
Deci zice așa: V-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți. Și roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea ce-i veți cere în numele Meu! – Ăsta este Cuvântul.
Mergem acuma în Galateni, capitolul 5 cu versetul 22. Să vedem noi, să ne verificăm acolo, așa, ce vor să spună: „Iar roada Duhului este Dragostea, Bucuria, Pacea, Îndelunga răbdare, Bunătatea, Facerea de bine, Credința, Blândețea, Înfrânarea, Curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege“.
Acuma întrebăm pe prima, dragostea:
– Dragoste, cât am lucrat eu cu tine? Dragoste, cât am iubit, cât am iertat, cât am trecut peste greșelile soțului, ale soției, copiilor, sau copiii pentru mama. Să ascultăm ce ne va zice Dragostea, dar ea vorbește, fraților, prin Duhul Sfânt, că este roada Duhului Sfânt și ea vorbește tainic când inima-i deschisă și vibrează, cum era a lui Lidia când Domnul a convertit-o. Dragostea este legătura desăvârșirii, a tuturor virtuților, până și Tatăl Ceresc și-a pus numele pe ea, și anume: Dumnezeu este Dragoste. Din pricina aceasta ne-a iertat pe noi, din pricina aceata a jertfit El pe Fiiul Său. Dragostea este aceea care nu numai primește, ci și dă. Aceea care numai primește nu-i curată, ci aceea care și dă.
Mai departe… Bucuria! Câtă întristare am alungat noi prin bucurie… Am facut noi bucuria soțului, am facut noi bucuria soției, am făcut noi bucuria mamei ca copii? Ne întreabă Dumnezeu, spunea cântarea, El ne înntreabă, fraților. Mi-a venit acest îndemn în urma citirii fratelui mai înainte și chiar de la rugaciune și din cântări, așa, mi-a strălucit acest punct de vedere ca să îl citim. Ce zice bucuria: câtă întristare am gonit noi, câtă întristare am izgnoit din semenii noștrii, din casa noastră? Bucuria, nu aceea lumească, trupească, firească, drăcească – asta o fac toate neamurile – bucuria sufletească, bucuria spirituală și duhovnicească. Zice aici Sfântul Pavel, ea este roada Duhului Sfânt, n-are cum să fie lumească, este roada Duhului Sfânt. Și Duhul Sfânt pe care l-am primit noi de la legământul nostru cu acestea se prezintă în noi, la aceste mădulare ale sufletului și ne întreabă – câtă bucurie am făcut noi? Să ne cercetăm serios, sincer și adevărat. Ne spune bucuria: Ahhh, știi atunci când n-ai lucrat cu mine, când ai întristat pe semenul tău? Știi atunci când ți-ai întristat soția, când ți-ai întristat soțul și nu l-ai bucurat!! – ne spune ea.
Mai departe, că e virgulă: Pacea. Fraților, suntem în adunarea de cercetare, de control, de verificare în seara aceasta, așa cum am spus la început, mai rar adunare am avut în anul acesta cu toții împreună. Cam asta-i adunarea de la Ivești, din casa sfințită de Dumnezeu, care a fost facută un Sfânt Paraclis. Zice Pacea: Câtă pace ai făcut, cât ai liniștit tu zbuciumul care era în familia ta? Eu răspund, mă întreabă Dumnezeu, mă întreabă Dumnezeu. Am vrut, cum spunea cântarea, am vrut, dar n-am putut, Iisuse, să cânt așa cum ar trebui. Aceasta este rodul umilinței și al smereniei noastre, în lacrimi, când ochii îți lăcrimează, cum zice fratele Traian: Două plânsuri sunt, de câință și de dor. Deseori rugăciunile noastre sunt îmbălsămate cu lacrimi de dor: Am vrut, dar n-am putut cânta… Pacea…
Eeeh, acuma vine o virtute pe care Dumnezeu și Duhul Sfânt i-a pus-o îndelungă. Și anume: Rabdarea. Ce zice Răbdarea despre noi? Cum am lucrat? Cum am tăcut la vina altuia, cum nu l-am învinuit, cum l-am acoperit și ne-am rugat pentru el, zice îndelunga răbdare.
Ne întreabă, fiecare virtute, fiecare roadă, fiecare mădular al Duhului Sfânt (este asta care am citit-o toata aici, la urmă – roada Duhului Sfânt): Cât a rodit în noi îndelunga răbdare?
Deci în tăcere, citim în tăcere, ascultăm în tacere, dar cu inima deschisă. Fraților, asta vrea Dumnezeu: Fiiule, dă-mi inima ta! Creatorul se roaga de creatură. Gândiți-vă, frățiile voastre, ce bunătate, ce desăvărșire, ce Dumnezeu bun avem noi – Fiule, dă-mi inima ta! Și să găsească ochii tăi plăcere în căile Mele. (în Vechiul Testament, vorbesc proorocii).
Deci îndelunga răbdare ne cercetează în seara aceasta, aproape pe tot anul. Cât am răbdat, cât am așteptat, cât ne-am rugat noi pentru X și pentru Y. Nu numai pentru familia noastră, fraților și surorilor. Asta toți o știm, haideți să ne facem mai mare pomelnicul, mai mare rugaciunea.
Acuma urmează, după răbdare, Bunătatea. Cât de buni am fost noi? Buni adevărat. Este și bun rău, dar Duhul Sfânt aici ne arată bunătatea, a fi bun. Orice bunătate este roada Duhului Sfânt.
Ne întreabă și această virtute, și acest rod al Duhului Sfânt, Bunătatea: Cât am fost noi buni? Unde și cu cine? Avem pace și liniște când găsim acest rod în viața noastră, fraților, nu-i adevărat? Nu ziceți așa în inima frățiilor voastre? Da! În cutare loc, eu am fost bun! Când păzim Cuvântul lui Dumnezu, spune Sfântul Apostol, unul din ei – nu știu cine, zice că: Prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu intrăm și noi în odihna lui Dumnezeu – Sfântul Pavel spune, în Evrei, mi-am adus aminte. Intrăm în odihna lui Dumnezeu. Cum Dumnezeu, după ce a făcut cerul și pământul și omul, a șaptea zi s-a odihnit din lucru. Și era bine, îi părea așa bine că soarele strălucește, luna și stelele, omul… și el acolo. Știa ca va cădea omul. Așa și noi prin păzirea poruncilor și prin ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu intrăm în odihnă, ne bucurăm că am răbdat. Da, am răbdat în cutare loc, Doamne. Nu ne lăudam cu asta, dar da, am răbdat, sau am fost bun, cum zice aici. Da…bunătatea.
Acuma urmeaza Facerea de bine. Faceți acolo, așa, băgăjelu ca să fie undeva acolo la poartă și ziceți: Doamne, trimite-mi săracul! Și vi-l trimite, să știți, din experiență vă spun. Am început să plâng când l-am văzut. Doamne, chiar pe acesta l-am dorit! Cine l-a trimis? Dumnezeu!
– Nea Tăchiță, ai ceva?
– Hai încoace!
Deci, fraților, Facerea de bine este roada Duhului Sfânt și ea ne întreabă acuma – cât ai lucrat cu mine, măi? Să vedeți la urmă ce minuni fac toate acestea!
Facerea de bine, așa…
Acum mai urmează Credința. Credința este darul lui Dumnezeu care a fost dat odată, sfinților pentru totdeauna. Sfântul Petru spune așa: Vestesc Evanghelia tuturor celor care au căpătat o credință de același preț cu a noastră. Deci, fraților, noi avem credința sfinților apostoli. Ce-a zis el când întrebat Domnul:
– Cine zic oamenii că sunt Eu (Fiul omului!)
– Unii au zis că ești Ilie, alții că ești Ioan Botezătorul, unii că ești unul din prooroci.
– Dar voi cine ziceți că sunt?
S-a ridicat Sfântul Petru, s-a ridicat Credința și a zis:
– Tu ești Fiiul lui Dumnezeu celui veșnic, că noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul!
– Ferice de tine, Simone, fiiul lui Iona (pomenea și pe tatăl său). Vasăzică, credința – prin credință noi, fraților, nădăjduim că vom moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
Nu te uita la tine
Că ești atât de slab,
Nici la vrăjmașul care
Te-ar nimici degrab,
Ci uită-te la cer (adică la Dumnezeu, spune cântarea).
Când mă v-a lovi vrajmașul
Cu a-noielii suferinți,
Tu-mi adu mereu aminte
Scumpele-ți făgăduinți.
Adică, dăm lovitură prin făgăduinți, așa a spus Stăpânul meu și așa va fi, așa voi fi.
Eeei, acuma urmează una frumoasă tare, după credință: Blândețea.
O, Doamne! Noi facem parte, familia noastră, dintr-o familie cam iute, adică până la urmă și nervoși, nu zic despre alții, zic despre noi, familia noastră. Deci eu ce răspund la Blândețe?
– Da, e adevărat, dragă virtute, e adevărat, nu te-am folosit cum trebuie, n-am fost cum trebuie, dar după aceea știi tu că mi-a părut rău. Așa trebuie să vorbim cu virtuțile, fraților. Știi că mi-a părut rău și că m-am hotărât să te folosesc, Blândețe.
Eheei, ce urmează acuma, fraților, după Blândețe, spune, Înfrânarea. Înfrânarea!
Să știu să tac când Iuda întreabă
De tine și de Ghetsmani…
Vasăzică, Înfrânarea, înfrânarea de la tot ce este rău și trupește, și sufletește, și duhovnicește, că noi suntem ca o treime: trup, suflet și duh. Ne-a făcut Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui? Da! Deci așa suntem.
Și ne verificăm, fraților. Dar, vă rog frumos, să nu vă duceți în întristare, să nu vă duceți în umilință prea vinovată, ci haideți să ne ducem în smerenie, în curaj, cum spune fratele Traian – Curaj, trudit semănător, cu mâna tot mai bătătorită – adică, te scoli la treabă!
Înfrănarea, da, are multe de spus despre noi și le primim, fraților și surorilor, că este roada Tatălui nostru. Știți frăția voastră că noi ne-am născut prin Duhul Sfânt? Știți frăția voastră că… a întrebat Sfânta Fecioară Maria pe îngerul Gavriil: Cum vine asta, Doamne, că eu nu știu de bărbat. – Duhul Sfânt va veni peste tine! – Așa a venit peste noi la legământul nostru și ne întreabă: Îl păstrăm? Îl ținem? Ce cuvânt ne-am dat atunci? Te voi urma, Doamne, te voi urma… și să ne ținem de cuvânt! Înfrânarea!
Eii… acuma vine o virtute tare gingașă, fraților și surorilor, și anume, se cheamă Curăția! Trebuie să fim curați. Curăția, vasăzică, în cuvântul nostru, în lucrul nostru… Eu cred – și spun sincer, că Dumnezeu este cu noi – nu prea am fost în curăție mereu, n-am făcut totdeauna tot ce-i curat. Am zis că și asta merge, dar după aceea celelalte virtuți mi-au spus: n-ai făcut bine. Și nu m-am mâhnit și nici nu m-am depărtat, i-am dat dreptate la celelalte virtuți și m-am pus pe pocăință, pe căință și îndreptare.
Curăția…
Și după aceea spune: împotriva acestora nu este lege – deci nici o lege a lui Dumnezeu, nu a oamenilor, a lui Dumnezeu, nu condeamnă acestea, pentru că sunt roade ale Duhului Sfânt de la care așteaptă bunul Dumnezeu și Mântuitorul nostru ca prin toate acestea să fie sufletul nostru și trupul nostru și duhul nostru un câștig al jertfei Lui, a morții Lui, fraților.
Cică, cerul întreg se bucură și se veselesc îngerii și serafimii când un păcătos se întoarce la Hristos. De aceea ne cercetăm aici, acum, acasă și pe viitor, că: toate aceste virtuți ce zic despre noi…? Știți, frăția voastră, ca ele, toate aceste pe care le-am citit eu, care sunt roade ale Duhului Sfânt, ne vor cere nouă Împărăția lui Dumnezeu?
– Da! Da, Tată, da, Duhule Sfinte, a lucrat cu mine, v-a zice blândețea, da! V-a zice răbdarea, da! Ne va cere…
Și spune: ni se va da din belșug intrare în Împărăția Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, nu ne oprește nimeni, pentru că acestea sunt care au lucrat în viața noastră și viața noastră este, cum să zic, pregătită pentru Împărăția lui Dumnezeu prin ele. Și se poate să nu intre în Împărăția lui Dumnezeu un om pregătit sufletește prin aceste virtuți? Nu exista! Ci dimpotrivă, i se dă intrare din belșug, slobozi, cum spune Apocalipsa.
Cică, a venit o mare mulțime, fără număr, îmbrăcată în haine albe și cu ramuri de finic în mână, iar îngerul întreabă pe Sfântul Ioan caruia i se descoperea Apocalipsa: Cine sunt aceștia? Iar Sfântul Ioan spune: Nu știu eu, Doamne, Tu știi… E adevărat, el nu știa, era om, dar îngerul zice: Măi, acești vin din necazul cel mare, aceștia și-au spălat hainele și le-au albit (că una-i spălatul, și alta-i albitul – albitul înseamnă desăvărșit) – și-au spălat și și-au albit hainele în sângele mielului, de aceea au dreptul să intre pe porți în cetate.
Deci fraților, jos cu necredința, jos cu îndoiala, sus îndemnul și curajul la Dumnezeu, că până la urmă nu prin efortul nostru ne mântuim, ci prin harul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, că cică cel care lucrează își i-a plata că a lucrat, de aceea nu prin faptă se mântuiește omul, ci prin Har și acesta nu este de la oameni, e de la Dumnezeu, îi darul lui Dumnezeu.
Să ne cercetăm mai departe sinceri și cum am spus…
Spun iar acum la sfârșit: ce bun e Dumnezeu!
Am zis: Doamne, dacă Tu ai face adunării cunoscute greșelile mele, ce mă fac eu oare? Dar el știe, adânc… înainte, că eu mă voi pocăi și voi plânge pentru ele. Dar știe el ca așa e bine, să nu ni le descopere, ci numai dacă eu, cum spune Sfântul Iacov: Mărturisiți-vă unuii altora păcatul…
Da, deci spun eu: uite ce am făcut…așa, așa, așa, ticălosul de mine!
Și am spus odată, o nebunie a mea din tinerețea mea: Doamne, celui care v-a iesi înaintea mea am să-i spun!
Ce știți voi… știți cine a iesit? O femeie! Și am zis, Doamne, dacă am spus: cine va ieși înaintea mea, lui îi spun, ei i-am spus! Știți ce a zis sora?
– Frate, ca să fii smerit ți-a dat Dumnezeu asta! – M-a întărit, m-a mângâiat. Deci, fraților, Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească, ca să fim curați pe viitor. Ce știm noi… nici până mâine, cum îi spuneam părintelui: Părinte, zic, înapoi mă duc până în copilăria mea și-mi aduc aminte, dar înainte nu știu nici până mâine. – Da, așa-i!
Deci, ne verificăm, că nu știm când ne va chema Domnul Acasă și ne va pregăti El felul cum trebuie să ne ducem acasă. Să ne ajute pe toți… și pe tineri, și pe așa… Ridicați-vă la treabă, fraților, surorilor, rugați-vă, ridicați-vă la rugăciune…
V-am povestit – era o adunare mare, în Ardeal, repet ca să ne amintim – și s-au rugat frații ca să înceapă adunarea, dar nu se ridica nimeni să vorbească, și am stat, și am stat, nici cântare… Se ridică un frate și spune: Fraților, haideți să facem din nou rugăciune ca să deschidem adunarea (dar se făcuse). Ne-am ridicat cu toții… și tot nu începea nimeni. Dar o sora, tocmai din capătul mulțimii care era acolo, a început: Doamne Iisuse, Hiul (nu zicea Fiul, zicea Hiul) lui Dumnezeu care ai murit pentru noi, ajută-ne, fii cu noi… Măi fraților, am început să plângem cu toții, după ce a terminat rugăciunea, s-a rugat un frate și a început adunarea. Știți cum se ridicau frații la treaba? Ați văzut de unde a venit izbăvirea și puterea?
De aceea, Duhul Sfânt vă roagă, virtuțile vă roagă – surorilor, însoțiți-ne cu rugăciunea pentru că e nevoie, atât pentru frăția ta care te rogi cât și pentru cel care aude!
Și pe mai departe să ne întărească Dumnezeu ca în anul care vine numai bucurie de la cel din Cer. Fraților, Dumnezeu să ne ajute!
Slăvit să fie Domnul!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin!