„«Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.»“ (Ioan 4, 22)
O, mulţime evlavioasă, popor neştiutor, suflete dornice! voi, care alergaţi la biserici, la temple, la sinagogi şi moschei, voi, care Îl adoraţi pe Dumnezeu sub diferite forme şi nume, bieţi oameni care Îl căutaţi pe Dumnezeu cu ochii de lut şi cu mâinile de pământ, ca să-L atingeţi şi să-L pipăiţi, cât de adânc dureroase sunt constatările Domnului: voi, sărmanii, vă închinaţi unui Dumnezeu Care vă este atât de necunoscut multora! (Fapte 17, 23).
Vă închinaţi unui Dumnezeu pe Care nu căutaţi să-L cunoaşteţi, pe Care nici nu însetaţi să-L cunoaşteţi.
Pe Care nu-L iubiţi şi nu-L doriţi. Chiar vă temeţi de apropierea şi cunoaşterea Lui, atât de mulţi dintre voi!
Îi daţi jertfe, Îi înălţaţi case falnice, Îi strigaţi slujbe şi rugăciuni lungi, Îi aduceţi închinarea voastră îndepărtată şi plină de teamă, dar nu vă apropiaţi de El. Căci cei mai mulţi nici nu doriţi să-L cunoaşteţi. Ca nu cumva, cunoscându-L, să-L ascultaţi!
Voi tocmiţi păstori, rabini, hogi, predicatori… plătiţi orice şi oricui, numai să nu vă apropiaţi voi de El, ci să meargă alţii înaintea Lui pentru voi, care nu-L cunoaşteţi şi care nu doriţi să-L cunoaşteţi!
Îi daţi lui Dumnezeu cu bucurie şi în grabă pomenile voastre, închinarea voastră, daniile voastre, orice, –
numai să nu-I daţi inima voastră. Să nu-I daţi viaţa voastră în toată intimitatea!
O, suflete nenumărate, voi, cei care vă închinaţi la Cel pe Care nu-L cunoaşteţi, pentru că nu căutaţi să-L cunoaşteţi şi nu doriţi să-L cunoaşteţi
şi pentru că nimeni nu vi L-a făcut cunoscut până astăzi,
nu doriţi voi oare să-L cunoaşteţi pe Dumnezeul nostru?
Să vă apropiaţi de El,
să vă uniţi cu El,
să vă alipiţi de El cu toată puterea credinţei voastre şi pe totdeauna?
O, de aţi şti voi cât de mult vă iubeşte pe voi Dumnezeu! Şi cât ar dori El să vă uniţi cu El, ca să vă facă fericiţi!
O, dacă aţi şti voi cât de mult a făcut El pentru voi. Cât de mult vă iubeşte El. Şi cât de mult este mâhnit din pricină că voi, toţi cei pentru care El a făcut atât de mult, nu vreţi şi nu doriţi să-L cunoaşteţi!
Cum să vă arate? Şi cum să vă mai spună, ca să înţelegeţi odată că nimic din ceea ce vreţi să-I daţi nu-L poate mulţumi. Şi nu poate primi de la voi, dacă nu-I daţi inima voastră?
Nimic din ceea ce Îi daţi nu poate înlocui darul cel mai de preţ pe care Îl vrea El, singurul dar pe care îl aşteaptă Domnul de la voi şi pe care îl primeşte cu cea mai mare bucurie: inima voastră (Prov. 23, 26; Rom. 6, 13-19; 12, 1).
O, când Îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu, atunci Îi veţi şi aduce o închinare vrednică de El!
Atunci nu veţi zice că aici sau că acolo,
ca să nu faceţi nici aici, nici acolo,
ci în toată vremea şi în tot locul (Efes. 6, 18),
veţi căuta să-I slujiţi cu ascultare lui Dumnezeu, prin Hristos!
Atunci nu veţi face o închinăciune de mântuială,
ci părtăşia cu Dumnezeu vă va fi o adâncă necesitate lăuntrică. O mare trebuinţă a întregii voastre fiinţe!
Atunci veţi alerga la rugăciune ca la o îmbrăţişare adânc fierbinte, dorită şi sfinţitoare,
căci aşa închinători şi doreşte El!
Preadulcele nostru Mântuitor,
Te rugăm îndură-Te cu bunătate de acei care nu Te cunosc pe Tine cum doreşti Tu să fii cunoscut de ei,
căci, de cele mai multe ori, nu numai din vina lor sunt aşa, ci mai ales din vina altora.
Şi îndură-Te, Doamne, de aceste suflete, trimiţându-le mărturisitori puternici,
duh de pocăinţă,
inimă ascultătoare şi minte chibzuită,
pentru a Te cunoaşte şi urma aşa cum doreşti Tu.
Amin.
Traian Dorz, HRISTOS – IZVORUL NOSTRU