Traian Dorz, Hristos – Jertfa noastră
„Şi în altă parte, Scriptura mai zice: «Vor vedea pe Cine au străpuns».“ (Ioan 19, 37)
Cei care L-au străpuns pe Iisus atunci au şi văzut îndată pe Cine au străpuns.
Sutaşul şi cei ce-L păzeau pe Iisus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi toate cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: „…Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!“ (Mt. 27, 54).
Înfricoşarea sutaşului l-a făcut să creadă în Iisus. Credinţa l-a făcut să se hotărască pentru El.
Şi astfel, sângele din Coasta Sfântă a lui Iisus, pe care chiar el o străpunsese, i-a spălat sufletul său şi conştiinţa sa de greutatea păcatului săvârşit.
Sutaşul acesta, Longinus, se spune că a fost printre primii creştini şi martiri ai lui Iisus.
De străpungerea coastei Domnului ne-am făcut şi noi cu toţii vinovaţi!
Prin păcatele noastre, şi noi am săvârşit această faptă cumplită. Fiecare păcat pe care l-am făcut cu vorba sau cu fapta s-a prefăcut o suliţă cu care L-am străpuns pe Scumpul nostru Mântuitor şi Răscumpărător Iisus.
Ce dureroase trebuie să fi fost pentru Inima Lui simţitoare loviturile sălbatice ale înjurăturilor, ale bârfelilor, ale vorbelor noastre ruşinoase! Şi ale faptelor noastre nedrepte, necinstite şi necurate!
Dar slăvită să fie dragostea şi îndurarea Lui de noi şi binecuvântată să fie clipa când ochii noştri s-au deschis ca să vedem Cine este Acela pe Care şi noi L-am străpuns.
Binecuvântat să fie Harul care ne-a îngenuncheat atunci la picioarele Crucii lui Iisus, ca să-I spălăm rănile făcute de noi, cu lacrimile noastre de pocăinţă şi de îndreptare.
Sângele Inimii Sale dumnezeieşti ne-a curăţit atunci nouă sufletul.
Şi apa Cuvântului Său viu ne-a dat fiinţei noastre spălarea naşterii din nou (Tit 3, 5).
Astfel, prin nespus de marea Lui bunătate, păcatul nostru cel mare s-a transformat într-un har şi mai mare.
Tot ce fusese în noi roşu cum e cârmâzul s-a făcut alb precum zăpada.
Şi ce era ca purpura s-a prefăcut ca lâna (Isaia 1, 18).
Spălate în Sângele Mielului, veşmintele noastre s-au albit precum lumina (Apoc. 7, 9-17).
Ce mare a fost faţă de noi harul lui Dumnezeu, care ne-a deschis încă de acum ochii, ca să vedem pe Cine am străpuns! Şi să putem veni la El, ca să-I cerem şi să primim iertarea şi spălarea Sa.
Niciodată nu vom fi în stare să-I mulţumim îndeajuns.
Niciodată nu vom uita cruzimea noastră faţă de El şi bunătatea Lui faţă de noi.
Niciodată să nu uităm ce I-am făcut noi Lui, – şi ce ne-a făcut El nouă!
Pentru ca nu cumva, uitând, să ne înşele iarăşi şarpele şi să-L străpungem din nou, cum vedem cu groază şi durere că fac mulţi.
O, voi, care Îl străpungeţi încă şi astăzi pe Iisus cu cuvintele credinţei voastre sau cu suliţele nelegiuirilor, nepăsării şi tăgăduirilor voastre, – nu veţi fi mereu tari!
Nu veţi fi mereu tineri, nu veţi fi mereu mari, nici nu veţi fi mereu sănătoşi.
Vor veni zile când veţi slăbi, când veţi cădea, când veţi fi bolnavi, când veţi îmbătrâni.
Nu vă va sta mereu în faţă viaţa!
Va veni clipa când vă va sta în faţă – rece, neînduplecată şi înspăimântătoare – moartea.
Nu vă va sta în faţă Iisus mereu răstignit. Iisus mereu iertător. Vă va sta curând în faţă Iisus şi înviat, Iisus şi slăvit, Iisus şi Împărat, Iisus şi Judecător. Şi atunci veţi vedea!
Veţi vedea cu spaimă, cu groază, cu uimire, cu strigăte, cu ţipete şi cu vaiete că El era acela pe Care voi L-aţi străpuns.
Îl veţi vedea! Fiţi siguri că Îl veţi vedea!
Şi nu vă veţi mai putea întoarce nici faţa şi nici paşii de la tot ce aţi făcut. Şi nici de la ceea ce v-aţi ales, făcând ce aţi făcut.
Cum sunteţi de siguri că v-aţi născut, aşa fiţi de siguri că veţi muri.
Şi cum de adevărat este că Îl străpungeţi acum, aşa de adevărat este că Îl veţi vedea atunci.
Este oare vreunul dintre voi înţelept acum? Dacă este, acela să-şi deschidă ochii. Apoi inima!
Pentru ca să nu i se deschidă mâine iadul, ci Porţile Împărăţiei veşnice ale lui Hristos (II Petru 1, 11).
Scumpii mei fraţi şi surori, dacă ştim cât de dureros ne străpung chiar şi pe noi vorbele grele, faptele urâte, apucăturile stricate ale celor care trăiesc în nelegiuire, cât de dureros trebuie să străpungă acestea Inima Domnului!
Dacă pe noi ne dor atât de mult împunsăturile celor pe care îi iubim, ale acelor apropiaţi, de la care avem dreptul să aşteptăm numai mângâiere, cât de mult trebuie să-L doară pe Iisus nerecunoştinţa şi jignirea noastră, ale celor care spunem că suntem ai Lui, în învăţătura, în Lucrarea Domnului?
Nu loviţi în fraţi.
Nu vă jigniţi unii pe alţii!
Nu vă împungeţi şi nu vă străpungeţi inimile cu certuri, cu dezbinări, cu bârfeli, cu minciuni, cu lovituri nedrepte şi neadevărate.
Căci veţi vedea odată că, prin toate acestea, aţi străpuns Inima Domnului.
Fie-vă milă de El. Ca să-I fie şi Lui milă de voi. Altfel, vă va străpunge fără milă plata faptelor voastre, pe neaşteptate şi grabnic.
Mărire veşnică Bunătăţii Tale, Iisuse Doamne, Îndurarea şi Ispăşirea, Răscumpărarea şi Mântuirea sufletelor noastre. Îţi vom aduce slavă mereu şi mereu toţi cei ce Te iubim.
Din toată inima Îţi mulţumesc şi eu că m-ai făcut să‑mi văd nelegiuirile mele cu care Ţi-am străpuns atât de dureros şi atât de mult Inima Ta.
O, nu voi fi în stare niciodată să arăt cât de mult îmi pare rău acum pentru fiecare împunsătură pe care Ţi-am făcut-o.
Cât de adânc mă pocăiesc pentru toate aceste fărădelegi ale mele!
Cât de mult Îţi mulţumesc că le-ai iertat.
Şi cât de mult doresc să nu mai pot păcătui niciodată împotriva Ta şi întru nimic!
Ajută-mă la acestea pe mine şi pe toţi ai mei. Pe toţi ai Tăi şi pe toţi oamenii.
Amin.