Pe vremea când apostolii predicau Evanghelia Mântuitorului, Grecia, cu capitala ei Atena, era capitala culturală a lumii întregi. Cultura vremilor de atunci era aşa de înaintată, încât ea a rămas până în ziua de azi temelia ştiinţei şi filosofiei. Dar era aceasta o cultură fără Dumnezeu, o cultură ce nu ţinea seamă de dorinţele şi lipsurile sufletului şi de aceea oamenii de pe atunci, cu toată cultura, nu erau fericiţi. Lumea era plină de frământări sufleteşti şi filozofii căutau un reazem sufletesc. Prin ajutorul minţii lor, filozofii ajunseseră a înţelege că este şi trebuie să fie un altfel de Dumnezeu de cum erau idolii lor ciopliţi din piatră şi metal. În căutarea acestui Dumnezeu şi în cinstea lui, atenienii ridicaseră şi o biserică pe care scria „Necunoscutului Dumnezeu“. În această Atenă „plină de idoli“ ajunge Apostolul Pavel şi începe a-L predica pe Iisus Hristos prin sinagogi şi pe stradă. La început filozofii râdeau de el dar mai târziu îşi ziseră: „Hai să vedem ce vrea acest limbut“. Şi l-au invitat pe Pavel să vorbească în areopag, adică în locul unde învăţaţii țineau adunări şi vorbeau poporului. În fața învățaților şi a poporului, Pavel, stând în picioare astfel a grăit:
„Bărbaţi atenieni, întru toate vă văd pe voi ca şi cum ați fi mai cucernici. Pentru că, trecând şi privind închinăciunile voastre, am aflat şi un jertfelnic întru care era scris: «Necunoscutului Dumnezeu». Pe Care, necunoscându-L voi Îl cinstiți, pe Acesta eu Îl vestesc vouă. Dumnezeu a făcut lumea şi toate cele ce sunt într-însa. Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului… El dă tuturor viață şi suflare şi toate. Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc să locuiască peste toată fața pământului, așezând vremile cele mai înainte rânduite şi hotarele locuinţei lor; ca să-L caute oamenii pe Domnul, că doară L-ar simți pe El şi L-ar afla, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci întru Dânsul viem şi ne mişcăm şi suntem, precum şi oarecare dintre poeții voştri au zis: că neamul lui Dumnezeu suntem…“
Iar ascultându-l pe el unii îşi băteau joc iar alții au zis: „Te vom auzi iarăşi pe tine despre aceasta.“ Şi aşa Pavel a ieşit din mijlocul lor. Iar oarecare bărbaţi, lipindu-se de el, au crezut, între care era şi Dionisie Areopagitul şi o femeie anume Damaris, şi alții împreună cu dânşii. (Citiți pe larg vorbirea întreagă la Faptele Apostolilor (17, 22-34).
Minunata vorbire a lui Pavel din Areopagul Atenei se potriveşte şi vremilor noastre. O cultură fără Dumnezeu şi o ştiintă fără Evanghelie trăieşte şi omenirea de azi şi pentru asta nu-i fericită. Vremuri pline de ştiinţă şi pline de fel de fel de înaintări şi descoperiri trăim, dar fericirea oamenilor n-a sporit tocmai din pricină că au rămas înapoi cu sufletul (oare nu erau, spre pildă, mai fericiţi bătrânii din vremile când nu era altfel de transport decât carul cu boi?). E plină şi lumea de azi de frământări sufleteşti şi învăţaţii scriu cărţi întregi pline cu sfaturi şi planuri despre însănătoşirea stărilor din lume. Dar toate sunt şi vor fi în zadar până când oamenii nu vor cunoaşte cu adevărat pe „necunoscutul Dumnezeu” pe Care Îl căutau atenienii şi Îl vestea Pavel. Dumnezeu este şi azi un „necunoscut”. Cei mai mulţi oameni nu-L cunosc cu adevărat nici azi pe Dumnezeu şi de aceea se închină la idoli de plăceri şi patimi lumeşti.
O, cât de frumos şi de adânc a vorbit Pavel în Areopag! „Oamenii, zicea Pavel, sunt făcuţi să-L caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L afle şi Dumnezeu nu este departe de fiecare dintre noi”… L-ai căutat şi L-ai aflat tu, cititorule, pe Dumnezeu? Numai cine L-a căutat pe Domnul trăieşte o viaţă adevărată. Cine nu L-a aflat trăieşte o viaţă pierdută. „Căci în Dânsul vieţuim, ne mişcăm şi suntem”, zicea Pavel. Acesta este înţelesul vieţii noastre celei adevărat creştineşti: să trăim (vieţuim) în Domnul, să ne mişcăm în El şi să fim totdeauna cu El şi El cu noi. Minunată este această viaţă şi plină de nespusă putere şi dar. O astfel de viaţă trăia Apostolul Pavel când zicea: „Hristos este viaţa mea, nu eu viez, ci viază întru mine Hristos” (Galateni 2, 20); şi de aceea „toate le pot în Hristos, Care mă ajută” (Filipeni 4, 13). O astfel de viaţă trebuie să trăieşti şi tu, cititorule. O trăieşti?
Şi încă ceva. Cum au ascultat oamenii vorbirea lui Pavel? Unii au râs de el, ne spune Scriptura, alţii l-au ascultat cu plăcere, dar numai câţiva L-au primit pe Iisus Cel vestit. Cam aşa e şi azi. Cei mai mulţi râd şi nu le pasă de chemările mântuirii sufleteşti; alţii – mulţi şi aceştia – ascultă cu plăcere Cuvântul lui Dumnezeu, dar viaţa nu şi-o schimbă şi de păcate nu se lasă. Numai puţini sunt aceia care îşi închină viaţa cu adevărat la picioarele Domnului şi încep o viaţă nouă cu El.
Tu, cititorule, dintre care eşti?
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor», nr. 7 / 8 febr. 1925, pag. 4