Alege bine ţinta spre care te îndrepţi,
c-ai să-ţi primeşti răsplata când nici n-ai să te-aştepţi
şi vei răspunde veşnic în faţa lui Hristos
de toţi cei ce-ţi urmează pe drumul ce i-ai scos.
Să mă întorc iarăşi la altceva, mai înainte.
După un an de zile de la trimiterea, în 1971, a memoriului la patriarh, am fost chemat la Protopopiatul Beiuş pe ziua de 14 martie 1972, pentru o întâlnire cu episcopul Oradiei, care avea să-mi comunice ceva din partea patriarhului. M-am bucurat de această ocazie. Voi căuta să le înfăţişez din nou, cu toată durerea, situaţia grea în care ne găsim şi să le pun pe inimă marea răspundere pe care o au pentru soarta Bisericii, ameninţată pe de-o parte de rătăcirile şi dezbinările provocate din afară, care se adâncesc cu fiecare zi din cauza indolenţei şi imoralităţii dinăuntrul ei; iar pe de altă parte, de necredinţa şi decăderea din mijlocul ei, care creşte la fel. Iar lucrarea Oastei, care ar fi de cel mai mare ajutor în redresarea lucrurilor, continuă să fie privită cu duşmănie şi lovită în toate felurile.
În ziua fixată, când intram în biroul protopopului, mă aşteptau amândoi, episcopul şi protopopul. Îndată a intrat acolo şi inspectorul cultelor.
– Frate Dorz, începu Episcopul, eu te cunosc pe dumneata din 1945-1946, de când veneai pe la Săsciori cu fratele Marini. Şi eu sunt de pe acolo… Te-am chemat acum ca să-ţi spun că patriarhul vrea să stea de vorbă cu dumneata în problema Oastei Domnului, aşa că ai să-i scrii la Patriarhie, cerându-i o audienţă şi veţi discuta amândoi. | Continuare »
Versuri: Traian DORZ, compoziţie şi interpretare: Culiţă MIHĂILĂ
Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Sus ochii, şi gândul, şi braţul, şi paşii!
Slăvita Cetate cerească răsare,
iar cea mai frumoasă şi sfântă intrare
e-aceea prin care te nalţă vrăjmaşii.
Răbdare în chinuri şi-n lipsuri răbdare,
în zbucium, în lupte şi-n dorul fierbinte!
Pe faţa brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… Priveşte nainte!
Răbdare-n viaţă şi-n moarte răbdare!
Al tău e triumful din veacul ce vine.
Când noaptea apune, când Ziua răsare…
nu moarte-i aceea, ci viaţă şi har e
răsplata răbdării-ndelungi şi senine.
Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Priveşte răsplata, să birui suspinul
şi treci peste moarte cu-a vieţii cântare!
Răbdare, o, încă puţină răbdare,
căci vine seninul, seninul, seninul!…
Traian Dorz, Cântări îndepărtate
Versificare: Traian DORZ; interpretează corul «Timotheos»
Milă ai de mine, Doamne, după marea milă-a Ta,
după îndurarea-Ţi multă, şterge fărdelegea mea.
Spală-mi cu desăvârşire multele-mi nelegiuiri,
curăţă-mă de păcatul care nu-mi dă liniştiri.
Eu cunosc şi-mi ştiu prea bine, Doamne, fărdelegea-mi grea
şi păcatul meu stă, Doamne, necurmat naintea mea.
Numai contra Ta, Preasfinte, numai Ţie Ţi-am greşit
şi naintea Ta, Stăpâne, ce e rău am făptuit.
Astfel că în hotărârea-Ţi vei fi drept când vei lucra
şi vei fi fără de vină, Doamne-n judecata Ta.
Iată că-n nelegiuire eu pe lume am ieşit
şi-n păcate grele, Doamne, maica mea m-a zămislit. | Continuare »
Profetul vremurilor noastre
tu eşti un glas ceresc spre noi
în faţa marilor dezastre
şi-a Judecăţii de Apoi.
Şi eşti solia salvatoare
cu îndreptar de unic drum
din faţa morţii-ngrozitoare
cu cerul prăbuşit în scrum.
Şi eşti trimisul ultim care,
la pasul ultimei răscruci,
mai face-o ultimă chemare
spre Steagul Salvatoarei Cruci.
… O, de-am primi cu toţi solia
şi-am cugeta la sensu-i sfânt
’nainte de-a veni Mânia
cu ultimul deznodământ!
Hristos e Cel ce ne vorbeşte
prin glasul tău, „ceresc trimis“,
ce-n faţa morţii ne sileşte
pe cel din urmă drum deschis.
Fii binecuvântată, Viaţă
şi Cale, şi-Adevăr frumos!
Cât încă mai te-avem în faţă
noi vrem şi-alegem pe Hristos.
Poezii în lectura autorului Traian Dorz
Traian Dorz, din Cântarea Învierii
O, Sfântă Faţă-nsângerată,
senină sub cununa-Ţi grea,
spre slava Ta îndurerată
cum să-mi ridic privirea mea?
Cu lacrimi Te privesc,
cu lacrimi Te iubesc,
cu lacrimi Te sărut smerit,
căci pentru mine-ai suferit!
Ce susă-i slava Ta divină,
ce joasă-i aplecarea Ta
între Sfinţenie şi Vină,
pe amândouă-a le purta!
Cum să-Ţi privesc acele rane
ce ştiu că eu Ţi le-am făcut,
– o, dureroasele piroane
ce-al meu păcat Ţi le-a bătut!…
Iisuse, răstignit de mine,
mă prăbuşesc plângând zdrobit:
ce vinovat sunt către Tine
– şi totuşi Tu cât m-ai iubit!
Zdrobit-am Inima-Ţi iubită,
făcând ce nu mai pot uita
– cu toată inima-mi zdrobită
plâng încleştat de Crucea Ta!
Traian Dorz, versificări şi meditaţii la Eclesiastul (format audio în lectura autorului)
«O deşertăciune a deşertăciunilor – zice Eclesiastul – o deşertăciune a deşertăciunilor!… Totul este deşertăciune. Ce folos are omul de toată truda lui pe care şi-o dă sub soare?»
A doua carte a lui Solomon, Eclesiastul, urmăreşte viaţa unui suflet care n-a ascultat întru totul de Domnul Dumnezeul său, nici de îndemnul primit. N-a urmat deplin calea lui Dumnezeu… Ci şi-a pus toată truda grea a vieţii sale să se bucure de viaţa lumii acesteia. Să-şi strângă comorile lumii acesteia. Să se desfăteze cu plăcerile lumii acesteia.
Astfel, ea începe cu încheierea. Şi se încheie cu judecata.
Deşertăciune este de la început şi până la sfârşit o viaţă care caută în primul rând lucrurile acestei lumi, slava ei şi desfătarea ei. Peste toată întinderea unei astfel de vieţi răsună mereu tristul refren: «O, deşertăciune a deşertă-ciunilor!…». Ca o puternică înştiinţare tuturor celor ce au apucat şi care merg pe calea aceasta… Că au apucat rău. Că merg rău. Şi că vor sfârşi rău.
Dar cine are astăzi urechi să mai audă?
Apleacă-mă, Iisuse, sub sfântă Crucea Ta,
căci eu numai prin Tine iertare pot afla.
Apleacă-mă, Iisuse, eu Crucea să-Ţi sărut,
să-mi plâng cu-amare lacrimi păcatul din trecut.
Apleacă-mă, Iisuse, la Sfântă Jertfa Ta,
ca Sângele Golgotei să spele vina mea.
Apleacă-mă, Iisuse, sub pocăinţă-acum,
să merg cu biruinţă pe-al mântuirii drum.
Apleacă-mă, Iisuse, ca treaz să fiu oricând,
să birui pe satana, în Jertfa Ta crezând.
Apleacă-mă, Iisuse – iar când vei judeca,
aşază-mă, Stăpâne, cu cei de-a dreapta Ta.
Tatăl te iubeşte dulce de nespus,
iată, pentru tine dete pe Iisus.
Vino cu grăbire, tu, care-ai greşit,
la El afli milă, vei fi mântuit.
Totul pentru tine Tatăl a făcut,
vino, ia iertare, fiule pierdut,
să primeşti Cuvântul pentru tine scris
şi să intri-n raiul ce ţi s-a deschis.
Să primeşti pe Fiul Care S-a jertfit,
El doar pentru tine Cruce-a suferit.
Tu,ascultă, vino azi când eşti che-mat;
Tatăl Sfânt îţi iartă negrul tău păcat.
Vino cu grăbire, vino, n-aştepta,
să primeşti tot harul de pe Golgota.
Soarele Nădejdii azi ţi-a răsărit,
fiu pierdut, o, vino să fii mântuit!
Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre, mare milă.
Traian Dorz
Corala Belcanto – Alba Iulia