Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele
1. Domnul şi Mântuitorul meu, iată, şarpele mă pândeşte totdeauna, dar văd că el îndrăzneşte să se apropie de mine doar când sunt singur. După cum a făcut şi faţă de mama mea Eva, când şi ea era tot singură.
2. Ce primejdioasă este totdeauna singurătatea pentru o femeie, adică pentru sufletul fără soţ, pentru sufletul cel mai slab!
3. Singurătatea, pentru suflet, este ca vântul pentru foc: pe cel tare îl face mai puternic, pe cel slab îl împrăştie de tot.
4. Prietenul singurătăţii mele şi al tăriei mele, nu-mi lăsa inima singură niciodată!
5. Nu mă părăsi când sunt mai slab, căci şarpele numai atunci îndrăzneşte să se apropie de mine. Şi ispita numai atunci mă poate birui.
6. Tatăl, Care m-a luat din coasta Ta, m-a dat Ţie, spre a-Ţi purta o însoţire veşnic nedespărţită şi a-Ţi face totdeauna bucurie cu gingăşia dragostei mele.
7. El mi-a rânduit astfel toată bucuria mea numai în Tine şi cu Tine.
8. Dar, într-o clipă nefericită, când, în umblările prin Edenul nostru, Ţi-am rămas în urmă, mi-a apărut în faţă şarpele.
9. Şi, în loc să alerg după Tine, m-am apropiat de el.
10. În loc să ascult de înştiinţările Tale, am ascultat la şoaptele lui.
11. Şi, în loc să-mi întind braţele spre Tine, am întins mâna spre el, iar mâna mea întinsă spre şarpe s-a uscat aşa.
12. De atunci, n-am mai putut înălţa niciodată mâna aceasta spre ceruri, în rugăciune slobodă şi caldă.
13. Purtam pe unul dintre cele două mădulare ale mele, ca o coptură respingătoare şi ca o arsură de jar, semnul atingerii străinului.
14. Îmi era milă de mădularul meu atins de păcat. Îl purtam ca pe o povară ruşinoasă şi usturătoare. Mi-l priveam judecându-mă cu cea mai necruţătoare osândă.
15. Şi mă târam cu cea mai amară căinţă spre căile pe unde, cândva, umblam cu Tine, în nădejdea reîntâlnirii şi împăcării Tale.
16. Speram că poate am să Te văd, că poate ai să mă vezi. Că poate ai să-Ţi aminteşti nu de căderea mea de o clipă, ci de dragostea mea veşnică.
17. Şi, pentru această amintire, să ai milă de mine.
18. Nimeni nu mă mai poate dezlega de blestemul meu, decât Tu. Cel singurul împotriva Căruia am păcătuit.
19. Dumnezeul meu şi salvarea mea, singura mea speranţă îmi poţi fi numai Tu.
Atinge-Te de mine, ca să mă sfinţesc iarăşi!
20. Rănile Tale cele numai din iubire şi sfinţenie să-mi vindece rănile mele cele numai din uitare şi păcat.
21. Singură atingerea Ta mă mai poate curăţi de atingerile şerpeşti, îmi poate şterge toate întinările nebuniei şi îmi poate da toată frăgezimea şi frumuseţea mâinilor dinainte de căderea mea.
22. Nu moartea să aibă ultimul cuvânt, ci Învierea!
23. Nu şarpele să aibă ultima bucurie, ci Tu!
24. Şi nu despărţirea să aibă ultima lacrimă, ci îmbrăţişarea noastră nemuritoare, o, Tu, dorul cel mai sfânt, dorul dragostei mele nemuritoare, Iisuse!…