Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
„Şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.“ (Efeseni 2, 16)
Părinţii unui copil ajunseseră la ceartă şi ură între ei. Şi curând se despărţiră unul de celălalt. Nici o împăcare nu mai părea cu putinţă între ei.
Copilul a încercat în toate felurile să facă iarăşi pace între ei, dar prăpastia era prea adâncă şi sufletele lor prea depărtate.
Din marea durere a acestei despărţiri, copilul se îmbolnăvi de moarte. De pe patul său din spital, copilul făcu în aşa fel ca amândoi părinţii să se întâlnească la patul lui, în ziua cea din urmă a vieţii sale. Dar cei doi stăteau, unul de-o parte a patului, iar celălalt de alta, fără a se privi şi fără a-şi vorbi unul celuilalt.
Copilul, privindu-i cu lacrimi pe amândoi, le luă câte o mână fiecăruia, le încrucişă peste inima lui care îşi trăia ultimele bătăi şi le zise: „Din dragoste pentru jertfa mea, împăca- ţi-vă!…“
Şi muri, cu mâinile cruce peste inima lui zdrobită, dar biruitoare.
*
Aşa ne-a împăcat pe noi dulcele, dragul, scumpul şi bunul nostru Mântuitor cu Tatăl nostru Cel Ceresc, de Care ne despărţeau munţii de păcate şi prăpastia noastră de nelegiuiri.
Peste Trupul Lui sângerând, peste Inima Lui străpunsă, mâinile noastre ridicate şi Mâinile Tatălui nostru Ceresc coborâte s-au întâlnit, s-au înfiorat şi s-au cuprins pe totdeauna, formând cea mai fericită şi cea mai mântuitoare Cruce, Crucea prin care a nimicit vrăjmăşia în care trăiam noi faţă de El în adâncurile păcatului. Şi El faţă de noi, în înălţimile sfinţeniei.
Niciodată n-ar fi fost cu putinţă această împăcare şi prin nici un alt fel de mijloc nu s-ar fi putut ea face, decât aşa, prin Jertfa şi prin Crucea Lui, singurul Preţ şi singurul Mijloc prin care s-a putut.
Acum, din starea fericită şi mântuitoare în care am ajuns prin El, bucurându-ne de dragostea şi iertarea cea dulce şi fericită a Tatălui, gândindu-ne la grozăvia pierzării în care zăceam înainte şi la osânda veşnică în care ne-am fi mistuit fără nici o nădejde, abia acum ne dăm seama ce nebănuit de mare a fost Harul lui Dumnezeu arătat faţă de noi în Hristos Domnul. Ce plan fericit şi mântuitor a fost cel al Milei şi Iubirii lui Dumnezeu faţă de noi şi prin care am putut fi salvaţi!
Şi cât de recunoscători şi de îndatoraţi în totul şi pe veci trebuie să ne simţim noi faţă de Dumnezeu, în Iisus Hristos, Domnul nostru, pentru nemărginita Lui îndurare prin care El Singur a făcut totul pentru a ne mântui.
Prin Cruce, numai prin Cruce s-a făcut toată această lucrare mântuitoare a sufletelor noastre.
De aceea Crucea trebuie să ne fie nouă pe vecii vecilor, atât în semnificaţia ei nevăzută, cât şi în semnul ei văzut, ceva mai înalt şi mai sfânt ca orice alt semn de pe lumea asta. În ea este puterea lui Dumnezeu pentru oricine crede (I Cor 1, 18).
Crucea pe care Moise, în pustie, a spânzurat chipul şarpelui închipuia profetic şi zguduitor semnul Crucii în care şi prin care puterea şarpelui va fi zdrobită, iar veninul lui, păcatul, va fi înlăturat.
În semnul acesta poruncit de Dumnezeu era puterea Lui minunată care vindeca pe oricine privea cu credinţă spre Dumnezeu şi se apropia de El cu nădejde (Num 21, 4-9).
În Semnul acesta Sfânt al Crucii a rămas mereu şi va rămâne mereu, până în veşnicie, toată această putere biruitoare asupra şarpelui şi salvatoare de păcat – veninul cu care ne-a infectat el pe toţi.
Oricine se apropie de Crucea lui Hristos cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste capătă prin Puterea Jertfei lui Hristos, care s-a adus pe ea şi care a rămas nedespărţită de ea, iertarea păcatelor şi puterea de biruinţă asupra păcatului şi a celui rău, izvorul acestui păcat.
Dacă cinstim Cartea Sfântă, Biblia, care este întruparea văzută a Cuvântului celui nevăzut al lui Dumnezeu (II Tim 3, 16-17),
şi dacă cinstim Pâinea şi Vinul care sunt întruparea văzută a Trupului şi a Sângelui celui nevăzut al lui Hristos, atunci tot aşa trebuie să cinstim cu sfinţenie şi Semnul Sfintei Cruci, care este întruparea văzută a Jertfei nevăzute a lui Hristos, puterea şi mântuirea lui Dumnezeu din mijlocul nostru.
Sufletul meu şi fiul meu, tu să fii deplin încredinţat de acest adevăr! Şi să nu te clatine din încredinţarea aceasta nici o şoaptă străină şi vicleană. Să ştii că aceasta vine să-ţi bârfească acest semn sfânt numai de la şarpele care o urăşte, fiindcă el a fost zdrobit prin ea.