Preot Iosif TRIFA, Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Imaginea de mai jos reprezintă o arătare dumnezeiască pe care a văzut-o proorocul Ezechiel şi o istoriseşte în Biblie după cum urmează:
„Fost-a asupră-mi mâna Domnului şi m-a scos Domnul în duh şi m-a pus în mijlocul unei văi plină de oase. Şi m-a făcut să trec pe lângă dânsele de jur împrejur; şi iată, ele multe foarte erau pe faţa văii şi iată, erau uscate foarte. […] Şi mi-a zis: «Pro­feţeşte Duhului, profeţeşte, fiul omului, şi zi Duhului: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă asupra acestor morţi, ca să învie». Deci am profeţit cum mi s-a poruncit şi duh de viaţă a intrat într-înşii; şi au stătut pe picioarele lor, o oaste mare foarte, foarte“… (Ezec. 37, 1-10).

În multe locuri vorbeşte Sf. Scriptură despre tainica putere a Duhului Sfânt, însă parcă nicăieri nu e pusă această putere aşa de potrivit ca în chipul de mai sus, când Ezechiel învie oasele uscate cu puterea Duhului Sfânt. Taina şi puterea Duhului Sfânt tocmai aceasta este: viaţa, o viaţă nouă, o trezire, o înviere la o viaţă nouă. Oriunde S-a arătat şi Se arată Duhul Sfânt, El a făcut şi face un mare răsunet, El face o zguduire, o schimbare din temelie a vieţii, El face o înviere la o via­ţă nouă. Oriunde se arată puterea Duhului Sfânt, se face o minune ca cea din chipul de alături. Minunea din chipul de mai sus trebuie să se petreacă şi în viaţa noastră sufletească. Aceasta este minunea pe care i-a spus-o Iisus noaptea lui Nicodim, când zicea că trebuie să se nască de sus, să se nască din nou, căci altcum nu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan, cap. 3). Nicodim se mira şi nu înţelegea această naştere din nou; şi atunci Mântuitorul i-a spus că naşterea din nou se face cu putere şi cu dar de la Duhul Sfânt.

De această naştere din nou, de această înviere la o viaţă nouă prin harul şi darul Duhului Sfânt avem lipsă şi noi. Fără această renaştere şi înviere sufletească nu este mântuire. Lumea e plină şi azi, mai mult ca oricând, de oase goale de viaţă şi uscate în patimi şi fărădelegi. E plină lumea de cei care trăiesc numai cu trupul, însă cu sufletul au murit de mult. E plină lumea de „morţi care trăiesc“, cum foarte potrivit îi numeşte Apocalipsa pe cei păcătoşi (Apoc. 3, 1). Din această moarte sufletească trebuie să înviem şi noi la o viaţă nouă, iar această înviere o pot face numai darul şi harul Duhului Sfânt. Însă „vuietul“ şi „vântul“ cel de viaţă trezitor şi făcător al Duhului Sfânt suflă numai peste o viaţă pregătită sufleteşte pentru primirea Lui. Cea dintâi pregătire pentru primirea Duhului Sfânt este o viaţă îngenuncheată la picioarele Crucii, o viaţă predată Domnului, o viaţă de întoarcere la Domnul. Fiul cel pierdut a înviat la picioarele tatălui său. Căzut în genunchi şi plângând la picioarele tatălui său, a auzit vestea cea bună că „mort era şi a înviat“. O viaţă de neîncetată rugăciune este, şi aceasta, o cerinţă pentru primirea darului Duhului Sfânt. Un alt ajutor pentru cunoaşterea şi primirea Duhului Sfânt este apoi primirea Cuvântului lui Dumnezeu. Minunea de mai sus, cu învierea oaselor, a făcut-o Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Ezechiel proorocul l-a strigat peste oasele uscate, zicând: „Oase uscate, ascultaţi Cuvântul Domnului!“… Şi oasele îndată au început a se mişca. Împreună cu Ezechiel strigăm şi noi păcătoşilor: Oase uscate, ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu şi vă apropiaţi de Cuvântul lui Dumnezeu din Sf. Scriptură, căci în acest Cuvânt este o putere, este un duh de viaţă dătător. În Cuvântul Sfintei Scripturi este Duhul Domnului, este Dumnezeu Însuşi şi de aceea în el este o putere, este un dar ce nu se poate spune, ci se simte şi trebuie simţit. „Cuvântul Domnului s-a făcut în oasele mele ca focul ce arde, zicea Ieremia“ (Ier. 20, 8-9). „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător“, zicea Ap. Pavel (Evrei 4, 12).

Oricine citeşte cu credinţă şi stăruinţă Cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, oricine stă sub ploaia acestui Cuvânt, ca un pământ însetat, va simţi coborân­du-se în viaţa lui un dar dătător de viaţă nouă şi de putere creştinească. E darul şi harul Duhului Sfânt. Creştinii cei dintâi „cercetau şi citeau Scripturile în fiecare zi“ (Fapte 17, 11) şi de aceea era atâta Duh şi putere creştinească în viaţa lor. Cuvântul lui Dumnezeu face şi azi în sufletele oamenilor minuni ca cea de mai sus.

«Lumina Satelor» a înviat şi ea multe oase uscate – o oaste întreagă – cu Cuvântul lui Dumnezeu. Peste sate şi oraşe pline de „oase uscate“, strigăm şi noi acum de câţiva ani de zile Cuvântul lui Dumnezeu, zicând ca şi Ezechiel: Oase uscate, ascultaţi Cuvântul Domnului!… Suflete pierdute, primiţi-L pe Mântuitorul şi înviaţi cu El la o viaţă nouă!… Puterea noastră nu e a noastră, ci e a Duhului Sfânt, Care ne învaţă şi ne arată cum să-i chemăm pe oameni să ia dar şi viaţă.

Dragă cititorule! Tabloul de mai sus închipuie şi învierea noastră în ziua cea de apoi. Când trâmbiţa judecăţii va suna, oasele noastre se vor mişca, se vor încheia laolaltă, carnea va creşte iarăşi pe ele şi ne vom înfăţişa la judecată. Ferice de cei ce au înviat mai întâi în această viaţă din moartea păcatelor la o viaţă nouă cu Domnul. Aceştia vor învia spre viaţă veşnică. Vai însă de cei ce nu vor să se lase de păcate; aceştia vor învia spre osândă veşnică. Stă în voia ta, iubite cititorule, să‑ţi alegi o înviere din aceste două feluri de învieri. Pe care ţi-o alegi tu?