b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Preot IOSIF TRIFA, «TRĂIM VREMURI BIBLICE»

Trăim vremuri de cumplite răutăţi sufleteşti. „Lumina lumii“, pe care a adus-o Iisus Mântuitorul în lume, a ajuns iarăşi într-o luptă grea cu întunericul. Trăim vremuri când întunericul parcă a biruit lumina, răul parcă a biruit binele, nedreptatea parcă a biruit dreptatea, minciuna parcă a biruit adevărul. Trăim într-o noapte fioroasă de răutăţi, stricăciuni şi fărădelegi. Satan parcă domneşte în întunericul acestei lumi (Efes. 6, 12). „Întuneric“ mare s-a făcut peste tot pământul.
E adevărat însă că nu toţi simt acest întuneric. E plină lumea de „cei ce spun că întunericul este lumină şi lumina întuneric; binele îl numesc rău şi răul bine, dulcele amar şi amarul dulce“ (Isaia 5, 20).
Numai copiii lui Dumnezeu simt şi văd întunericul cel sufletesc. Numai copiii lui Dumnezeu se înfricoşează de cumplita noapte sufletească din lumea de azi. Numai ei se întreabă ca oamenii despre care spune Isaia proorocul: „Străjerule! Oare mai este mult din noapte?“… O Doamne, oare mai este mult din această noapte cumplită?

Scriptura ne dă răspuns şi la întrebarea aceasta. Ne dă trei răspunsuri.
1. Întâi, ne spune că nimeni nu poate să ştie acest lucru. „Iar despre ziua aceea şi ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, fără numai Tatăl“ (Marcu 13, 32).
2. Toate Scripturile spun apoi că Domnul va veni pe neaşteptate. Însuşi Mântuitorul a spus acest lucru: „Căci precum a fost în zilele lui Noe, când oamenii mâncau, beau, se însurau… până când a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi, aşa va fi şi la venirea Fiului omului“ (Luca 17, 26-27). „Iar ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea“ (II Petru 3, 10).
3. Scriptura spune că „ziua aceea“ va veni într-un timp când stricăciunile sufleteşti îşi vor ajunge culmea… Când decăderea sufletească îşi va ajunge culmea. Ca în pilda cu cele zece fecioare, Domnul va veni pe la „miezul nopţii;“ când noaptea stricăciunilor va fi mai grozavă. Cine ştie cât mai este până la „miezul nopţii“?

Un credincios a visat odată că pe cer era un ceas uriaş. Ceasul arăta la cinci minute înainte de miezul nopţii, iar dedesubtul lui era scris: Matei 25, 6. („Iar la miezul nopţii s-a făcut strigarea: Iată, Mirele vine, ieşiţi întru întâmpinarea Lui“.) Acesta a fost un vis. Nimeni n‑ar putea şti cât mai este până la miezul nopţii. Poate că suntem numai în seara acestei nopţi… poate că suntem adânc în noapte, poate că mai sunt câteva „ceasuri“ (câteva mii de ani) până la miezul nopţii… poate că mai sunt câteva „minute“… Singur Tatăl Ceresc ştie acest lucru.

Un lucru însă e sigur. Ziua aceea va veni pe neaşteptate, ca un „fur noaptea“. Ferice de cei ce se vor afla priveghind.
Aici începe pilda cu cele zece fecioare. Un adânc înţeles are pentru vremile noastre pilda cu cele zece fecioare care aşteptau sosirea Mirelui. Cinci dintr-însele au aşteptat Mirele priveghind, cu candelele aprinse şi pline de unt­delemn. Celelalte cinci au adormit, având candelele goale şi stinse. Pe la miezul nopţii s‑a făcut strigare: Iată, Mirele vine, ieşiţi întru întâmpinarea Lui! Cele ce erau gata au intrat la nuntă şi s-a închis uşa. Pe urmă au venit şi celelalte, strigând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă! Dar era prea târziu. Uşa se închisese. Dinăuntru s‑a auzit sinistrul răspuns: „Amin zic vouă, nu vă cunosc pe voi“ (Matei 25, 1-12).

Aşa va veni şi Domnul: pe la miezul nopţii şi pe neaşteptate. Pe la „miezul nopţii“, adică în timpul când stricăciunea pământului îşi va ajunge culmea, vor răsuna trâmbiţele cerului şi se va auzi strigătul: „Iată, Mirele vine!“

Cei ce se vor afla „dormind“ – fie că vor fi în viaţă, fie că vor fi în mormânt – se vor trezi şi ei speriaţi ca fecioarele cele nebune. Dar atunci va fi prea târziu. Uşa mântuirii se va fi închis. Ei vor rămâne în noaptea cea veşnică a pieirii sufleteşti.
Ferice de cei ce se vor afla priveghind. Ferice de cei ce vor fi trăit în credinţă şi în răbdare stăruitoare (Apoc. 13, 10). Ei vor intra la „os­păţul Mirelui“.
„Ferice de cei ce vor intra la ospăţul Mielului“ (Apoc. 19, 9).

Scumpul meu frate! Trăim vremuri biblice. Trăim într-o noapte cumplită, de răutăţi şi stricăciuni sufleteşti. Trăim într-o noapte încărcată de somn sufletesc. Niciodată, de când e lumea, parcă n-a fost o vreme aşa de „somno­roasă“ ca azi. E plină lumea de cei ce dorm în răutăţi. Niciodată, de când e lumea, somnul păcatelor n-a fost parcă aşa de „dulce“ şi ispititor ca azi. Trăim parcă în noaptea din pilda celor zece fecioare, când „somnul“ îi ispiteşte din greu pe cei ce „priveghează“.

Trăim parcă în noaptea cea tainică din grădina Ghe­tsimani, când adormiseră şi apostolii… Când Domnul nu-i putea ţine treji nici pe apostoli.
„Somnul“ i-a furat şi pe cei aleşi.

Scumpul meu frate! Să ştii că e o vreme grea pentru mântuirea sufletului. Scumpii mei fraţi din Oastea Domnului! Să ştiţi că e o vreme grea şi grozavă pentru mântuirea sufletului. „Somnul“ e mai dulce ca oricând. Ispitele sunt mai grele ca oricând. „Privegherea“ s-a făcut mai grea ca oricând.
Somnul cel mai greu este cel de dinaintea revărsatului zorilor. „Somnul“ sufletesc cel mai greu va fi cel dinainte de „miezul nopţii“… de dinaintea strigării: „Iată, Mirele vine!“… Poate că prin acest somn trece omenirea de azi. Ferice de cei ce vor trece cu bine peste ultima zvârcolire a întunericului!

Să priveghem dar neîncetat, sporind unt­delemnul. „Privegheaţi, vă zic vouă, şi iar privegheaţi!“ (Marcu 13, 37) „Prieghaţi dar, că nu ştiţi ziua şi ceasul când va veni Domnul casei: seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa… ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle dormind“ (Marcu 13, 35).

„Ferice de cei ce se vor afla priveghind“ (Luca 12, 37).