Preot Iosif TRIFA, Adânciri în Evanghelia Mântuitorului
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Că jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Mt 11, 28-30).
Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi (Lc 6, 19).
O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, cititorule, această chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. Pe vremea Mântuitorului, gloatele se atingeau de Dânsul pentru că „putere ieşea de El”. Această „putere” iese şi azi de la El şi intră în viaţa ta, în sufletul tău, în casa ta dacă te apropii şi tu de El şi trăieşti o viaţă cu El. Eu socot că greşeala cea mai mare a creştinilor de azi e tocmai aceea că nu cunosc dulceaţa, şi odihna, şi pacea pe care le dă Mântuitorul.
Celor mai mulţi oameni li se pare un jug greu viaţa după Evanghelie. De când eram preot la ţară mi-aduc aminte de un tânăr care, la stăruinţele mele să înceapă o viaţă nouă, după Evanghelie, mi-a răspuns aşa: „Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de acum în jug”. Viaţa după Evanghelie li se pare oamenilor un jug greu care te scoate din lume, din plăceri, din baluri, din crâşmă, din fel de fel de înşelăciuni şi minciuni mai mari şi mai mărunte etc., etc. Oamenii nu cunosc latura cealaltă a vieţii, aceea de creştin adevărat: odihna, liniştea, pacea, bucuria, dulceaţa ce le dă Mântuitorul; şi o viaţă trăită cu El. E o mare greşeală în vorba ce se spune că lumea asta-i o vale a plângerii, o lume de chin şi de întristare. Cine a spus aceste vorbe n-a cunoscut pe Mântuitorul. Din Vechiul Testament au trecut aceste vorbe, din vremea când oamenii încă nu-L cunoşteau pe Mântuitorul. Iisus Mântuitorul a făcut şi viaţa din această lume o viaţă plină de pace, de odihnă şi de bucurie pentru cine o trăieşte cu El şi s-a apropiat de El. Lumea de azi e plină de frământări, de oameni nervoşi, nemulţumiţi, zavistuitori, îndărătnici, tocmai din pricină că n-au aflat pe Mântuitorul şi liniştea, pacea şi odihna ce le dă El. Când te-ai apropiat de Mântuitorul şi „te-ai atins” de El, atunci capeţi o linişte, o pace şi o bucurie sufletească pe care nimeni şi nimica n-o poate lua de la tine: nici sărăcia, nici boala, nici întristarea, nici suferinţa, nici asuprirea, precum zicea Apostolul Pavel: Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? Suferinţa, sau strâmtorarea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau spada?… (Rom 8, 35). „Dacă El dă linişte, cine o poate tulbura?” (Iov 34, 29). Un creştin adevărat are linişte şi bucurie şi în necazuri, cum zice Apostolul Pavel: „Mă bucur în necazuri” (II Cor 12, 10).
Cei mai mulţi creştini n-au pacea şi bucuria evanghelică pentru că n-au gustat din izvorul ei, Care este
Iisus Hristos. „Pacea Mea dau vouă, nu precum dă lumea”, zicea Mântuitorul (In 14, 27). Toate bogăţiile şi toate plăcerile din această lume nu pot să dea pacea şi bucuria pe care le dă Mântuitorul. „Eu sunt pâinea vieţii, cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (In 6, 35). Mântuitorul dă şi ceea ce trebuie sufletului, de aceea El este pacea şi fericirea deplină. Această pace şi această odihnă evanghelică se pot câştiga printr-o credinţă vie şi tare într-un Mântuitor bun Care a luat asupra Sa toate sarcinile noastre şi mai ales sarcina şi greutatea păcatelor noastre. O încredere nemărginită în acest Mântuitor ne dă o nespus de dulce pace şi uşurare sufletească. Din toată inima încrede-te, dragă cititorule, în acest Mântuitor. Predă-i Lui grijile tale, inima ta, sănătatea ta, banii tăi, şi toate afacerile şi frământările tale. Ca un copil mic te încrede în El şi te alipeşte de El. De ai un necaz, spune‑I Lui şi te alipeşte mai tare de El; de te batjocoreşte cineva sau îţi face o supărare, tu taci, fii liniştit, încrede-te în El şi te odihneşte în El. Învaţă-te să nu te odihneşti decât în El.
O, ce linişte şi pace şi bucurie dă încrederea desăvârşită în Mântuitorul! Dar cei mai mulţi nu se ştiu încrede, de aceea trăiesc o viaţă plină de păcate şi de frământări. Cei păcătoşi n-au pace (Isaia 48, 22). Când te-ai apropiat de Mântuitorul şi trăieşti o viaţă cu El, numai atunci înţelegi că şi necazurile şi greutăţile acestei lumi sunt un mare ajutor sufletesc care te ţine mereu lângă Mântuitorul şi te învaţă să te alipeşti şi mai mult de El. Englezii au o minunată poezie religioasă intitulată: „Mai lângă Domnul meu, mai lângă El” şi zice aşa: Mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Cu toate că e greu necazul meu, cântarea mea va fi: mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Orice întristare e o înştiinţare ca noi să ne apropiem de Dumnezeu. Necazurile spun: mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Sus inima, voi, toţi cei întristaţi: căci Domnul este plin de îndurare. Cântaţi cu noi şi voi: mai lângă Dumnezeu, mai lângă El…
Apropie-te, dragă cititorule, apropie-te de Domnul. Din ce te vei apropia mai mult de El şi te vei alipi mai tare de El, viaţa ta se va face mai uşoară, mai liniştită, mai plină de pacea şi de bucuria cea adevărată.
Încearcă şi vezi!