Am căutat Cuvântul
să-Ţi împlinesc smerit,
ca inimii, aleanul
să-i stâmpăr fericit.
Dar parcă tot nesigur
şi pâlpâind mi-era
fiorul părtăşiei
din rugăciunea mea.
Am alergat cu sete
spre Adevărul Sfânt,
Te întâlneam şi iarăşi
piereai ca-ntr-un mormânt.
Şi Te-am chemat cu lacrimi
când sufeream mai greu,
Te regăseam şi… totuşi
nu Te simţeam al meu.
Abia când lângă Cruce
plângând m-am prăbuşit
şi când, arzând, IUBIRII
deplin m-am dăruit,
abia atunci simţit-am,
Iisus, că nu-mi mai pleci.
Ştiam că eşti cu mine
şi că-s al Tău pe veci.
Vlad Gheorghiu