Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 9 septembrie:
„Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi“ (Psalmi 103, 12).
«Atât de mult» este o măsură numai pentru noi, oamenii, spre a arăta marginile până la care putem ajunge cu picioarele noastre,
sau cu ochii noştri,
sau cu mintea, sau cu inima noastră.
Peste «atât de mult», noi, oamenii, nu mai putem trece.
Dincolo nu mai ajungem, nu mai vedem, nu mai pricepem…
Dar, pentru Dumnezeu, «atât de mult» nu mai are marginile pe care le are pentru noi.
Puterea Lui, fiind nemărginită, pentru El nu există minune care să nu poată fi făcută.
El, fiind nemărginit, nu există loc în care să nu poată fi Prezent.
Dragostea Lui fiind nemărginită,
Înţelepciunea Lui, la fel,
şi Dreptatea, Bunătatea, Mila Lui,
toate lucrările acestora faţă de creaţiunea Sa şi de creaturile Sale
pot fi nemărginite.
Şi, pentru că în viaţă întocmai aşa şi apar aceste lucrări, noi, de multe ori nu le pricepem.
Pentru că şi priceperea lor întrece marginile puterilor noastre!…
Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ?
Cine poate să răspundă definitiv la această întrebare?
Răspunsul se va deosebi de la unul la altul, pentru că cerul este atât de sus pentru fiecare, pe cât este el de jos faţă de cer.
Pentru o furnică, cerul începe la un milimetru deasupra pământului…
Pentru un vultur, începe la cine ştie cât.
Şi, cu cât este cineva într-o stare duhovnicească mai joasă, cu atât va vedea mai puţin marea bunătate a lui Dumnezeu faţă de el, deşi, faţă de el, parcă este şi mai mare.
Cât este de departe Răsăritul de Apus?
Pentru unii, este numai atât de departe cât este naşterea de moarte. Fiindcă pentru aceştia numai atâta ţine Dumnezeu departe fărădelegile lor de ei, până în clipa morţii. Atunci El le lasă să cadă asupra capului lor.
Acolo este Apusul lor, până la care Dumnezeu a depărtat pedeapsa de la ei, fiindcă ei nu s-au întors la Dumnezeu, ca să nu mai vadă moartea, adică Apusul, niciodată (Ioan 11, 26).
Dar pentru cei care se întorc la Domnul Iisus Hristos, care cred în El şi trăiesc o viaţă în deplină ascultare de El necurmat, pentru aceştia Apusul nu va fi nicăieri,
pentru că ei în veac nu vor mai vedea moartea, ci vor trece, din Timp, în Veşnicie,
ca lumina lunii într-a soarelui (Ioan 8, 51).
Dragă suflete, depinde de noi – şi numai de noi – acest «atât de mult», cu care Dumnezeu măsoară îndurările Sale faţă de noi
şi cu care depărtează El pedeapsa fărădelegilor noastre de la noi!
Dacă vrem să ascultăm glasul şi chemarea Lui, dacă ne întoarcem din păcatele noastre cu pocăinţă sinceră şi dacă din toată inima noastră punem legământ de ascultare faţă de Domnul, atunci îndurările Lui faţă de noi nu vor mai avea sfârşit.
Fărădelegile noastre vor fi iertate
şi păcatul nostru, acoperit,
cu Preţul cel mare al Sângelui celui Sfânt al lui Hristos.
Binefacerile şi darurile dragostei Sale Părinteşti faţă de noi nu vor mai înceta niciodată, ci, din binecuvântări tru-peşti şi vremelnice, se vor preface în cereşti şi eterne,
iar fericirea şi viaţa noastră nu vor mai avea apus.
Dar dacă nu vrem să facem acest lucru nici acum,
«atât de multa» dragoste şi milă,
de bunătate şi răbdare,
de chemare şi aşteptare a Lui pentru noi,
s-ar putea să se sfârşească chiar înainte de apusul acestei zile
– şi ce vom face atunci?…
Ce vei face, suflete nefericit, prăbuşit apoi sub povara veşnică a fărădelegilor tale?
Preabunule Doamne Iisuse,
atât de mult iubitor şi milostiv,
atât de răbdător şi de bun
– fii binecuvântat!
Din toată inima mea Îţi mulţumesc că Ţi-ai lungit răbdarea şi bunătatea Ta faţă de mine până când şi inima mea s-a muiat de căldura acestei bunătăţi, aplecându-se la picioarele Crucii Tale,
unde cerul s-a aplecat spre mine, cuprinzându-mă în el, cu o iubire şi cu o iertare veşnică!
Îţi mulţumesc că n-ai adus peste viaţa mea Apusul morţii până când m-am aplecat în faţa Ta, închinându-mă pe totdeauna Ţie,
iar harul Tău m-a unit pentru totdeauna cu Viaţa Ta cea fără de apus.
Te rog, Doamne Iisuse, păstrează-mă astfel în ascultarea şi părtăşia Ta cea dulce,
pentru ca pe totdeauna să mă pot bucura de această fericită stare
şi niciodată lumina bucuriei mele să nu mai apună,
nici păcatele mele să nu mai fie pomenite niciodată.
O Doamne Iisuse, ai milă de toţi cei de aproape ai mei
şi de toţi oamenii,
ajutându-i să ajungă să guste şi ei această fericită părtăşie cu Tine.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Mântuirea vine numai după recunoaşterea păcatului, după groaza de păcat şi după o căinţă stropită din greu cu lacrimile părerii de rău. Înainte de a primi un suflet iertare şi pace, el trebuie să treacă prin lacrimi de întristare şi căinţă pentru păcatele sale“ (Preot Iosif Trifa).