Lidia Hamza
Hristos ne-a dus în Casa de ospăţ
Şi sus, drept steag, este mereu iubirea.
Belșug e-n casa Lui și sfânt răsfăț:
Când e Altar, Se dăruie Jertfirea.
Și e pe masa Lui mereu belșug,
Și nici nu se termină pe vecie.
Lumina Lui Se dăruie ca rug
Și Pâinea Sa ca Trup, cu dărnicie.
Și e belșug cu-atât mai mult cu cât
E rugul mai aprins și mai jertfelnic.
Și ni Se dăruiește într-atât
Că nu mai vrem nimic din ce-i vremelnic.
E-atât de cald și bine-n casa Lui
Și totul e așa ușor pe lume,
Cu cât te cheamă mai spre El să sui
Și mai pe urma Lui să calci anume.
Spre casa Lui nu-i drum decât prin El.
Chiar dacă-n forma crucii urma-i frântă,
Ea-i stema imprimată pe drapel
Și cheia ce deschide Ușa sfântă.
Căci casa Lui e-n forma crucii sus
Și temelie ei, îi este rugul.
Pe Crucea Lui iubirea steag Și-a pus,
Din Crucea Lui născutu-s-a belșugul.
Veniți acum cu toții să prânzim
Din Pâinea ce-n belșugul ei Se frânge
Mai mulți mâncând, mai mult să ne iubim,
Căci la Ospățul Lui pe toți ne strânge.
El Se împarte darnic tuturor,
Izvor deplin curgând din Coasta-I Sfântă.
Cu prețul Său în veci ispășitor
În hainele iertării ne-nveșmântă.
Veniți pe urme-n Casa-I de smarald,
Chiar dacă-i Cruce urma Lui în față!
Că-n Casa lui e bine și e cald
Și, după prag, e veșnic dimineață.
Și-i veșnic înviere și răsfăț
Căci din belșug iubirea-I Se răsfrânge.
Veniți cu toții, veșnicul Ospăț
Începe în Potir, în Trup și Sânge.