Traian DORZ

Ce dulce-i pacea Ta, Iisuse, ce-o dai la cei ce Te-au primit,
cu câtă mângâiere umpli truditul suflet chinuit!

Ce-aleasă-i sfânta bucurie ce-o dai Tu celui întristat,
cu câtă liniştire umpli truditul suflet zbuciumat!

Ce fericire faci să vină în duhul cel nefericit
şi ce nădejde-i dai când strigă pierdutul deznădăjduit!

Cum schimbi vieţi din temelie, cum ’nalţi pe cei umili şi mici,
cum pe dispreţuiţii lumii deasupra lumii Tu-i ridici!

Cum dai curaj în locul fricii, cum pui tărie-n slăbănogi,
cum dai cuvânt la gura mută şi umblet paşilor ologi!

Cum pui credinţa minunată în cel ce-a fost un crunt ateu,
cum faci din cel ce-a fost un vameş un slujitor lui Dumnezeu!

Cum creşti iubirea Ta cerească în duhul plin cândva de rău
şi-l fericeşti cu-ncredinţarea că este-un fiu iubit al Tău!

Încredinţarea dulce care mă face astăzi fericit
şi recunoscător, Iisuse, să-Ţi cânt în veci
– cât m-ai iubit.