de Traian Dorz, din vol. «Eternele poeme»
Ce loc frumos şi tu aveai
la masa nunţii sfinte
când te-aşteptau să intri-n rai
a cerului veşminte,
câţi îngeri stau atunci cântând
să-ţi iasă înainte!
Dar toate le-ai pierdut, căutând
al lumii blid de linte!…
Ce sân ceresc te-ar fi primit
dacă-ntorceai odată,
cu ce sărut te-ar fi sfinţit
Preafericitul Tată,
dar cât de-adânc te-ai despărţit
de Casa minunată
unde-ai fi fost sărbătorit
cu-o nuntă necurmată…
Mai poţi şi azi să-ţi aminteşti
plângând de-aceastea toate
şi-nfrânt, spre Cer să-ţi limpezeşti
priviri îndurerate.
O, de mai poţi să te căieşti
de-a tale mari păcate,
din iad spre soare să ţâşneşti
cu aripile toate…