În lectura autorului Traian DORZ
Ce-ndurerat mă duc din locul acesta unde-am ars aşa
cu toată inima mea stoarsă de tot ce-a fost frumos în ea!
Ştiam că trebuie o jertfă – şi-am dat-o pe a mea mereu
spre orişicine mi-a cerut-o, cum I-o dădeam lui Dumnezeu.
Am vrut să-mi fie fraţii liberi de orişice robie grea,
iar libertatea cere jertfă – şi eu am vrut s-o dau pe-a mea.
Ştiam că e pustiu aicea – dar un aşa amar pustiu,
că nu mai răsuna ecoul nici unui singur sunet viu.
Şi-a trebuit strigat Cuvântul cu disperare de nebun
– şi-acum, când jertfa-i arsă toată,
o, ce puţini pricep ce spun!
Mai este oare vreo nădejde să se mai nască-un disperat,
să nalţe-aşa nebun lumina, cu orice jertfă, neapărat?
Sau nu mai sunt decât „cuminţii“,
ce-şi caută-al lor firesc folos?
– O Singuraticul, Străinul şi-ndureratul meu Hristos!…