Primul cuvânt al lui Dumnezeu a fost: Lumina! Să fie Lumină! (Geneza 1, 3).
Prima poruncă a lui Hristos a fost: Lumina să fie viaţa voastră înaintea oamenilor (Mat. 5, 16).
Prima lucrare a Duhului Sfânt a fost Lumina (Fapte 2, 3).
Primul lucru pe care-l face Dumnezeu în orice suflet chemat la mântuire este naşterea din nou. Iar naşterea din nou începe cu lumina. O mare lumină face Cuvântul lui Dumnezeu în sufletul care îl primeşte, iar la lumina aceasta omul îşi vede haosul şi pierzarea sa. Văzând-o, se îngrozeşte şi-L cheamă pe Hristos în ajutor.
Acesta este începutul mântuirii.
Lumina face ordinea şi aşezarea cea nouă a vieţii.
Cu fiecare suflet Hristos începe tot aşa.
Numai atunci se face o temeinică lucrare mântuitoare într-un suflet când Hristos începe astfel lucrarea Sa în el, cu lumina.
Tatăl a început de la mare spre mic.
Fiul începe de la mic spre mare.
Tatăl a început de la Veşnicie spre om.
Fiul începe de la om spre Veşnicie.
Omul este locul unde s-au întâlnit lucrările Tatălui ale Fiului – şi de unde se continuă prin Duhul Sfânt.
Amândouă aceste lucrări sunt una. Ele vin spre om şi pornesc de la om. Dumnezeu S-a coborât până la Omul-Hristos. Şi Hristos-Omul S-a înălţat până la Dreapta Măririi lui Dumnezeu (Filip. 2, 6-1 I; Evrei 1, 3-4).
Hristos este slava omenirii; El este Omul-Dumnezeu. Şi Hristos este slava cerurilor; El este Dumnezeul-Om. În faţa oamenilor El este Dumnezeul înomenit. În faţa lui Dumnezeu este Omul îndumnezeit.
În Hristos este împlinită şi marea dorinţă a lui Dumnezeu, şi marea trebuinţă a Omenirii.
Şi toate acestea, din dragoste pentru sufletele noastre şi din milă pentru neputinţele noastre. Fiindcă omul nu se putea înălţa până la Dumnezeu, S-a coborât Dumnezeu până la om, spre a-l ridica apoi cu El până la El. Dumnezeu, venind după noi, era Hristos (II Cor. 5, 18-19).
Hristos era Lumina lumii (Ioan 1, 4-5).
Hristos, care a fost la începutul lumii Cuvântul-Lumină, a fost la începutul mântuirii Lumina-Cuvânt.
În această Lumina s-a făcut Naşterea.
Întâi naşterea lumii noi, pentru om spre Hristos.
Apoi naşterea omului nou pentru cer, tot spre El. Toate fiind din El, prin El şi pentru EI (Rom. 11, 36).
Toate începuturile lui Dumnezeu se fac cu Lumina. Tatăl fiind Lumina, Fiul – Lumina şi Duhul, de asemenea, Lumina…
Viaţa noastră de acolo începe de unde se face lumină în noi. Pentru că numai de acolo intră în noi Dumnezeu. Înainte de a intra în noi Lumina, eram întuneric. Înainte de a intra în noi Viaţa, eram morţi.
Tot aşa, înainte de a intra în noi Dumnezeu, eram în cel rău (I Ioan 5, 19).
Iată de ce adevărata viaţă mântuitoare începe cu naşterea din nou. Acesta este primul pas.
De aceea şi noi, pentru că vrem să pornim sufletul cititorului chiar de la început pe drumul cel bun, aşa cum am promis, îl călăuzim spre poarta naşterii din nou. Aceasta este uşa prin care Păstorul cel Bun Îşi bagă oile Sale în staulul Său (Ioan 10, 1).
În Împărăţia lui Dumnezeu nu s-a intrat niciodată şi nu se va intra niciodată decât prin uşa naşterii din nou. Acolo se primeşte haina cea bună, încălţămintea cea nouă, inelul cel scump fără de care nimeni nu va fi primit la ospăţ (Luca 15, 22; Mat. 22, 11-14).
Cine va intra în lucrarea Domnului prin altă parte, adică fără naşterea din nou, va fi considerat astfel un hoţ şi un tâlhar (Ioan 10, 1 ).
Căci numai la uşa naşterii din nou sunt Cuvântul şi Duhul care dau omului numele cel nou şi făptura cea nouă (Apoc.2, 17; II Cor. 5, l7).
După cum în lumea trupească n-am putut intra fără un chip trupesc şi fără un nume trupesc – tot aşa nu putem intra în lumea duhovnicească.
Aici am venit născuţi din cei doi părinţi trupeşti, tatăl şi mama noastră, acolo nu vom putea merge decât născându-ne din cei doi părinţi duhovniceşti: Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu.
Cuvântul, adică Apa cea Vie a învăţăturii care ne spală mintea, înnoindu-ne gândirea, raţiunea, priceperea noastră.
Iar Duhul, care ne înnoieşte inima, sentimentele, simţirile noastre.
Astfel noi căpătăm o minte nouă, un chip nou şi un nume nou. Aceasta este făptura noastră cea nouă, născută de Sus, din Dumnezeu, pentru Sus, pentru Dumnezeu.
În ea avem viaţa cea nouă. Prin ea trăim o existenţă nouă.
Cu ea vom intra în lumea cea nouă, adică în Împărăţia lui Dumnezeu, pe care nu o vom putea vedea cu nici un chip fără naşterea din nou (Ioan 3, 3).
Iată primul pas şi prima condiţie fără de care nimeni nu va moşteni împărăţia cerească. Cine doreşte cu adevărat să-şi mântuiască sufletul, să devină un om binecuvântat de Dumnezeu şi vrednic în faţa cerului, de aici trebuie să înceapă. Trebuie să se nască din nou.
Cine vrea să vadă mântuirea lui Dumnezeu, dar nu începe cu naşterea din nou, acela se înşală pe veci: nu o va vedea şi nu o va moşteni niciodată şi cu nici un chip. Adevărat este Cuvântul lui Hristos şi el spune întocmai aşa cum este scris (Ioan 3, 5; Tit 3, 5; I Petru 1, 23; I Ioan 3, 9; II Petru 1,11).
Desigur, în Biserica Domnului şi chiar în Lucrarea misionară a Lui, pot fi mulţi oameni şi fără naşterea din nou. Ei pot învăţa să cânte, să se roage şi chiar să predice altora… Cei care vor asculta Cuvântul bunei învăţături spus de ei şi-l vor împlini cu fapta, poate că se vor putea mântui prin ei. Dar ei înşişi, dacă nu se vor naşte din nou, nu vor putea vedea această mântuire, căci fără naşterea din nou nimeni nu va fi îngăduit să intre acolo (Apoc. 21, 27; Mat.7, 22-27).
Oricine vrea să sfârşească bine, acela trebuie să înceapă bine.
Începutul cel bun al mântuirii este numai naşterea din nou.
Ferice de cine ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlineşte.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, pentru felul cel minunat în care ai rânduit Tu mântuirea alor Tăi şi intrarea în împărăţia Ta.
Te rugăm descoperă tuturor sufletelor dornice de mântuirea Ta această Cale tainică şi sfântă, această Uşă binecuvântată: Calea şi Uşa naşterii din nou.
Atrage toate sufletele tinerilor noştri cu bucurie şi cu dragoste spre ea, ca să poată fi schimbaţi în Chipul Tău cel minunat, cu toată fiinţa şi trăirea lor, atât cea trupească cât şi cea sufletească.
Şi astfel, făcând cinste Numelui Tău, să vadă cu bucurie mântuirea Ta.
Amin.
Traian Dorz – Cărarea tinereţii curate