Nu ţi-a fost prieten duhul lumii, te-a amânat de azi pe mâini,
Şi după ani de amăgire nimic nu le-a lăsat în mâini.
Nu ţi-a fost nici copilăria prieten credincios, curând
s-a dus senină către alţii şi gol te-a părăsit plângând.
Nu ţi-a fost prieten cu credinţă nici tinereţea cât ai vrut,
nici sănătatea, nici norocul, – un Singur Prieten ai avut.
Dar pe Acela Unul Singur L-ai preţuit cel mai puţin,
L-ai ascultat cel mai din urmă şi L-ai privit cel mai străin.
Şi totuşi încă El aşteaptă ca-n sfintele-ţi păreri de rău
să-L preţuieşti a Lui iubire cât mai aşteaptă-n pragul tău.
… Deschide-I Singurului Prieten, plângându-ţi vina ta cu-amar,
căci dacă şi El Se va duce poţi plânge-n veci, va fi-n zadar.
Traian Dorz, Cântări de drum