b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Surprinzător, și dureros totodată, tocmai în anul în care se vrea celebrat centenarul Oastei Domnului – pentru că, da, în noaptea dintre anii 2022 și 2023, Oastea Domnului a împlinit 100 de ani de la înființarea ei – parcă cineva (și nimeni nu vede) și-a propus să taie falnicul copac al Oastei de la rădăcină.

Nu am eu nicio calitate să apăr Adevărurile lui Dumnezeu. El știe foarte bine cum să Se apere pe Sine și Adevărurile Sale. Eu doar trebuie să aleg pe ce parte mă poziționez: de partea adevărului sau împotriva lui. Dar încredințările mele despre Adevăr trebuie să coincidă cu ale Sale. Atunci mă apăr și pe mine și credința cea dreaptă, și Oastea Domnului.

Sunt peste douăzeci de ani de când în sânul Oastei Domnului s-au infiltrat atât tendințe sectariste, care minimalizează importanța Bisericii, cât și tendințe formaliste, care limitează puterea harului Duhului Sfânt. Conducerea actuală de la Casa Oastei cu sediul în Sibiu a deraiat de la specificul Oastei Domnului, la început, puțin câte puțin, aproape invizibil pentru cei mai mulți. Pentru alții procesul e invizibil și astăzi. Oastea Domnului mai există doar în sufletele unor ostași rămași fideli învățăturii dintâi, luptători atât împotriva sectarismului, cât și a formalismului. Precum cândva, când fusese caterisit Sfântul Ioan Gură de Aur, Biserica Ortodoxă exista doar în el.

Foaia Iisus Biruitorul nu mai reprezintă de mult Oastea Domnului. Asociația Oastea Domnului cu sediul în Sibiu nu este Oastea Domnului, mișcarea religioasă pe care a inițiat-o Părintele Iosif! Ci este o făcătură special dirijată, astfel încât să o disipeze pe cea inițială până la înlocuirea specificului ei.

Un exemplu recent se poate vedea în articolul „Este nevoie de Oastea Domnului?“, apărut în foaia oficială, Iisus Biruitorul, nr 15/3-9 aprilie 2023.

Cine sunt responsabilii, cine a dat bun-de-tipar foii în care s-a publicat un astfel de material? Și cine răspunde de toate celelalte acțiuni care subminează fățiș Oastea Domnului?

Dacă până acum a mai fost vreun dubiu, acum nu mai este. Acest articol spune totul clar. NU ESTE NEVOIE de Oastea Domnului! Mai  mult, niciodată nu a fost nevoie de Oastea Domnului.

Dar acest articol se dezice chiar din primele cuvinte: „au pe Moise și pe proroci“. Da, Oastea Domnului are Biserica și înaintașii, adică învățătura Sfinților Părinți și profetul ei, împreună cu urmașul lui. De ei să ascultăm! Și vom asculta. Numai că autorul altceva vrea să zică. Vrea el!

Zice articolul publicat de organul central al Oastei: „un program riguros de rugăciune după Ceaslov, suplimentat cu lecturi biblice și din Sfinții Părinți, citirea de acatiste și paraclise, tot acest program ocupă un timp suficient de lung care nu ar mai lăsa loc pentru alte preocupări în timpul zilei.“ Oare tentația evitării altor preocupări căutăm noi să o rezolvăm prin rugăciune? Dacă aceste rugăciuni, foarte bune și mântuitoare, nu sunt precedate sau nu conduc spre nașterea din nou, zadarnice sunt! Pe noi nu umplerea timpului ne preocupă. Că timp aproape nu mai este! Ci schimbarea vieții, nașterea din nou. Dacă autorul articolului și conducerea Oastei care a permis publicarea acestui articol citesc Ceaslovul doar ca să nu se plictisească, vai de ei! Nu mă miră nici sensul ambiguu al articolului, nici confuza lui exprimare, nici greșelile de gramatică. Acest articol este un rebut! Un eșec!

„Oastea Domnului este binevenită ca «mișcare de trezire spirituală», dar trebuie înțeles și acceptat faptul că ea nu se poate substitui Bisericii (nu poate înlocui Biserica), așa cum unele tendințe și idei lasă să se întrevadă în prezent.“ În acest paragraf e și rea-voință, și incultură. Când spui Biserica Ortodoxă nu faci referire la toți oamenii de prin pușcării, certați cu legea, chiar dacă și ei vor fi fost cândva botezați. Ci te referi la învățătura ei. La fel și cu Oastea Domnului. Pădurile au întotdeauna uscătură multă. O mare uscătură este însuși articolul din numărul 15 al foii, la care facem referire. Dar el nu este reprezentativ pentru Oastea Domnului. Ci este o călcare în picioare a acesteia. În care dintre cărțile Oastei Domnului a găsit autorul vreo aluzie că Oastea Domnului înlocuiește Biserica și Tainele ei? Săvârșitu-s-a vreodată, în vreo adunare a Oastei vreo Sfântă Taină?

Credem că autorul face referire la tendințele sectare ale celor care, deși s-au rupt de învățătura Oastei, își zic tot ostași, însă nefericita exprimare îl conduce în extrema și mai gravă a formalismului. Dar conducerea Asociației și mentorii spirituali cu tendințe formaliste ai autorului, caută asiduu unitatea cu aceștia. De care parte se poziționează atunci autorul articolului în discuție? Aceeași ambiguitate se reflectă și în comentariu la strofa poeziei fratelui Traian, cu care se contrazice cras și care exprimă clar o mare erezie.

„…nici măcar Oastea Domnului, nu poate pretinde că «a devenit, astfel, organismul viu, care, în Numele Cerului, cheamă pe fii Bisericii Ortodoxe Române să își exprime vocația și regăsirea lor la Cina Împăratului Hristos»; acest citat induce ideea că Biserica nu era completă până la apariția Oastei Domnului…“ Dacă nu cerem prea mult autorului acestui articol, am vrea să aducă o completare în numărul următor al foii și să pună o notă de subsol cu autorul și cartea de unde a preluat acest citat. Și încă ceva: cine spune că ar fi ceva greșit să chemi poporul la Hristos? De ce este deranjat autorul că cineva cheamă pe altcineva la Hristos, când el însuși asta ar vrea să facă. Ne cheamă pe noi cititorii, nu la Hristos, ci doar la niște forme! Dar și el tot asta vrea să facă: să cheme!

Apoi, cine a aprobat să conferențieze un neostaș despre Ce este Oastea Domnului?

Cum poate cineva care nu are habar nici despre ce este Oastea Domnului, nici despre specificul ei, care nu este ostaș, cum poate deci, să prezinte tocmai acest subiect într-o conferință? Doar pentru că are priză la publicul tânăr? Sigur! Sincretismul tot la public sincretist are priză!

Conferința prezentată pe canalul Creator TV despre Ce este Oastea Domnului NU prezintă ce este Oastea Domnului! Această conferință este un atac împotriva a ceea ce se cheamă esența și ființa Oastei Domnului. O ducere în desuet a sensului Oastei. O rușine de nedescris în fața Părintelui Iosif. Dar probabil, o biruință în ochii spumei formaliste a Oastei de azi.

Chiar nu s-a găsit în toată Oastea aceasta un ostaș demn care să explice ce este Oastea Domnului? Despre o lucrare a Duhului Sfânt nu vorbești niciodată în râs. Cum se poate să se accepte de către „conducerea“ Oastei, ca tocmai acest preot, străin total de Oaste și de specificul ei, să-i terfelească numele în așa hal, vorbind și explicând lumii ce „este“ Oastea Domnului? Că prin ce a arătat el acolo, susținut de râsetele și prezența ca la un teatru de păpuși a grupului de tineri din spate, a arătat tocmai ce NU este Oastea Domnului.

Sărmanul conferențiar spune chiar din prima propoziție: „frații au ales cel mai prost ostaș să vă vorbească despre Oastea Domnului“. El vede lucrul acesta, chiar ne-o spune în față, dar ostașii tot aplaudă, aplaudă… „Că nici nu e nevoie de întrare în Oaste, că noi suntem deja ostași de la Botez“ și „cred că a trecut moda asta la Oaste“ (adică „moda“ legământului, care este baza Oastei Domnului), „ca legământul iubirii să bată orice fel de formalism pe care-l putem trece în hârtii“ (cu referire la hotărârile de intrare în Oaste pe care Părintele Iosif le publica în foile sale). Să înțelegem din această propoziție că legământul sau votul care se depune în monahism este lipsit de legământul iubirii?

Se prezintă Oastea ca fiind o „rană“ a Bisericii, prigonită sau nu… Se subliniază că ostașii „nu trebuie să fie numai niște smiorcăiți ai lui Hristos“, că Biserica „i-a dat iertare“ Părintelui Iosif (ca și cum era vinovat de propria-i caterisire. Însă da, biserica nu și-a cerut iertare pentru greșeala caterisirii Părintelui Iosif, prin mitropolitul Bălan, ci doar l-a iertat și „reabilitat“ pe Părintele Iosif)… Toate acestea, strecurate pe lângă niște metafore frumoase care induc în eroare urechile ascultătorilor. Dar el, subtil, pe lângă aceste bombastice expresii lingușitoare, strecoară toată sila lui de Oaste.

Să ridice mâna cine dintre ostași este de acord cu explicația dată la prima întrebare: Ce este nașterea din nou? Un răspuns comunist, bolșevic. Adică vorbim 5 minute fără să răspundem direct la întrebare. Nu cumva să se nască careva din nou!

Cum să răbdăm așa ceva? E ca și cum cineva ar înjura-o pe mama și eu să mă duc să-i strâng mâna și să-l rog respectuos să o mai facă o dată în direct, în public, că așa numai să aud doar eu e prea puțin… Trebuie să știe toată lumea cât de vrednică de înjurături e mama mea!!
Asta s-a făcut atunci, la conferința aceea. Spunându-se cât de frumos și de mult au suferit înaintașii, se râde de ceea ce i-a făcut puternici pe înaintași, de ceea ce le-a dat tărie acestora: specificul Oastei.

Nu voi comenta niciodată vreo faptă omenească a celor prezenți la conferință. Nu e treaba mea. Doar Dumnezeu îi poate judeca. Dar să accept să-mi înjure înaintașii, culmea: lăudându-i – asta niciodată!

Nu voi tăcea nici dacă ar trebui să plătesc, nu doar cu ocara cu care mă tratează aproape întreaga Oaste de douăzeci de ani, ci chiar dacă aș plăti și cu viața mea.

Până nu se va dezice public de conferința aceea, preotul acesta nu are ce căuta în Oastea Domnului, nicidecum să vorbească despre ea sau în numele ei. Și toți – cei care tac astăzi – se fac părtași acestei josnice bătăi de joc la adresa Oastei. Nicicând să nu se numească ostași aceștia care vorbesc așa sau care-i susțin pe cei ce vorbesc așa!

Ce sărbătorim noi azi? 100 de ani de Oaste? Sau faptul că se reușește dărâmarea ei, în sfârșit!!

Părintele Iosif a întemeiat această lucrare și a plătit pentru apărarea specificului ei cu prețul înmormântării sale. Realizăm noi ce rușine este să dezbraci un mort caterisit deja pe nedrept și fiind deja în coșciug, să-l dezbraci de haine și să-l îngropi doar în cămașă? Când tot omul își îmbracă morții cu cele mai frumoase și mai noi haine… Iar Părintelui Iosif i s-a sfâșiat reverenda, fiind deja pe năsălie.

Tot vorbind așa despre Oaste sau tot îngăduind pe alții să vorbească așa despre Oaste, este ca și cum l-am dezbrăca pe Părintele Iosif și de cămașa aia, și l-am îngropa gol de tot ce a adus el frumos Oastei și Bisericii… Să nu fie!

Apoi, la întrebarea: Ce trebuie să facem ca să intrăm în Oastea Domnului? Se răspunde simplu: „Nimic!“ Cum adică nu trebuie să faci nimic pentru a intra în Oastea Domnului? Se arată cele trei cufundări de la Botez. Că este suficient, doar mai trebuie ceva… răbdare. Atât. Și se bucură conferențiarul nostru că Oastea a evoluat. Altfel vorbea la început (când a cunoscut-o el) și altfel acum. Păi, sigur, acum a pierdut călăuzirea Duhului Sfânt și a primit duhul cel ecumenistic…

Într-un singur lucru a avut perfectă dreptate: „în cadrul Oastei Domnului ar trebui să se facă mai mult Maslu, pentru însănătoșirea ostașilor“. Înțelege și el că dacă ostașii ar fi fost cum trebuie, nu l-ar fi pus niciodată să vorbească despre ceva ce nici nu știe ce e aia, nici n-o place. Totuși se afirmă un neadevăr. În cadrul Oastei nu se săvârșește Taina Sfântului Maslu, precum și nicio altă Sfântă Taină. Astea se fac în cadrul Bisericii.

Ceea ce se întâmplă astăzi în această asociație (n-o pot numi Oaste, pentru că funcționează pe dos decât Oastea Domnului cea a înaintașilor) este antihristic. Antiostășesc! După anul 2000, se lovește necurmat cu securea tocmai în temelia Oastei Domnului. Se doresc puse cătușe Duhului Sfânt, se întocmesc și se respectă statutele nedorite de Părintele Iosif, se calcă în picioare voluntariatul și toate principiile pe baza cărora s-a întemeiat această Lucrare a Oastei Domnului, adică se pune în aplicare ceea ce mitropolitul Bălan a vrut să introducă Oastei de atunci, dar n-a putut pentru că Oastea avea stegar puternic: pe Părintele Iosif. Și ostașii de azi aplaudă această antilucrare. Groaznic vom răspunde odată în fața Domnului, a Căruia este această Lucrare, dar cum vom da ochi cu înaintașii???

Tot ce face azi conducerea oficială de la Sibiu, face pentru a împlini o sarcină clară primită de „sus“, pentru a da un răspuns mai-marilor ei, care a însărcinat-o cu o așa treabă murdară, dar noi, ostașii, cum ne vom face socoteala în Ziua Judecății?

Nu conducerea de azi a Oastei este vinovatul cel mare. Ci frații care nu au vegheat și au permis infiltrarea acestui joc mârșav în sânul lucrării duhovnicești a Părintelui Iosif. De aceea i-am numit fanarioți, pentru că sunt străini năimiți să conducă Oastea spre unde se vrea de sus (nu de Sus!!).

Să recitim, să înțelegem întocmai întregul conflict al Părintelui Iosif cu Mitropolitul Bălan și vom vedea că exact acest lucru se face acum, că nu s-a putut atunci.

Da, mersul acesta defectuos al Oastei de azi, are girul conducerii ei!

Cine răspunde de aberațiile care se spun la microfonul Oastei în adunările ei reprezentative? Cine girează toate aceste acțiuni sinucigașe? Conducerea actuală a Asociației sus menționate! Dar nu numai! Această conducere nu ar fi avut nicio putere dacă frații și Sfatul Frățesc, ar fi rămas statornici. Nu am auzit de nicio demitere sau sancționare a responsabililor cu aceste intenționate abateri.

Se propagă la microfoanele Oastei (adunarea anuală de la Bacău din 27 decembrie 2022) că nu mai e nevoie de rugăciunea liberă în Oastea Domnului, pentru că acum avem Ceaslovul. Rugăciunea liberă e pentru analfabeții care pe vremea întemeierii Oastei nu știau carte și nu aveau Ceasloave. Eu știam altfel, anume că rugăciunea liberă e una dintre fântânile Oastei.

Voi, frații mei de cruce, ce știți că este rugăciunea liberă?

Se predică la adunările mari ale Oastei (Adunarea de comemorare din 12 februarie 2023) că „nu mai e nevoie să vorbim despre „Iisus cel Răstignit“. Că Acesta Se află deja pe Masa Sfântului Altar. E o mare biruință pentru care trebuie să se bucure Părintele Iosif“!

Și nimeni nu a dezmințit această catastrofală desființare a Oastei. Ce este Oastea Domnului? Aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit! Deci, o dată ce nu mai e nevoie de Iisus cel Răstignit, nu mai e nevoie nici de Oaste! Iisus cel Răstignit este fundamentul Oastei. Nu numai că se taie cu securea la rădăcină, ci se scot și rădăcinile. Să nu mai existe Oaste!! Nu mai e necesară!! Probabil că pe timpul Părintelui Iosif nu exista Potirul cu Sfintele Taine!!! De aceea atunci era nevoie de Iisus cel Răstignit. Acum ni se spune că nu mai este nevoie!

Voi, frații mei de cruce, aveți nevoie de Oastea Domnului? Aveți nevoie de Părintele Iosif și de înaintași?

Da, repet spre a se lua aminte, distrugerea Oastei Domnului are girul conducerii ei oficiale!

Niciun ostaș nu confundă lucrurile. Cine le confundă, inclusiv autorul acestui articol defăimător și inclusiv redacția care a girat publicarea acestor aberații, și inclusiv toți cei care îi aprobă prin tăcere și nelucrare, dovedesc cât de ostași sunt.

Câți din frații de bună credință au returnat foia cu articolul în cauză? Câți au curajul să afirme că foaia nu-i mai reprezintă? Câți au puterea de a sta în spărtură și să zică: până aici cu alunecușul!?

Dacă printre membrii Oastei Domnului mai sunt frați care văd aceste abateri grave de la ceea ce este ființa Oastei și rămân în continuare sub acest fals steag, se fac părtaș acestei nelegiuite „asasinări“ a Oastei Domnului. Asociația Oastea Domnului de la Sibiu NU ESTE Oastea Domnului! Ea, Oastea Domnului, nu poate fi asasinată. Vor asasina toată uscătura care urmează acestei conduceri fanariote. Oastea cea adevărată este a Domnului, are Numele Lui pe steag și pe firmament și va rămâne biruitoare până la sfârșitul veacurilor, ca fiică a Bisericii (pe care o urmează întocmai), căreia Mântuitorul Hristos i-a făgăduit că: „nici porțile iadului nu o vor birui“.

Lidia Hamza