Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 1 septembrie:
„Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor“ (Psalmi 99, 8).
Pedeapsa face parte din iertarea celui care îţi doreşte un bine şi mai mare.
Dacă orice fărădelege înseamnă o încălcare a dreptei rânduieli aşezată de Dumnezeu între El şi noi,
atunci fiecare stricare a acestui echilibru se cere îndreptată printr-o pedeapsă, potrivită exact cu mărimea greşelii săvârşite (2 Cor. 5, 10; Col. 3, 25), spre a readuce la mijloc cumpăna dreptăţii din mâinile Lui.
Dacă Dumnezeu aduce orice faptă la judecată, iar judecata aceasta se face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău (Ecles. 12, 14; Matei 12, 36; Rom. 2, 16; 1 Cor. 4, 5), atunci e mai bine ca păcatele noastre să meargă înaintea noastră la Judecata Lui (1 Tim. 5, 24).
Pentru ca, primindu-ne pentru ele aici dreapta pedeapsă a Dreptăţii lui Dumnezeu, să le ispăşim aici, ca să nu meargă în urma noastră şi să trebuiască să le ispăşim acolo.
Căci, ispăşindu-le aici, când vom merge la Judecată, ele nu vor mai fi să ne mai pârască (Luca 12, 58-59).
Bunătatea şi dragostea Tatălui nostru cel ceresc iartă într-adevăr greşelile noastre de care ne căim înaintea Lui,
iar ele ne sunt şterse şi uitate, din pricina Sângelui Scump al Domnului nostru Iisus Hristos, pentru Jertfa Lui răscumpărătoare şi mântuitoare (1 Ioan 2, 2),
dar Sfinţenia şi Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să curăţească urmele acestor vinovăţii lăsate peste fiinţa noastră,
spre a fi noi, din nou curaţi deplin.
Iar curăţirea aceasta o face numai flacăra încercării, pedeapsa înnoitoare şi vindecătoare, prin care se înlătură şi se acoperă iarăşi totul.
De aceea pedeapsa face parte din iertare, da, căci numai după ce am trecut prin această spălare şi frecare se curăţă deplin pata lăsată de vinovăţia săvârşită. Şi poate fi îndepărtată deplin de pe haina conştiinţei noastre.
Răbdarea noastră în vremea încercării şi primirea noastră cu paşnică încredere, ba chiar cu o mulţumire liniştită a mustrării Domnului, este partea pe care trebuie şi noi s-o aducem pentru dobândirea roadei dătătoare de pace a neprihănirii pe care o pierdusem
şi pe care numai astfel o putem redobândi (Evrei 12, 11; Iac. 1, 4).
Dragă suflete, dacă tu crezi Cuvântul lui Dumnezeu: că fiecare faptă sau cuvânt ne vor fi judecate (Mat. 12, 36-37)
şi dacă eşti încredinţat că este nespus mai bine şi mai uşor pentru noi ca să fim judecaţi acum şi pedepsiţi pentru greşelile noastre acum, în viaţa aceasta, atunci să nu mai păcătuim!
Să dorim ca să ne ispăşim vinovăţia noastră astăzi,
ca în Ziua Judecăţii sufletul nostru să ne fie mântuit – şi să avem grijă mai departe, să luăm bine seama şi să ne ferim, ca să nu mai păcătuim (1 Ioan 2, 1).
Fiindcă orice ispăşire este grea şi dureroasă.
Iar dacă, totuşi, păcătuind am ajuns în pedeapsa care este neapărat trebuincioasă pentru iertarea şi curăţirea noastră, să nu cârtim împotriva Domnului şi să nu fim nerăbdători,
oricât de lungă şi de amară ne-ar părea că este pedeapsa Lui.
După ce am trecut prin ea, sufletul nostru ne va fi uşurat şi înţelepţit prin aceasta şi va lăuda fericit pe Dumnezeu, Care, chiar cu preţul unei grele, dar trecătoare, amărăciuni, ne-a dat din nou o stare de har, refăcându-ne părtăşia cu El într-un fel mult mai adânc şi mult mai înalt…
O Preabunule Tată din ceruri,
lăudat să fie Numele Tău cel Sfânt pentru nespusa Ta bunătate pe care o arăţi faţă de noi toţi, chiar şi prin mustrarea pe care ne-o dai, pentru ca greşelile noastre să fie îndepărtate de la noi şi pacea cu Tine să ne fie redată iarăşi!
Lăudat să fie Numele Tău Sfânt pentru grija Ta faţă de noi şi pentru dragostea cu care ne cântăreşti pedeapsa. Ca să nu ne facă rău, ci numai bine.
Te rugăm, ajută-ne ca în vremea pedepsei pentru curăţirea şi primirea noastră să nu cârtim în contra nuielei Tale,
ci, răbdând cu rugăciune şi cu supunere totul, să ajutăm la lucrarea harului Tău pentru grăbirea înnoirii noastre.
Ajută-ne, Doamne Iisuse, ca în şcoala încercării să învăţăm pentru viitor să ne ferim mult mai veghetori şi mai atenţi de orice păcat,
ca să ne păzim şi pe noi şi pe alţii de căderea în ispite.
Astfel, Doamne, nu vei mai fi silit să ne pedepseşti niciodată,
ci numai să ne binecuvântezi.
Amin.
Cântarea Psalmului 99
Al lui David.
1. Domnul Sfânt împărăţeşte, neamurile se-ngrozesc,
stă pe heruvimi – şi-a lumii temelii se zguduiesc.
2. (Refren): Domnul în Sion e Mare
şi nălţat peste popoare,
Domnul în Sion e Sfânt
şi nălţat peste pământ.
3. Oamenii să preamărească al Tău Nume-nfricoşat,
c-al Tău Nume-i Preaputernic şi Preasfânt, şi Minunat.
4. Toţi să laude tăria Împăratului, cu zel;
Tu-ntăreşti, Tu-i faci dreptate, judecând pe Israel!
5. Înălţaţi-L toţi pe Domnul, prosternaţi pân’ la pământ,
daţi lui Dumnezeu mărire, căci e Sfânt, e Sfânt, e Sfânt!
6. Moise şi-Aaron, din preoţi, iar din ceilalţi, Samuel,
au chemat, demult, pe Domnul – şi-a luat aminte El.
7. Domnul le-a vorbit din stâlpul cel de nor…, ei au păzit
Legea Lui şi toate câte Dumnezeu le-a poruncit.
8. Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat oricând,
le-ai fost Dumnezeul milei, iertător şi bun, şi blând,
le-ai fost plin de îndurare, totdeauna iertător,
dar le-ai pedepsit greşala, vina umbletului lor.
9. Înălţaţi în veci pe Domnul, toţi câţi sunteţi pe pământ,
vă-nchinaţi pe Sfântu-I munte,
căci e Domnul Sfânt, Sfânt, Sfânt!
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Orice suflet care crede în înviere, se păzeşte pe sine însuşi, pe când cel care nu crede în înviere se dă pierzării“ (Sf. Chiril al Ierusalimului).
*
„Nici una din părticelele trupului nostru, oricât de risipite ar fi ele – chiar dacă trupurile noastre ar putrezi, chiar dacă ar arde – nu sunt pierdute pentru Dumnezeu: ele trec în acele stihii din care sunt luate de Mâna Atotputernicului…“ (Fericitul Augustin).
*
„Eu socot că iadul va fi plin nu atât de tânguirile celor arşi de flăcările focului, ci, mai ales, de tânguirea celor mustraţi de conştiinţa lor că n-au primit iertarea şi bunătatea lui Dumnezeu care li s-au arătat când erau în viaţă…“ (Preot Iosif Trifa).