Traian Dorz, Hristos – Împăratul nostru (meditații la Evanghelia după Ioan, cap. 12)
„Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!“
Dumnezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute, le-a făcut, în atotputernicia Sa, pe toate acestea
şi le-a rânduit pe toate şi pe fiecare
pentru un anumit scop al Său precis şi minunat.
Nici o vietate şi nici o întâmplare nu este întâmplătoare pe pământ.
Până şi o râmă îşi are scopul ei, de a aerisi şi frăgezi pământul prin găurile pe care le face prin el.
Până şi cea mai mică şi îndepărtată stea de pe cer îşi are scopul ei: să lumineze, să lumineze cuiva şi să bucure pe cineva.
Cândva n-am ştiut ce rost poate avea o mică râmă…
Acum nu ştim ce rost poate avea o mică stea,
dar după cum am aflat rostul uneia, îl vom afla şi pe al celeilalte.
Ori de câte ori descoperim rostul unei creaturi a lui Dumnezeu, ne uimim de Înţelepciunea care le-a creat, de puterea care le îndrumă, de dragostea care le îngrijeşte
şi ne vine să ne prosternăm până la pământ, copleşiţi de frumuseţea, puterea şi iubirea acestei Înţelepciuni.
Şi cu cât ochii noştri se deschid mai înţelepţi spre toate cele ce ne înconjoară,
cu atât desăvârşita ordine şi rânduială aşezată de Dumnezeu în toate ni se face mai cunoscută
şi ni se face tot mai largă, mai adâncă şi mai înaltă înţelegerea desăvârşitei legături din înlănţuirea tuturor lucrurilor şi împrejurărilor între ele.
Scopul pentru care Se întrupase din Idee Cuvântul
şi pentru care din Cuvânt s-au întrupat toate câte sunt
– iar toate câte sunt se desăvârşesc neîncetat –
scopul tuturor acestora este minunat. El este slava lui Dumnezeu şi fericirea creaturilor Sale.
Dar pentru că Răul a intervenit ca un accident care a împiedicat desfăşurarea normală a lucrurilor rânduite de Dumnezeu,
trebuia să intervină şi înlăturarea Răului şi a urmărilor sale,
pentru ca Voia lui Dumnezeu să se poată împlini totuşi, chiar după ce Răul a intervenit. Şi înlăturarea acestui rău nu o putea face decât venirea Mântuitorului.
Ba încă, Înţelepciunea lui Dumnezeu a făcut astfel încât chiar şi Răul însuşi, fără ştirea şi voia sa, să ajute la izbânda Voii lui Dumnezeu.
Lucrul acesta scoate şi mai mult în lumină puterea, înţelepciunea şi slava lui Dumnezeu,
Care prin această minunată întocmire a lucrurilor ştie nu numai să le întoarcă toate spre un capăt fericit,
dar face ca însuşi vrăjmaşul Său să colaboreze la împlinirea planurilor Sale
şi tocmai el, cel ce voia să nimicească, să ajute ca totul să se desăvârşească mai frumos.
Deci: Domnul Iisus venise să împlinească Voia Tatălui.
Voia Tatălui era ca El să mântuiască lumea prin iubire.
Prin cea mai înaltă formă a iubirii, care este Jertfa (In 3, 16).
Astfel Jertfa trebuia dată. Şi nimic pe lume n-o putea înlocui.
Tot ce făcuse Mântuitorul până la ceasul Jertfei Sale fusese numai o pregătire pentru această Jertfă. O pregătire a tuturor lucrurilor şi a oamenilor.
Nu a Lui, căci El fusese pregătit din clipa când o acceptase, adică înainte de a Se întrupa de la Duhul Sfânt, prin Sfânta Fecioară Maria.
Ci fusese o pregătire a oamenilor pentru înţelegerea acestei Jertfe Care trebuia să Se aducă pentru ei.
Fără înţelegerea aceasta, Jertfa Sa ar fi rămas zadarnică
şi zadarnică ar fi fost şi propovăduirea mântuirii
– chiar dacă aceasta ar fi fost făcută de către îngeri către noi; fiindcă noi, neputând-o înţelege, n-am fi putut-o nici primi.
De aceea, Jertfa a fost şi va rămâne până la sfârşitul lumii acesteia
şi până la nimicirea Răului,
şi până la venirea Domnului
cea mai mare şi cea mai neapărată cerinţă pentru izbândirea Voii lui Dumnezeu în soarta omenirii şi pentru împlinirea preţului cerut pentru mântuire.
De aceea, frate slujitor al lui Hristos,
nu căuta să fugi nici tu de jertfa care ţi se va cere şi ţie pentru mântuirea ta şi a altora sau pentru triumful Evangheliei pentru care ai venit şi tu la Domnul.
Căci altfel, fugind de jertfă, tu vei fugi chiar de rostul pe care îl ai pe lume, venind la Hristos,
şi chiar de scopul pentru care ai fost rânduit în umblarea şi slujirea lui Dumnezeu.
Iar dacă o unealtă nu mai împlineşte chiar rostul pentru care este rânduită, de ce folos mai poate fi ea (Mt 5, 13)?
Slăvit Părinte al Luminii şi Veşnicei Înţelepciuni, Mântuitorul şi Răscumpărarea noastră,
Care pe toate le-ai alcătuit în chip atât de minunat şi de înţelept,
slavă veşnică Ţie,
slavă veşnică Înţelepciunii Tale!
Îţi mulţumesc, Doamne, că, în bunătatea Ta, m-ai făcut şi pe mine o fiinţă atât de minunată (Ps 139, 14),
pentru un scop atât de minunat!
Doresc, Sfinte Tatăl nostru, să slujesc de laudă slavei Tale
şi de vas curat, spre împlinirea voii Sale până cât voi fi.
De aceea, dacă m-ai rânduit să aduc o roadă în răbdare, în jertfe, în osteneli, în lupte şi în ascultare pe pământ,
Te rog, nu mă înlătura de la aceasta şi nu mă lăsa nici pe mine să mă dau în lături în vreun fel de la ele,
ca să nu fiu îndepărtat nici de la bucuria şi răsplata lor.
Ci supunându-mă deplin voii Tale, să fiu în totul vrednic de Tine.
Amin.