Ce frumos se vede din Evanghelia de mâine ce mare lucru este adunarea Domnului! Când fratele Simon umpluse corabia de peşti, se cufunda corăbioara lui. El avea nevoie de ajutorul fraţilor. Fraţii săi erau aproape. S-au dus şi l-au ajutat. Ce mare lucru este să ai fraţi aproape! Şi, când te simţi cu greutate şi cu apăsare, şi cu necazuri, şi cu încercări la care nu poţi face singur faţă, apelezi la un frate. Pe câţi ne-au ajutat fraţii… şi pe câţi i-am ajutat şi noi… Câte surori n au fost ajutate de noi şi câte surori nu ne-au ajutat… Ajutaţi-vă unii pe alţii. Simţiţi-vă aproape unii de alţii, că nu ştii când vine ori o mare binecuvântare, pe care ai nevoie s-o împarţi cu ceilalţi, ori o mare povară, la care ai nevoie să te ajute ceilalţi. Ţineţi legătura unii cu alţii şi iubiţi-vă din toată inima. Dacă aţi iubit până acum adunarea şi v-aţi dus cu bucurie la adunare, de-aci încolo mai cu bucurie să vă duceţi! Să vă simţiţi totdeauna aproape ca apostolii: cei doi, de cei doi. Petru şi Andrei, de Iacob şi Ioan.
Dragostea lui Dumnezeu ne-a apropiat atât de mult şi a făcut să ne simţim aproape. Aveţi, sigur, fraţi şi surori şi trupeşti. Dar când sunteţi la o bucurie mare sau când sunteţi la un mare necaz, nu la fraţii trupeşti vă duceţi, chiar dacă sunt aproape. Vă duceţi la fraţii duhovniceşti, la surorile în Domnul. Şi acolo vă puteţi deschide inima cu toată puterea şi vă puteţi pleca genunchii la rugăciune, şi vă puteţi îmbrăţişa şi săruta pe lacrimi, fiindcă vă înţeleg şi îi înţelegeţi.
Asta este pentru noi adunarea. Să nu părăsiţi adunarea! Nici din lenevie. Nici când eşti bolnav. Să n-asculţi când spune boala: „Acuma nu mai poţi merge la adunare, că eşti bolnav”. Spune: „Nu, boală!”. Întreb pe Domnul: „Trebu¬ie să mă duc sau nu trebuie?”. Şi Domnul spune întotdeauna: „Du-te!”. Şi atunci nu ascult de boală. Ascult de Domnul. Mă duc bolnav şi mă întorc sănătos. Şi n-am luat nici un medicament. Şi dumneavoastră de multe ori vi s-a întâmplat aşa. V-aţi dus obosiţi şi n-aţi odihnit acolo, dar v-aţi întors odihniţi. Că Dumnezeu vă dă putere şi bucurie. V-aţi dus de multe ori flămânzi şi n-aţi mâncat nimic acolo. Când v-aţi întors înapoi, n-aţi simţit nici foame, nici sete, nici somn, nici oboseală, căci Dumnezeu împlineşte toate trebuinţele acestea, şi pe cele trupeşti, în mijlocul adunării.
Câte învăţăm noi din Evanghelia de mâine! Dacă vă duceţi, de la început rugaţi pe Domnul să aducă vremurile când iarăşi mulţimile să se grămădească să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la corăbioara lui Petru şi rugaţi vă Domnului să deschidă cât mai multe case şi locuri unde să se poată propovădui Cuvântul lui Dumnezeu şi să poată merge oamenii să-L afle pe Dumnezeu. Gândiţi-vă la Sfântul Apostol Petru care trudise toată noaptea şi nu prinsese nimic. Ascultaţi de Cuvântul Domnului chiar acolo unde credeţi că nici un suflet nu mai vine la Dumnezeu şi nimeni nu vă mai ascultă când propovăduiţi Cuvântul. La Cuvântul Domnului, mergeţi şi spuneţi. Şi veţi vedea cum se vor adăuga suflete şi li se va umple casa de adunare de suflete noi. Că Dumnezeu are putere să pescuiască şi acolo unde nouă ni se pare că nu mai este nici un peşte în care să se nască dragostea de Dumnezeu. Iar când Domnul Iisus v-a făcut minune şi când Dumnezeu v-a făcut un bine şi vedeţi lucrarea Lui minunată, să vă recunoaşteţi slăbiciunea şi recunoaşteţi că El este Dumnezeu şi spuneţi: „Doamne, om păcătos sunt!”. Şi când noi ne recunoaştem starea noastră de păcătoşenie, atunci Domnul spune: „De acum încolo te fac pescar de oameni”. Pentru că El, Dumnezeu, cu astfel de oameni lucrează: care recunosc că sunt păcătoşi, se predau Domnului, se hotărăsc pentru El şi apoi merg credincioşi pe urmele Lui.
Aş dori din toată inima, acum când ceasul nostru a trecut (noi doream ca la ora doisprezece să putem încheia. Iată că este ceasul al doisprezecelea.), am vrut să nu încheiem această adunare totuşi fără o chemare din partea Domnului pentru cei care doresc şi vor cu adevărat să devină pescari şi lucrători ai Domnului; care n-au pus încă legământ cu Domnul, care n-au văzut încă lucrarea Lui minunată, care nu s-au făcut încă părtaşi lucrării şi chemării Lui sfinte şi doresc astăzi să se hotărască pentru Domnul. Iată, este un ceas atât de minunat, în care Domnul a întins mrejele – toate mrejele – să-i prindă pe cei care vor să se predea Lui. Este cineva aici care nu s-a simţit până acuma în mrejele Domnului, în braţele Domnului, în corabia Domnului, în Oastea Domnului, în Lucrarea Domnului şi doreşte acum să devină şi el un peşte în mreaja lui Hristos, un suflet predat în slujba lui Dumnezeu şi vrea să capete şi el mântuirea? Dacă este cineva care vrea să se hotărască pentru Domnul, uite, ceasul acesta este minunat! Această mreajă a lui Hristos aruncată de pescarii Săi în noaptea aceasta aici, în locul acesta, este mreaja Domnului şi chemarea Domnului, şi dorinţa Domnului să-i facă să se predea Lui.
Noi mulţumim Domnului pentru fiecare dintre frăţia voastră care de ani de zile v-am văzut şi vă cunoaştem că sunteţi în mreja Domnului, în braţele Domnului, în Lucrarea Domnului. Dar poate că mai sunt şi alţii, care încă n-au intrat, nu s-au hotărât, nu s-au predat, n-au strigat: „Doamne! Om păcătos sunt!”.
Dacă este cineva care vrea să facă acest lucru acuma, îl îndemnăm. Noi, după aceasta, ne vom ridica şi vom mulţumi Domnului pentru această pescuire minunată din noaptea aceasta.
Mulţumim Domnului că noi, toţi care ne privim feţele cu bucurie şi printre lacrimi, ne simţim în aceeaşi mreajă dulce a dragostei Domnului Iisus. În curând Domnul ne va scoate din marea acestei lumi şi ne va duce în Împărăţia Sa. Acolo unde s-au dus cei scumpi ai noştri care s-au lăsat atraşi de El şi ale căror suflete acum sunt pe marea de cristal, cu harfele lui Dumnezeu în mâini, şi cântă slavă lui Dumnezeu, slavă veşnică.
De aceea, Îi mulţumim lui Dumnezeu în această seară pentru această pescuire minunată. Şi, dacă toţi suntem în mreaja Domnului, să ne ajute Domnul să rămânem în asta până ne va trage pe toţi odată sus, în Împărăţia Sa, ca să fim pentru totdeauna cu El şi cu ai Lui, şi cu ai noştri.
Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare