Constantin PÂNZARIU
Fericiţi sunt prigoniţii pentru-a Domnului dreptate,
Căci ’naintea Lui priviţi sunt cu nespusă scumpătate.
Voi călcaţi a’ lumii drumuri, suferind pentru dreptate
Şi-arătaţi că-n Sfântul Nume-i izbăvirea de păcate.
Aţi aprins lumină lumii care zace în cel rău,
Pentru asta ea v-alungă prigonindu-vă mereu.
Pe-ale voastre urme sfinte a’ Dreptăţii flori răsar,
Dar cei ce iubesc minciuna nu doresc al Vieţii har.
Aţi ajuns o scârbă lumii pentru Numele frumos
Ce v-a dăruit solia Domnului Iisus Hristos.
Şi purtând lumina-n suflet voi îi spuneţi orişicui
Că-n păcat şi-n întuneric nu-i salvare nimănui.
Nimeni, orişiunde mergeţi, nu v-ascultă, nu v-aşteaptă,
Căci toţi cei din duhul lumii nu iubesc calea cea dreaptă,
Că-s născuţi în întuneric şi-s crescuţi în rău cumplit
Unde-n mlaştina pierzării diavolul i-a amăgit.
I-a orbit cu grele patimi la lumină să nu iasă,
Ci să zacă-n neştiinţă-n temniţa-i întunecoasă.
Pentru-a’ voastre sfinte ţeluri şi solia ce-o purtaţi
Prigoniţi sunteţi de-a pururi, dar şi binecuvântaţi.
Oricât v-ar goni mulţimea, de v-ar scoate despuiaţi,
Chiar flămânzi, loviţi cu pietre, voi să nu descurajaţi!
Căci al vostru crez musteşte de Dreptatea cea de Sus,
Şi lăuntrul vostru-n clocot Îl slăveşte pe Iisus…
Orice-nvinuiri s-aducă lumea-ntreagă despre voi,
Voi să ştiţi că pentru Domnul suferiţi şi plângeţi goi.
Dar a voastră fericire va fi cea după mormânt;
Aţi pierdut lauda lumii, însă nu pe Domnul Sfânt.
Şi El, în curând, din Ceruri, pe nume vă va striga:
„Voi, biruitorii fiarei, urcaţi sus, în Casa Mea!”
Şi sătuii de prigoană, sfârtecaţi şi chinuiţi,
Cei ce-n Domnul şi-au dat viaţa de Hristos vor fi primiţi.
Şi-atunci nici o fericire, nici de jos şi nici de sus,
Nu va fi precum aceea ce-o va dărui Iisus.